...este piesa, pe care am văzut-o ieri seară la Teatrul Mic. Piesă într-un act, cred. Pentru că, deşi a durat cam două ore şi jumătate, nu a avut pauze. Distribuţia cuprinde trei actori: Adriana Trandafir, Andreas Petrescu (este şi autorul textului) şi Gabriel Fătu (da, ăla cu farsele tembele de la OTV).
Pe scurt, o femeie de 57 de ani şi-a petrecut cea mai mare parte din viaţă făcând tot felul de sacrificii, pentru a-şi creşte cei doi băieţi, rămânând văduvă foarte de tânără (din fericire pentru ea, după cum reiese, ţinând cont de "calităţile" soţului). Acum, e gata să recupereze măcar un pic din timpul pierdut. Se înscrie la o facultate şi se îndrăgosteşte. Băiatul cel mare (35 de ani) e genul roacker, prospăt şomer, proaspăt părăsit de gagică-sa în favoarea unei alte femei şi vrea să se mute cu ea. Pe termen lung. Cel mic (33 de ani) e funcţionar public (şi arată ca unul), are nevastă şi doi copii. Şi unul şi altul sunt egoişti şi la fel de maturi ca la 10 ani. Se ceartă din orice motiv şi pe orice temă la modul "Ba eu...", "Ba eu...". Se întrec pentru afecţiunea mamei, dar, în acelaşi timp, sunt destul de nesimţitori faţă de problemele ei (şi când se simt nu-i ţine mult). Nu vor să înţeleagă că ar vrea şi ea o viaţă personală, în care să se ocupe de problemele ei. Şi, capac peste pupăză, mai apare şi faza cu iubitul. Ca orice băieţi de pe faţa Pământului (depun mărturie) nu se gândesc la mama lor ca o femeie. Ea este Mama, o fiinţă aparte, superioară tuturor celorlalte şi care nu face parte din nicio ramură, clasă sau încrengătură a biosferei, fie ea botanică, zoologică sau hominidă.
Ei, şi de aici tot felul de dezvoltări amuzante. Căci, în ciuda tonului sobru de mai sus, piesa este o comedie destul de reuşită. Una, aşa, mai subţirică, "de vară". Dar e bine jucată şi a avut destule momente, în care am râs cu lacrimi. Merge foarte bine după o zi obositoare şi tembelizantă la serviciu.
PS 1: Biletele costă 25 de lei, fie ele la balcon sau în sală.
PS 2: Rândurile sunt cam apropiate, ceea ce face incomodă şederea de peste 2 ore pentru persoanele care au mai mult de 1,50 m între tichie şi pingele.
PS 3: Sincer, finalul mi s-a părut slab şi cam penibil faţă de rest.
joi, 31 martie 2011
marți, 22 martie 2011
Un nebun aruncă o piatră-n baltă...
Pe 15 martie este ziua naţională a Ungariei. Acum o săptămână, un tembel dominat de o xenofobie rudimentară s-a gândit că cel mai bine ar fi să iasă în piaţa publică şi să spânzure efigia unui personaj istoric considerat erou naţional de către cea mai mare parte a populaţiei ţării, în care trăieşte (am folosit intenţionat xenofobie şi nu naţionalism sau antiromânism, fiind eu convins că ipochimenul urăşte pe toată lumea; sunt mulţi şi la ei şi la noi şi pe la alţii, care consideră că aşa trebuie să se manifeste patriotismul). Csibi Barna este frustrat că Miercurea Ciuc nu aparţine Ungariei, nasol moment că istoria nu s-a oprit niţel să-l întrebe şi pe el dacă-i convine actuala linie de evoluţie a omenirii. Prin urmare, s-a răzbunat şi el cum a putut atârnând în laţ o păpuşă de paie cu chipul lui Avram Iancu. Evident, a intervenit poliţia şi i-a tras (încă) o amendă. Şi o s-o păţească şi la serviciu, chit că nu va mai fi trimis la Abrud.
Asta era acum o săptămână. Trebuia să fie pur şi simplu o ştire ca oricare alta şi nu una de primă pagină. Dar încă se bate toba pe tema asta prin toată presa. Opiniaci celebri bat încă, fără niciun pic de graţie, apa-n piua naţionalismului populist. Mi-este pur şi simplu greaţă! Individul ar fi trebuit lăsat să dispară la loc în mocirla anonimatului. În schimb, "deontologii" ăştia de 3 sfanţi nu reuşesc să priceapă că Csibi bacsi este un frustrat, care are nevoie de multă atenţie. Iar ei îi dau mai multă decât poate duce. Aşa că, dacă va observa că primeşte ce are nevoie, poate la anul o să escaladeze niţel situaţia.
PS 1: Frunda Gyorgy a susţinut în direct la RTV că nu are trebui sancţionat pe linie de serviciu, că legea nu prevede sancţiuni pentru ce face omul în timpul lui liber. Să avem pardon! Sunt funcţionar public ca şi ipochimenul şi ştiu mai bine. Legea funcţionarului public consideră că reprezinţi 24/7 statul, al cărui amploiat eşti, nu doar 8 ore pe zi şi eşti răspunzător administrativ şi pentru ce faci în afara serviciului. Iar legea asta este copiată după legislaţia unor ţări mai occidentale şi mai democratice decât plaiul mioritic.
PS 2: Da, şi prin ţări mult mai democratice diverşi manifestanţi ard drapelul şi alte simboluri naţionale. Dar îşi asumă tragerea la răspundere, căci, precum spuneam, nici pe acolo nu este legal.
PS 3: Alde Blejnar nu l-a trimis pe individ la Abrud ca să vadă cum e să trăieşti într-o societate tolerantă, aşa cum minţea cu tupeu. Cel mai probabil spera că moţii or să-l bubuie niţel. Doar că moţii au dovedit că fac parte din acelaşi popor de mămăligari impotenţi, care sunt majoritatea românaşilor. Au început să ţipe disperaţi ca o grupă de călugăriţe, care au auzit că le va fi trimis un pirat beţiv. "Vai, nu-l vrem, a distrus un simbol naţional, e urât şi dement!". Acum, nu vreau să se creadă că împing la violenţă, e vorba doar de felul de a fi al nostru. Sunt sigur că, dacă un român din Gyula spânzura efigia lui Kossuth Lajos şi era trimis, să zicem, la Pecs, ăia abia îl aşteptau. Şi mai sunt sigur că, dacă baciul vrâncean din "Mioriţa" era ungur sadea, nu ar fi stat să toarne filosoficale ieftine unei oi, ci ar fi pus mâna pe bâtă şi i-ar fi rupt cu bătaia pe ceilalţi doi. Şi de aia suntem noi unde suntem şi ei unde sunt!
PS 4: Csibi Barna, vaya con dios şi ai grijă: când mergi, încearcă să nu te calci pe degetele de la mâini.
Asta era acum o săptămână. Trebuia să fie pur şi simplu o ştire ca oricare alta şi nu una de primă pagină. Dar încă se bate toba pe tema asta prin toată presa. Opiniaci celebri bat încă, fără niciun pic de graţie, apa-n piua naţionalismului populist. Mi-este pur şi simplu greaţă! Individul ar fi trebuit lăsat să dispară la loc în mocirla anonimatului. În schimb, "deontologii" ăştia de 3 sfanţi nu reuşesc să priceapă că Csibi bacsi este un frustrat, care are nevoie de multă atenţie. Iar ei îi dau mai multă decât poate duce. Aşa că, dacă va observa că primeşte ce are nevoie, poate la anul o să escaladeze niţel situaţia.
PS 1: Frunda Gyorgy a susţinut în direct la RTV că nu are trebui sancţionat pe linie de serviciu, că legea nu prevede sancţiuni pentru ce face omul în timpul lui liber. Să avem pardon! Sunt funcţionar public ca şi ipochimenul şi ştiu mai bine. Legea funcţionarului public consideră că reprezinţi 24/7 statul, al cărui amploiat eşti, nu doar 8 ore pe zi şi eşti răspunzător administrativ şi pentru ce faci în afara serviciului. Iar legea asta este copiată după legislaţia unor ţări mai occidentale şi mai democratice decât plaiul mioritic.
PS 2: Da, şi prin ţări mult mai democratice diverşi manifestanţi ard drapelul şi alte simboluri naţionale. Dar îşi asumă tragerea la răspundere, căci, precum spuneam, nici pe acolo nu este legal.
PS 3: Alde Blejnar nu l-a trimis pe individ la Abrud ca să vadă cum e să trăieşti într-o societate tolerantă, aşa cum minţea cu tupeu. Cel mai probabil spera că moţii or să-l bubuie niţel. Doar că moţii au dovedit că fac parte din acelaşi popor de mămăligari impotenţi, care sunt majoritatea românaşilor. Au început să ţipe disperaţi ca o grupă de călugăriţe, care au auzit că le va fi trimis un pirat beţiv. "Vai, nu-l vrem, a distrus un simbol naţional, e urât şi dement!". Acum, nu vreau să se creadă că împing la violenţă, e vorba doar de felul de a fi al nostru. Sunt sigur că, dacă un român din Gyula spânzura efigia lui Kossuth Lajos şi era trimis, să zicem, la Pecs, ăia abia îl aşteptau. Şi mai sunt sigur că, dacă baciul vrâncean din "Mioriţa" era ungur sadea, nu ar fi stat să toarne filosoficale ieftine unei oi, ci ar fi pus mâna pe bâtă şi i-ar fi rupt cu bătaia pe ceilalţi doi. Şi de aia suntem noi unde suntem şi ei unde sunt!
PS 4: Csibi Barna, vaya con dios şi ai grijă: când mergi, încearcă să nu te calci pe degetele de la mâini.
vineri, 4 martie 2011
Vineri seara
Începutul unei zi de vineri seamănă (pentru mine) cu începutul oricărei alte zi a săptămânii ouvriere. Mă trezesc brusc, încă năuc, apoi mă întreb înciudat ce e melodia aia, cine i-a dat drumul, de ce se aude aşa de tare şi, în general, ce vrea de la viaţa mea. Telefonul, săracul, îşi face datoria şi mă trezeşte. Este 6 AM. Fuck!
Apoi, totul se schimbă, nu se mai aseamănă. Devin lucid mai repede. Casc mai rar. Nu mai vărs apa de cafea / scap pe jos furculiţa / trântesc farfuria / etc. Nu mai pomenesc în barbă tot felul de personaje din calendarul religios şi/sau diferite grade de rudenie ale cui mă obligă să mă trezesc la ora asta.
La opt fără zece am ajuns la serviciu. Ciudat, sunt bine dispus. Ziua nu mi se mai pare doar o lungă trecere către mâine. Cafeaua pare mai dulce. Arunc cu bancuri, ironii şi răutăcisme (da, asta înseamnă că sunt bine dispus :P) în stânga şi dreapta. Mi se pare mie sau chiar lucrez mai cu spor? Dosarul ăsta mi se părea aşa plictisitooor până mai ieri. Nu mai aştept "să se sune" şi plec naibii odată acasă. Dar aştept cu nerăbdare să se facă seară.
Vineri seară este intervalul din întreaga săptămână cel mai drag mie. Nu pentru el însuşi. Foarte posibil doar să merg acasă şi să pierd timpul la televizor sau pe net - ceea ce, de fapt, se şi întâmplă cel mai adesea. Dar pentru că anunţă weekend-ul. Mâine mă trezesc când vreau, mâine nu mai am stăpân, fac ce vreau, când vreau. Poate o să fie frumos şi cald, poate o să fie urât şi frig. Poate o să ies în oraş, poate o să ies din oraş. Poate..., poate... Oricum, ceva va fi. Sigur va fi. Mâine va fi altfel decât ieri. Iar vineri seară precede acest altfel.
Îmi place seara de vineri. Este incitantă şi plină de promisiuni ca prima întâlnire cu o femeie frumoasă.
Apoi, totul se schimbă, nu se mai aseamănă. Devin lucid mai repede. Casc mai rar. Nu mai vărs apa de cafea / scap pe jos furculiţa / trântesc farfuria / etc. Nu mai pomenesc în barbă tot felul de personaje din calendarul religios şi/sau diferite grade de rudenie ale cui mă obligă să mă trezesc la ora asta.
La opt fără zece am ajuns la serviciu. Ciudat, sunt bine dispus. Ziua nu mi se mai pare doar o lungă trecere către mâine. Cafeaua pare mai dulce. Arunc cu bancuri, ironii şi răutăcisme (da, asta înseamnă că sunt bine dispus :P) în stânga şi dreapta. Mi se pare mie sau chiar lucrez mai cu spor? Dosarul ăsta mi se părea aşa plictisitooor până mai ieri. Nu mai aştept "să se sune" şi plec naibii odată acasă. Dar aştept cu nerăbdare să se facă seară.
Vineri seară este intervalul din întreaga săptămână cel mai drag mie. Nu pentru el însuşi. Foarte posibil doar să merg acasă şi să pierd timpul la televizor sau pe net - ceea ce, de fapt, se şi întâmplă cel mai adesea. Dar pentru că anunţă weekend-ul. Mâine mă trezesc când vreau, mâine nu mai am stăpân, fac ce vreau, când vreau. Poate o să fie frumos şi cald, poate o să fie urât şi frig. Poate o să ies în oraş, poate o să ies din oraş. Poate..., poate... Oricum, ceva va fi. Sigur va fi. Mâine va fi altfel decât ieri. Iar vineri seară precede acest altfel.
Îmi place seara de vineri. Este incitantă şi plină de promisiuni ca prima întâlnire cu o femeie frumoasă.
joi, 3 martie 2011
"Gaiţele" suntem noi
Deci. "Gaiţele". Teatrul Odeon, Sala Majestic. 2 ore jumătate. Aproximativ 26 de lei, la balcon.
Nu mi-a plăcut. Or avea ei cronici bune şi premii de interpretare, dar mie nu mi-a plăcut. Nu e ce aşteptam eu. Cât o fi ea de regizată de Alexandru Dabija, reprezentaţia mi s-a părut slăbuţă. Artificială, căznită, prea sforţată către o comedie uşurică, bulevardieră.
Acum, fiecare are propriul mod de interpretare. Eu am citit piesa de două ori şi nu mi s-a părut deloc (doar) o simplă comedie de moravuri. Nu e Caragiale. În opinia mea este, mai degrabă, o satiră socială, şi încă una destul de amărăluţă. "Eternul românesc" este luat în şuturi fără înţelegere şi fără simpatie.
Cât despre interpretare... Georges şi Ianache Duduleanu sunt prea caricaturizaţi, mai apropiaţi de clovni de bâlci, decât de ticăloşi cu acte în regulă. Margareta este total artificială. O copilă de 5 ani face crize de isterie mult mai autentice. Bărba-su', Mircea, are alura unui fante de Zimnicea. Vanda ar trebui să fie o "femme fatale" proaspăt venită de la Paris, superficială, dar cochetă şi rasată. În schimb pare o fătucă pregătită să agaţe un "băieţaş" într-o discotecă de ţară. Asta ca să nu mai vorbim că divă ar fi putut, poate, să fie cu vreo 15 kilograme în urmă. Lena şi Zoia sunt interpretate de doi bărbaţi. Chestie care mie nu mi se pare genială, cum o laudă unii, ci de un grotesc exagerat, care iarăşi depăşeşte mesajul piesei. Carmen Tănase (Flacăra lui State) face un rol curăţel drept Colette Duduleanu. Iar Dorina Lazăr (Aneta Duduleanu) e singura care joacă bine, ca o adevărată profesionistă, deşi fără sclipire. Părera mea. Care nu e obligatoriu cea mai obiectivă, deci mereţi şi vedeţi.
De ce "Gaiţele" suntem noi?
Pentru că piesa nu are ca ţintă doar "elita" unui oraş de provincie (Craiova, ca să fim mai exacţi). Noi ăştia, românaşii, tragem după noi toate tarele prezentate de Kiriţescu. Şi multe altele.
Şi pentru aerul de facil, de improvizat, de superficial al punerii în scenă. "Las-o, bă, că merge şi aşa!"
Nu mi-a plăcut. Or avea ei cronici bune şi premii de interpretare, dar mie nu mi-a plăcut. Nu e ce aşteptam eu. Cât o fi ea de regizată de Alexandru Dabija, reprezentaţia mi s-a părut slăbuţă. Artificială, căznită, prea sforţată către o comedie uşurică, bulevardieră.
Acum, fiecare are propriul mod de interpretare. Eu am citit piesa de două ori şi nu mi s-a părut deloc (doar) o simplă comedie de moravuri. Nu e Caragiale. În opinia mea este, mai degrabă, o satiră socială, şi încă una destul de amărăluţă. "Eternul românesc" este luat în şuturi fără înţelegere şi fără simpatie.
Cât despre interpretare... Georges şi Ianache Duduleanu sunt prea caricaturizaţi, mai apropiaţi de clovni de bâlci, decât de ticăloşi cu acte în regulă. Margareta este total artificială. O copilă de 5 ani face crize de isterie mult mai autentice. Bărba-su', Mircea, are alura unui fante de Zimnicea. Vanda ar trebui să fie o "femme fatale" proaspăt venită de la Paris, superficială, dar cochetă şi rasată. În schimb pare o fătucă pregătită să agaţe un "băieţaş" într-o discotecă de ţară. Asta ca să nu mai vorbim că divă ar fi putut, poate, să fie cu vreo 15 kilograme în urmă. Lena şi Zoia sunt interpretate de doi bărbaţi. Chestie care mie nu mi se pare genială, cum o laudă unii, ci de un grotesc exagerat, care iarăşi depăşeşte mesajul piesei. Carmen Tănase (Flacăra lui State) face un rol curăţel drept Colette Duduleanu. Iar Dorina Lazăr (Aneta Duduleanu) e singura care joacă bine, ca o adevărată profesionistă, deşi fără sclipire. Părera mea. Care nu e obligatoriu cea mai obiectivă, deci mereţi şi vedeţi.
De ce "Gaiţele" suntem noi?
Pentru că piesa nu are ca ţintă doar "elita" unui oraş de provincie (Craiova, ca să fim mai exacţi). Noi ăştia, românaşii, tragem după noi toate tarele prezentate de Kiriţescu. Şi multe altele.
Şi pentru aerul de facil, de improvizat, de superficial al punerii în scenă. "Las-o, bă, că merge şi aşa!"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)