Începutul unei zi de vineri seamănă (pentru mine) cu începutul oricărei alte zi a săptămânii ouvriere. Mă trezesc brusc, încă năuc, apoi mă întreb înciudat ce e melodia aia, cine i-a dat drumul, de ce se aude aşa de tare şi, în general, ce vrea de la viaţa mea. Telefonul, săracul, îşi face datoria şi mă trezeşte. Este 6 AM. Fuck!
Apoi, totul se schimbă, nu se mai aseamănă. Devin lucid mai repede. Casc mai rar. Nu mai vărs apa de cafea / scap pe jos furculiţa / trântesc farfuria / etc. Nu mai pomenesc în barbă tot felul de personaje din calendarul religios şi/sau diferite grade de rudenie ale cui mă obligă să mă trezesc la ora asta.
La opt fără zece am ajuns la serviciu. Ciudat, sunt bine dispus. Ziua nu mi se mai pare doar o lungă trecere către mâine. Cafeaua pare mai dulce. Arunc cu bancuri, ironii şi răutăcisme (da, asta înseamnă că sunt bine dispus :P) în stânga şi dreapta. Mi se pare mie sau chiar lucrez mai cu spor? Dosarul ăsta mi se părea aşa plictisitooor până mai ieri. Nu mai aştept "să se sune" şi plec naibii odată acasă. Dar aştept cu nerăbdare să se facă seară.
Vineri seară este intervalul din întreaga săptămână cel mai drag mie. Nu pentru el însuşi. Foarte posibil doar să merg acasă şi să pierd timpul la televizor sau pe net - ceea ce, de fapt, se şi întâmplă cel mai adesea. Dar pentru că anunţă weekend-ul. Mâine mă trezesc când vreau, mâine nu mai am stăpân, fac ce vreau, când vreau. Poate o să fie frumos şi cald, poate o să fie urât şi frig. Poate o să ies în oraş, poate o să ies din oraş. Poate..., poate... Oricum, ceva va fi. Sigur va fi. Mâine va fi altfel decât ieri. Iar vineri seară precede acest altfel.
Îmi place seara de vineri. Este incitantă şi plină de promisiuni ca prima întâlnire cu o femeie frumoasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu