El Caminito del Rey

Potecuța Regelui este un traseu de drumeție, care include porțiuni spectaculoase prin niște chei, unde au fost construite podețe din lemn și metal pe fața stâncii, uneori și la 100 de metri deasupra apei. Se găsește în provincia Malaga din sudul Spaniei, oarecum între satele Ardales și El Chorro.

La începutul anilor 1900, au fost demarate lucrări de creare a unor lacuri de acumulare de-a lungul râului Guadalhorce și a unor afluenți mai mari ai acestuia, pentru a asigura apa necesară agriculturii într-o regiune destul de aridă, dar și pentru producerea curentului electric. Muncitorii care lucrau la unul dintre baraje s-au plictisit să tot ocolească mulți kilometri de la un șantier la altul cu echipamentul în spinare și au construit o cale de acces de-a lungul unor chei, care le scurta simțitor traseul. Așa a luat naștere Caminito. Numele îi vine de la faptul că, la inaugurarea hidrocentralei în 1921, regele Alfonso XIII a trecut și el pe această potecă.

Poteca suspendată, construită din beton peste bare de fier, a fost abandonată, după terminarea lucrărilor la complexul hidroenergetic. Totuși, datorită frumuseții locurilor, a devenit o atracție turistică tot mai căutată. Spre sfârșitul anilor '90, din cauza lipsei de îngrijire, Caminito era o ruină, cu multe porțiuni prăbușite sau pe cale să cadă. Motiv pentru care au existat mai multe accidente, soldate și cu câteva decese. Autoritățile au închis traseul în 2001 și au impus amenzi celor care se mai aventurau pe acolo. Acest fapt nu a descurajat prea multă lume, traseul continuând să fie parcurs de mulți din cei cu spiritul de aventură mai accentuat. Bunînțeles, alte accidente au avut loc și alți îndrăzneți au plecat să facă alpinism cu îngerii. În cele din urmă, administrația locală a înțeles și ea partea cu dacă nu poți opri un fenomen, alătură-i-te. Așa că s-a decis refacerea Caminito ca un traseu turistic oficial (ceea ce nu fusese până atunci), controlat și (mai ales) taxat.

Lacurile de acumulare de care făceam vorbire mai sus.

Biletul costă 10 euro și, întrucât este admis un număr limitat de vizitatori și la ore fixe (pentru a evita buluceala pe segmentele înguste și posibilele accidente), se recomandă achiziționarea online. Intrarea pe traseu se face dinspre Ardales, la capătul de nord. Acolo există Parcarea Ardales Caminito del Rey, care te costă 2,5 euro pe zi.

Accesul spre traseu se face printr-un tunel aflat 100 de metri mai jos pe șosea. Atenție: site-ul cere să fiți la intrarea traseului cu jumătate de oră mai devreme decât ora aleasă pentru începutul vizitei. Iar punctul oficial de intrare este la vreo 20-30 de minute de mers de aici.

După ieșirea din tunel, drumul o ia prin pădure...

mai treci printr-un tunel mic...

...și ajungi la punctul de acces. Aici ți se verifică biletul, ți se dă o cască de protecție (a cărei purtare e obligatorie și au oameni pe traseu care te verifică) și ți se explică ce ai și ce nu ai voie să faci. Din nou, atenție: de la parcarea inițială, până termini tot drumul, nu ai de unde lua apă și alimente.

După prima secțiune a defileului, urmează iar o potecă prin pădure...

... apoi se intră într-un alt defileu.

Sub traseul nou se mai păstrează porțiuni din vechea cale betonată.

Cu ocazia lucrărilor, fosile vechi de sute de milioane de ani au fost descoperite.

Ieșirea din Caminito. Pe site-ul oficial scrie că durata parcurgerii traseului este de 1,5 - 2 ore. Dar asta doar dacă te plimbi ca pe bulevard. Evident că te oprești să admiri, să faci poze, să-ți mai tragi sufletul. Deci, în realitate, depășește 3 ore.

De la punctul unde trebuie să predai casca, poteca te scoate la El Chorro, De unde iei un autobuz spre prima parcare. Tot pe site zice că sunt doar 300 de metri între cele două. De fapt sunt peste doi kilometri, pe care noi i-am făcut sub cerul liber și prin caniculă (deși era 16 septembrie) - în pădure și în canion fusese mai răcoare.

Autobuzul vine cam la juma' de oră și face vreo 20 de minute. Biletul îl poți lua online, odată cu biletul pentru Caminito (dar trebuie și el printat), ori direct de la șofer.

Există, bineînțeles, și a doua variantă. Parchezi de la început în capătul de sud, la El Chorro și iei autobuzul spre intrare. Apoi, la terminarea traseului, te urci în mașină și valea! Această variantă pare mai bună - când termini și ești obosit, ai mașina la nas, nu trebuie să aștepți autobuzul. Pe de altă parte, a nu se uita că trebuie să fii la intrare cu jumătate de oră mai devreme și depinzi de transport în comun local.

Carmona

Carmona este un oraș situat la ceva peste 30 km nord-est de Sevilla, pe creasta unui deal ce domină Câmpia Andaluziei.

Orașul este posibil să fi fost întemeiat încă de pe la sfârșitul epocii bronzului. În tot cazul, cartaginezii - cuceritorii fenicieni din nordul Africii - sunt primii care au înălțat aici ziduri și i-au dat numele din care a evoluat cel modern - Carmo. În sec. 3 î.Hr., după al doilea război purtat de cartaginezi (și pierdut) împotriva Romei, întreaga Hispanie devine teritoriu roman. Sub romani, Carmona s-a dezvoltat și a prosperat. Deja în sec. 1 î.Hr. primește statutul de municipiu și dreptul de a bate monedă. Un forum a fost construit, împreună cu un apeduct, câteva temple și chiar un teatru de dimensiuni mai mici.

În sec. 8 arabii nord-africani au cucerit cea mai mare parte a Spaniei. Carmona nu a fost distrusă, pe cât se pare nici măcar nu a fost asediată. Noii stăpâni au investit bani și efort pentru propășirea așezării. Suprafața locuibilă este binișor extinsă și sunt construite palate, moschei, școli și fântâni publice. În plus, sistemul de fortificații este dotat cu ziduri și turnuri noi - care s-au păstrat în aproape intacte până azi, cu unele modificări aduse după recucerirea creștină. În sec. 11, când califatul se prăbușește, Carmona chiar devine centrul unui mic regat maur. Acesta s-a dovedit vremelnic, după vreo 30 de ani fiind cucerit de vecinul său mult mai puternic, regatul Sevillei.

În 1247 Carmona a fost cucerită de regele Ferdinand III al Castiliei, intrând permanent în teritoriile deținute de creștini - deși timp de mai bine de două secole populația arabă musulmană a rămas majoritară. Regii castilieni au acordat o serie de privilegii, iar unii, cum a fost Petru I, chiar și-au stabilit aici o reședință permanentă. Orașul a fost un centru urban de provincie, care a cunoscut o viață liniștită și prosperă, datorată mai ales multelor exploatații agricole din jur. Localnicii au devenit celebri pentru recoltele de vin, ulei de măsline, grâu, dar și pentru producția de brânzeturi. De fapt, cam astea sunt principalele surse de venit și astăzi, la care s-a adăugat și turismul.

Carmona este un oraș pitoresc, tipic stilului andaluzo-maur, cu străzi înguste și case albe. Un oraș de care nu auzisem până atunci - pur și simplu am făcut o căutare rapidă pe google să vedem ce-ar fi de vizitat între Sevilla și Cordoba. Și ne-am bucurat că am făcut-o.

Biserica Sf. Maria a Înălțării este cel mai important lăcaș catolic din Carmona. A fost construită între 1424-1518 în stil gotic andaluz târziu. Interiorul conține opere de artă religioasă renascentiste și baroce.