miercuri, 30 octombrie 2019

Montalcino

Este un orășel cu mai puțin de 6000 de locuitori întemeiat pe vârful unui deal în partea de sud a Val d'Orcia - partea cea mai frumoasă a Toscanei.
Arheologic s-a demonstrat că o așezare a existat aici încă din perioada etruscă. Însă documentar prima atestare a orașului are loc abia în anul 814. În sec. 10 orașul cunoaște o puternică dezvoltare, atât datorată așezării în mijlocul unei câmpii roditoare, dar și faptului că se găsea pe Via Francigena, principalul drum folosit de pelerinii din teritoriile de peste Alpi, care doreau să ajungă la Roma. Montalcino devine renumit pentru produsele de înaltă calitate realizate în atelierele locale de pielărie.
Timp de două secole, Montalcino a fost o mică republică urbană, o comună autoguvernată, bucurându-se de pace și prosperitate. După 1260 orașul intră în sfera de influență a mult mai puternicului său vecin, Siena. Deși își păstrează o partea a autonomiei interne, băștinașii se vor trezi târâți în conflictele avute de "protectorul" lor cu Florența, dar în jocurile politice dintre ghelfi și ghibelini. În 1555, când Republica sieneză a fost înfrântă și înglobată de Florența, o parte a elitei politice din Siena s-a retras aici, încercând o ultimă și disperată rezistență. Lipsiți de sprijin extern, respectivii au fost nevoiți să se predea, moment în care orașul a devenit parte a Marelui Ducat Toscan. Așa a rămas până la formarea Regatului italian în 1861.
Ducii din dinastia Medici au permis o oarecare autonomie internă și existența unor instituții de conducere. De asemenea, au investit unele sume pentru ridicarea unor edificii religioase și laice (atât civile, cât și religioase). Dar, în perioada regatului, autoritățile centrale au manifestat o totală lipsă de interes pentru regiune, motiv pentru care Montalcino a cunoscut o perioadă de puternică decădere. Schimbarea a survenit după al Doilea Război Mondial. Localitatea se găsește în mijlocul unei zone foarte pretabilă la cultura viței de vie, iar tipul cultivat aici - Brunello di Montalcino - a devenit printre cele mai căutate în lume, în ceea ce privește vinurile roșii.








Catedrala din Montalcino a fost construită în sec. 14 peste un lăcaș creștin mai vechi. A fost demolată și reconstruită în prima jumătate a sec. 19 în stil neogotic.




Imaculata concepție - Francesco Vanni (1588).






Biserica Sant'Egidio a fost construită în prima parte a sec. 14 (consacrată în 1325). A fost biserica oficială a Republicii Siena în Montalcino.




Fecioara cu Pruncul și sfinți, anonim sienez (sec. 14).





Palazzo dei Priori a fost construit în sec. 13 pentru a adăposti birourile magistraților supremi ai Republicii Montalcino - priori.


Madonna del Soccorso este o biserică construită în sec. 14, în afara zidurilor orașului. Din acea biserică nu s-a păstrat prea mult. În sec. 16 a fost restructurată în stil renascentist. În sec. 17 este iarăși refăcută, în stil baroc de data aceasta. Iar fațada, în stil neoclasic, a fost realizată în sec. 19.








Castelul sau fortăreața principală a fost construită în 1361, în partea cea mai înaltă a orașului, încorporând o parte a zidurilor din partea de sud a fortificațiilor. Deși atât sienezii, cât și florentinii, au cucerit fiecare orașul, castelul nu a căzut niciodată și s-a predat doar în urma unor lungi asedii, după ce apărătorii rămăseseră fără hrană.





luni, 28 octombrie 2019

Assisi (III)

Biserica Sf. Clara este dedicată Sf. Clara de Assisi. Chiara Offreduccio era fiica unui nobil bogat. Se crede că a fost logodnica ori cel puțin o prietenă apropiată a viitorului Sf. Francisc. La un moment dat, a ascultat una din predicile rostite de Francisc în Porziuncula și a decis să se călugărească la o mânăstire benedictină, în ciuda împotrivirii părinților. Ei i s-au alăturat sora cea mică și alte doamne  și fete nobile și au constituit o comunitate monastică separată. Și-au luat numele de Doamnele Sărace sau Clarisele Sărace și trăiau în sărăcie și secluziune, după o Regulă întocmită de Sf. Francisc. Astfel au devenit Ordinul Secundar Franciscan (dedicat femeilor).
Biserica a fost construită între 1257-1265 în stil gotic. Din cauza unor erori de proiectare, zidul sudic a trebuit consolidat în sec. 14 cu niște contraforți uriași. Interiorul a fost afectat major de reparațiile din sec 18 și de cutremurul din 1997. Doar resturile unor fresce din sec. 14-15 s-au păstrat.





Crucifix pictat de un artist anonim local în sec. 13.


Crucifixul Sf. Damian este crucifixul în fața căruia se ruga Sf. Francisc, când a primit viziunea în care Dumnezeu îi cerea să-i repare casa. A fost pictat în jurul anului 1100 în stil bizantin de un artist umbrian.

Cripta.



Mormântul Sf. Clara

Obiecte ce au aparținut Sf. Clara și Sf. Francisc.

În fața bisericii era organizat un concurs de tras la țintă cu arbaleta la care participau mai multe echipe în costume medievale.



Nimeni nu a ratat.



Templul Minervei a fost construit în sec. 1 î.Hr. În prima parte a Evului Mediu aici a funcționat un tribunal și o închisoare. În 1539 cea mai mare parte a templului a fost demolată, în loc construindu-se o biserică. Fațada cu cele 6 coloane corintice a fost păstrată.






Eugen Drăguțescu a fost un artist plastic român stabilit în străinătate. A trăit o vreme și în Assisi.








Santa Maria degli Angeli este o basilică minoră papală construită în afara zidurilor orașului vechi. Este o biserică imensă construită între 1569-1679 în stil manierist și baroc, pentru a constitui un sanctuar în jurul unei mici capele din sec. 9 - Porziuncula (ori Porziunolo), unde Sf. Francisc și-a înțeles pentru prima dată menirea și care este cel mai venerat loc pentru franciscani. Este a 7-a biserică creștină în ordinea mărimii.
În 1832 o parte a basilicii s-a prăbușit din cauza unui cutremur, însă cupola, care se afla chiar deasupra capelei Porziuncolei a rezistat, din fericire. Interiorul este simplu, elegant și, totodată, maiestuos. Capelele laterale sunt împodobite cu fresce și sculpturi realizate de artiști aparținând curentelor manierist și baroc.













Porziuncola. Fresca de pa fațadă a fost pictată în sec. 19.


Frescă de sec. 14.


Fresca de pe peretele exterior al absidei, păstrată fragmentar și probabil mutată aici din altă parte, a fost pictată de Perugino la începutul sec. 16.


Fresca altarului a fost pictată în 1393 de un pictor al curentului gotic - Ilario da Viterbo.