marți, 19 decembrie 2023

Efes (II)

Biserica Mariei este prima catedrală a orașului. A fost construită la începutul sec. 5 ca sediu al mitropoliei locale. Avea hramul Theotokos (Născătoarea de Dumnezeu). În această biserică a avut loc cel de-al Treilea Conciliu Ecumenic, în anul 431, participanții condamnând erezia nestoriană referitoare la natura lui Iisus (între noi fie vorba, nestorianismul stă mai bine cu logica decât ce s-a decis acolo). Biserica a fost distrusă destul de repede, probabil de un cutremur. A fost reconstruită, în mai multe rânduri, dar și-a pierdut importanța pentru că, după nici 100 de ani, sediul mitropoliei este mutat în altă basilică.





Monumentul lui Memnius a fost construit între 50-30 î.Hr. în onoarea consulului Gaius Memnius.

Sculptură reprezentând-o pe Nike, Zeița Victoriei.


Templul lui Domițian era un altar dedicat cultului imperial, respectiv împăratului Domițian (81-96 d.Hr.).



Odeonul era un amfiteatru acoperit, de mici dimensiuni (maxim 1500 de spectatori), dedicat reprezentațiilor muzicale. A fost construit în jurul anului 150 d.Hr.

Prytaneum era clădirea unde-și avea birourile pritanii - magistrații superiori ai orașului.

Sculptură reprezentându-l pe zeul Hermes.



Placă de marmură din pavajul unei străzi, în care (în epoca romană) au fost săpate o gaură circulară, amprenta unei tălpi, o cruce, o inimă, o femeie, o pungă de bani și o bibliotecă. Zice-se asta ar fi reclama discretă a unui bordel, care ar trebui citită cam așa: la următoarea intersecție, pe stânga poți găsi femei a căror dragoste o poți cumpăra. Dar numai dacă piciorul nu-i mai mic de atât (deci interzis copiilor) și dacă ai suficiente monede cât să umpli gaura asta. Altfel, pe dreapta este o bibliotecă.

Pentru mai multă acuratețe. Punga cu bani ar fi chestia dintre doamnă și bibliotecă.

În Efes au fost descoperite și mai multe case romane din sec. 3-7 (așa zisele case de pe terase) decorate cu fresce și mozaicuri. Din păcate această parte avea alt program de vizitare și nu le-am putut admira. Dar ele arată cam așa...





Toate imaginile de până acum provin din orașul clădit de Lysimachus în sec. 4 î.Hr. Alte rămășițe se găsesc pe și în jurul dealului, unde și-a făcut veacul orașul inițial. Clădirea cea mai cunoscută și cea mai celebră (iertat să-mi fie barbarismul) este Templul Artemisei (zeița pădurilor și a vânătorii). Primul edificiu a fost construit în sec. 10-9 î.Hr., dar a fost distrus în sec. 7 î.Hr., pe cât se pare de o inundație catastrofală. Al doilea templu a fost ridicat pe la jumătatea sec. 6 î.Hr., cu ajutorul financiar al regelui lydian Croesus. Acesta a fost ars până la temelii în anul 356 î.Hr. de un anume Herostratus, care a vrut astfel să-i rămână numele în istorie (sau așa zice legenda). Al treilea templu, mai mare și mai magnific, a fost construit în ultima parte a sec. 4 î.Hr. A fost parțial distrus de goți în 268 d.Hr., dar a continuat să funcționeze până după anul 400, când a fost închis. Ulterior ruinele sale au fost folosite pentru alte construcții. Azi doar atât a mai rămas din una dintre cele 7 minuni ale lumii antice...


În apropiere se mai găsesc următoarele monumente (nici aici nu am avut timp să ajungem):

Basilica Sf. Ioan este cea de-a doua catedrală a Efesului. A fost ridicată la începutul sec. 6 de împăratul Justinian I (probabil între 548-565), peste ceea ce se credea a fi mormântul apostolului Ioan. La începutul sec. 14, când Efes a fost cucerit de turcii selgiucizi, basilica, la vremea respectivă deja afectată de un cutremur, a fost transformată în moschee. A fost distrusă în 1402 de oastea hanului turcmen Timur Lenk.



Locul presupusului mormânt al apostolului.

Moscheea Isa Bey a fost construită între 1374-1375 de Isa Bey, unul din emirii selgiucizi din vestul Anatoliei.


Fortăreața Ayasuluk a fost construită de bizantini în sec. 7. Pe măsură ce Efesul antic decădea, au mutat orașul înapoi pe dealul inițial, în jurul căruia au construit ziduri de apărare, în general din materiale preluate de la fostele edificii greco-romane ruinate. În sec. 14 a fost cucerită de selgiucizi, iar în sec. 15 de turcii otomani. Deși la vremea respectivă Efes era doar un sat, otomanii au păstrat fortificațiile funcționale câtăva vreme. Au fost abandonate în anii 1700.



Casa Mariei este o clădire de lângă Efes, în care se presupune că s-ar fi retras Fecioara împreună cu apostolul Ioan, după Crucificare, trăindu-și aici ultimii ani. Este, bunînțeles, doar un mit bazat pe viziunile unei călugărițe germane de la începutul anilor 1800. Construcția în sine nu este mai veche de epoca medievală. Deși mai mulți papi au vizitat locul, Biserica evită să-i acorde recunoașterea oficială, fără dovezile necesare. Asta nu oprește un flux continuu de pelerini. Există și pelerini musulmani, căci Sf. Maria este o figură importantă și în islam.


Chiar dacă orașul antic este acum nelocuit, nu înseamnă că toate zeitățile l-au părăsit. Le poți vedea făcându-și siesta tolănite pe ruine.







marți, 12 decembrie 2023

Efes (I)

Este un oraș antic situat în vestul Turciei, în apropiere de țărmul Mediteranei. A fost unul dintre cele mai vechi și mai importante orașe din regiune. Încă din sec. 15 î.Hr. aici era menționată în textele hitite o cetate numită Apasa, capitala regatului Arzawa. Zisul regat a fost cucerit de Imperiul Hitit (una dintre superputerile Orientului Antic), ocazie cu care Apasa a fost distrusă. Prin sec. 10 î.Hr. coloniști greci din Attica (regiunea din jurul Atenei) au întemeiat aici propriul oraș. Populația locală a fost absorbită de noii veniți, dovadă că numele noului oraș - Efesos - derivă de la cel al vechii capitale din epoca bronzului.

Efes era parte a unei alianțe de 12 orașe întemeiate de grecii ionieni în vestul Asiei Mici, numită Liga Ioniană. Aceste cetăți-stat erau hub-uri comerciale importante de-a lungul căilor ce străbăteau Levantul și Grecia. Ca atare, toate (y compris Efes) au devenit importante metropole.

Bunăstarea localnicilor a avut, așa cum se întâmplă deseori în istorie, și părțile ei mai puțin plăcute, Efes devenind ținta a tot felul de invadatori. Pe la jumătatea sec. 7 î.Hr. a fost atacat și distrus de cimerieni, o populație de origine iraniană. Cam un secol mai târziu, orașul a fost cucerit de Croesus, regele Lydiei, pentru ca după nici 20 de ani mai la vale să fie anexat Imperiului Persan.

În istoria sa orașul a cunoscut o evoluție ciudată. Pe de o parte, portul a rămas un centru important și prosper al comerțului din estul Mediteranei. În organizarea internă cetățenii dădeau dovadă de o viziune înaintată pentru epoca respectivă: democrație, integrarea străinilor, accent deosebit pus pe educație, drepturi pentru femei (nu chiar politice, dar orișicât - în Atena, marele exponent al democrației grecești antice, femeile aveau mai puține drepturi decât sclavii). În schimb, în ce privește politica externă dădeau dovadă de o totală lipsă de viziune. Aproape toate deciziile lor s-au dovedit eronate și au avut consecințe negative.

Când Croesus a atacat Imperiul Persan, regele perșilor le-a garantat efesienilor independența, dacă rămân neutri. Ei, totuși, au decis să-l sprijine activ pe regele lydian. După înfrângerea acestuia, Efes a devenit provincie persană. Secolul următor orașele grecești din Asia Mică s-au revoltat împotriva perșilor. Cu sprijinul Atenei au reușit să își câștige libertatea. Când a debutat Războiul peloponeziac între Atena și Sparta, efesienii i-au sprijinit pe atenieni, după cum era și normal. Dar în a doua fază a conflictului au schimbat tabăra. Spartanii, pe de altă parte, aveau nevoie de ajutor persan. L-au obținut, cedându-le orașele ioniene, inclusiv Efes.

În sec. 4 î.Hr. Alexandru cel Mare distruge Imperiul Persan. Efes nu își recapătă independența, ci devine parte a diferitelor state întemeiate de diadohi (foștii generali ai Macedonului). Mai întâi intră sub stăpânirea lui Lysimach. În acea perioadă vechiul port se înnisipase, iar râul din vecinătate își schimbase cursul, astfel încât Efes era lipsit de acces la mare și înconjurat de mlaștini. Lysimach a reconstruit orașul câțiva kilometri mai acana, dotându-l și cu un nou port. Drept mulțumire localnicii l-au trădat în favoarea lui Seleucos I, regele Siriei. Bunînțeles, și-au regretat rapid decizia. Sirienii erau permanent în stare de război, așa că au impus taxe grele. Soluția? O nouă trădare. De data aceasta efesienii l-au chemat în ajutor pe Ptolemeu III, regele Egiptului. Nici sub egipteni viața nu a fost plăcintă cu mere. În cele din urmă, Efes devine parte a Regatului Pergamului. Regii din Pergam s-au dovedit blânzi și înțelepți. A urmat o perioadă norocoasă pentru efesieni.

Când ultimul rege al Pergamului a murit fără urmași, romanii și-au însușit regatul. Localnicii s-au trezit din nou sub călcâi. Romanii au impus taxe ridicate și au cedat strângerea lor unor „oameni de afaceri”, care s-au purtat ca niște adevărați tâlhari. Nu-i de mirare că, atunci când Roma s-a trezit în război cu Mitridate, regele Pontului, locuitorii Efesului i-au deschis porțile celui din urmă. Mai mult, au masacrat toți cetățenii romani din regiune, fără să țină cont de sex ori vârstă. Ar fi trebuit să se mai gândească o tură. Normal, romanii au ieșit învingători. În mod ciudat, nu au aplicat efesienilor tratamentul obișnuit pentru fapta lor (asediu, masacre, jaf, vânzarea supraviețuitorilor în sclavie). Feciorii lupoaicei erau mari admiratori ai civilizației grecești. În plus, tezaurul de la Roma se cam subțiase. Așa că au impus o uriașă amendă și plata taxelor pe ultimii 5 ani, cât durase revolta.

Sub romani Efesul cunoaște o nouă epocă de strălucire. Orașul devine capitala provinciei Asia și un centru urban de primă mărime. Cu o populație ce se apropia de 100.000 de locuitori, se număra între primele metropole din partea asiatică a imperiului. În anul 263 Efesul este jefuit și distrus parțial de goți. Deși a fost reconstruit ulterior de împărații romani (mai ales de Constantin cel Mare) și-a pierdut o bună parte din splendoare. Rămâne totuși un oraș important și în secolele următoare. În prima epocă a Imperiului Bizantin, Efes este unul dintre cele mai mari orașe din provinciile asiatice, al treilea după Alexandria și Antiohia.

În 615 orașul este distrus de o armată persană. Întrucât portul era iarăși afectat de aluviuni, Efes încetează să mai fie un oraș port, iar importanța sa comercială dispare. Mulți locuitori părăsesc cetatea, unii înființând o nouă așezare pe dealul așezării inițiale. Deși redus ca importanță, Efes este atacat și jefuit de arabi în anii 654, 700 și 716. În 1090 este cucerit de turcii selgiucizi, dar este reluat de bizantini după doar 7 ani. Va rămâne în componența Imperiului Bizantin până în 1308, însă acum vechea metropolă era doar un modest sat, cu mai puțin de 1000 de locuitori. Sub turci declinul a continuat, orașul antic fiind definitiv părăsit după 1400. Otomanii au fondat actualul oraș Selcuk în apropiere, în jurul unei foste fortărețe bizantine.

În 2015 Efes a fost înscris în lista monumentelor UNESCO.



Teatrul antic a fost construit odată cu restul orașului nou, în timpul lui Lysimach (sec. 4 î.Hr.). În epoca romană a fost refăcut și lărgit în câteva rânduri. La capacitatea maximă putea adăposti 25.000 de spectatori, ceea ce-l face cel mai mare teatru antic cunoscut.



Agora (piața centrală) - de asemenea una dintre cele mai mari ale lumii antice.

Biblioteca lui Celsus a fost construită în anul 125, în memoria lui Tiberius Julius Celsus Polemaeanus, un grec romanizat, care a fost guvernator al provinciei romane Asia, de către fiul său, la rândul lui deținătorul unei înalte demnități în cadrul imperiului (consul). Biblioteca era publică și gratuită, iar la apogeul său conținea circa 12.000 de lucrări, ceea ce o face a treia ca importanță din Orientul roman, după cele din Alexandria și Pergam. Biblioteca a fost distrusă parțial de goți, iar restul de un cutremur în sec. 11. Ce se vede azi este rezultatul muncii de restaurare.

Poarta de sud a Agorei (sau Poarta lui Mazeus și Mithridates - altul, nu regele de mai sus) a fost ridicată în anii 4-3 î.Hr. de doi foști sclavi, eliberați de împăratul Augustus și deveniți prosperi oameni de afaceri, în onoarea familiei imperiale. Poarta s-a prăbușit în sec. 13 din cauza unui cutremur, dar a fost restaurată între 1980-1989.


Poarta lui Hadrian a fost construită în numele împăratului omonim, când acesta a vizitat orașul în sec. 2 d.Hr. A fost afectată de un cutremur în anul 270, dar, ulterior, a fost reparată. S-a prăbușit în sec. 11, tot din cauza unui cutremur. La origine avea trei nivele. Ceea ce se vede azi este urmarea lucrărilor de restaurare.


Templul lui Hadrian este un mic altar construit în anul 138 și dedicat împăratului respectiv.







Băile lui Varius au fost construite în sec. 2 d.Hr. de un cetățean roman pe nume Publius Quintilius Valens Varius.


Nymfaeum-ul lui Traian era o fântână publică. A fost construită între 102-114 de un notabil local în cinstea împăratului.