vineri, 23 aprilie 2021

Mânăstirea rupestră de la Șinca Veche

Este un așezământ monahal situat lângă satul Șinca Veche (pe Dealul Pleșu), în județul Brașov, ca la vreo 20 de kilometri și ceva mărunțiș de orașul Făgăraș. Așezământul are două componente.

Bisericile rupestre (săpate în stâncă) formează partea cea mai veche. Pe cât se pare, au fost două biserici rupestre - probabil cea de-a doua a fost săpată, când a crescut numărul credincioșilor, ori, poate, pentru că prima a suferit unele surpături. Istoric vorbind, nu se știe exact când au fost săpate. Cei mai mulți istorici leagă acest episod de desființarea mânăstirilor ortodoxe din Transilvania în anul 1742. Alții, mai cu imaginația pe moațe, le transformă în temple dacice, ori chiar mai vechi. Situl mai este denumit Templul ursitelor, ori Templul dorințelor, ori ceva similar. Cel mai probabil aceste denumiri nu au de-a face cu originea preistorică, ci au apărut pe la începutul sec. 20, când cele două biserici erau de mult părăsite și nu se mai știa scopul lor inițial.

Grotele au rămas multă vreme părăsite, năpădite de vegetație și afectate de turiștii care au ținut morțiș să-și aducă aportul la remodelarea lor. În anul 2006, la inițiativa unei fundații ortodoxe, aici a fost înființată o mânăstire de maici. Practic un schit, sau paraclis, are hramul Sfântul Nectarie, în bisericuța din vârful dealului găsindu-se un mic fragment din moaștele sfântului și o bucățică din presupusa Sfânta Cruce.

Este un loc liniștit și foarte frumos amenajat, în care merită să ”pierzi” o oră, chiar dacă nu ești prea aplecat spre cele sfinte.



Magazinul de suveniruri.











Niciun comentariu: