Este un oraș situat în partea de sud-est a Greciei. Spre deosebire de majoritatea orașelor grecești, nu are în spate o istorie multimilenară. Monemvasia a fost întemeiată în anul 583 d.Hr. pe o mică insulă stâncoasă în largul coastei Peloponezului de către locuitori de pe continent (foarte mulți veniți din Sparta), care se refugiaseră din fața invaziilor migratorilor slavi.
Timp de câteva secole nu sunt prea multe informații. Monemvasia era doar ceva mai mult decât un sat de pescari fortificat. Din secolul 10 lucrurile se schimbă. Așezarea devine un important centru al comerțului maritim. Insula se găsea pe o rută importantă, ce lega Europa vestică (în special Italia) de Constantinopol și Orientul Apropiat. În plus, izolarea față de continent însemna că negustorii aveau garantată siguranța navelor și a încărcăturilor față de raiduri de pradă. Ca urmare fostul sat pescăresc se reinventează ca un oraș prosper. Populația crește, suprafața construită crește de mai multe ori și sunt ridicate puternice ziduri de apărare. Acestea s-au dovedit extrem de benefice. Prosperitatea crescândă a localnicilor și poziția strategică au atras nedorita atenție a tot felul de oaspeți nepoftiți, de la pirați arabi până la cuceritori occidentali.
După ce cruciații latini au cucerit Constantinopolul în 1204, mare parte a teritoriilor grecești au revenit principilor din Vest. Monemvasia a reușit să respingă mai multe asedii, cu pierderi serioase pentru atacatori. Abia în 1252, după un asediu de 3 ani, monemvasienii s-au predat principelui de Achaia, Wilhelm II de Villehardouin, dar și aceasta doar după ce li s-a garantat o largă autonomie internă. Oricum, stăpânitorul cruciat nu s-a bucurat prea mult de cucerirea sa. După numai 10 ani, a fost făcut prizonier de bizantini și a trebuit să restituie cetatea.
După revenirea în cadrul Imperiului Bizantin, Monemvasia cunoaște o nouă epocă de prosperitate, care s-a extins până spre sfârșitul sec. 15. După unele estimări între 30-50.000 de oameni locuiau pe insulă. Totuși, după jumătatea sec. 15, nori negri s-au arătat la orizont. Turcii au cucerit Constantinopolul în 1453, iar Despotatul de Morea (regiunea Peloponezului din sudul Greciei) era tot ce mai rămăsese din vechiul Bizanț. În 1460 sultanul Mahomed II a decis să cucerească și despotatul. Monemvasia, însă, a rezistat asediului. Această rocă aruncată în mare și orașul de la poale au constituit ultimele posesiuni ale despotului Teodor Paleologul. Cum el nu avea resursele necesare pentru apărare, a vândut orașul papei Pius II. În scurt timp, cetățenii au realizat că, în afara sprijinului spiritual, papa nu prea avea alte resurse la îndemână. Pe cale de consecință, au închinat orașul venețienilor, care au promis (și s-au ținut de cuvânt) că le vor oferi autonomie administrativă și libertatea cultului ortodox.
În 1537 un război a izbucnit între Veneția și Imperiul Otoman. Deși zidurile cetății au rezistat la două asedii, venețienii au pierdut bătălii în alte părți. Prin pacea din 1540 lagunarii au cedat și această posesiune, pentru a putea salva alte teritorii. Localnicii au emigrat în masă, stabilindu-se în alte provincii venețiene. Timp de un secol și jumătate, Monemvasia a fost un oraș strict turcesc. Prosperitatea sa a scăzut însă foarte mult. Între 1685-1715 venețienii au revenit și comerțul a înflorit iarăși. În 1715 Veneția este înfrântă definitiv și pierde toate teritoriile din Peloponez. Din acest moment așezarea își pierde atât importanța economică, cât și, din cauza avansului armamentului de asediu, pe cea militară.
În 1831, când a fost creat statul grec modern, Monemvasia avea sub 700 de locuitori, iar majoritatea clădirilor, laice ori religioase, erau în ruine. În perioada următoare, lucrurile nu au stat mai bine. Chiar și în 1951 între zidurile orașului vechi nu locuiau decât 178 de oameni. În 1971 mai erau doar 32. În anii '70 a fost construit un dig care a legat insula de continent. În deceniile următoare insula a devenit o destinație turistică tot mai populară. Localnicii rămași și-au vândut proprietățile și au plecat. Azi Monemvasia este în cea mai mare parte un oraș turistic. Locuințele au fost restaurate (mă rog, unele sunt încă în curs de restaurare) și transformate în restaurante, hoteluri și pensiuni. Prețurile sunt mărișoare. Întreaga parte veche a orașului este pietonală. De altfel, nici nu este posibil fizic să intri cu mașina. Numeroși turiști străini vin în vizită anual. Și au și de ce. Este unul dintre cele mai frumoase orașe văzute de mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu