Bodrum este un oraș pe coasta de vest a Turciei. Ca și Antalya este un important centru al turismului estival.
Orașul a fost întemeiat de coloniști greci prin sec. 7-6 î.Hr., foarte probabil peste (sau în imediata apropiere) o așezare a carienilor - o populație locală înrudită cu lycienii, despre care am mai adus vorba anterior. Coloniștii și-au numit orașul Halikarnasos. Nu se știu foarte multe lucruri sigure despre istoria timpurie a cetății, cert este că în sec. 5 î.Hr. era organizat sub forma unui oraș-stat condus de un rege. Tot acum Halicarnas devenise un stat vasal Imperiului Persan.
Un aspect interesant în plan local este faptul că femeile puteau deține putere politică. Grecii erau de părere că femeile sunt niște ființe inferioare din punct de vedere al inteligenței (sigur, cu excepțiile de rigoare - una din ele fiind Sparta) și erau situate în societate chiar sub nivelul sclavilor bărbați. Pe cât se pare, grecii din Asia Mică au fost puternic influențați de populațiile străvechi din zonă, unde lipsea acest nivel de misoginism. La începutul sec. 5, Halicarnas era condus de regina Artemisia I. Aceasta a participat la campania dusă de regele regilor (titlul oficial) persan Xerxes I pentru cucerirea Greciei. Ea și-a condus personal flota și a fost singurul amiral care l-a sfătuit pe Xerxes I să nu se avânte în bătălia de la Salamina. Regele nu a ascultat-o, iar armada persană a fost făcută arșice de o flotă a orașelor grecești (majoritar ateniană) mult mai mică, dar mai bine organizată și înarmată. Și rezultatul ar fi fost și mai catastrofal, dacă Artemisia nu ar fi dus o aprigă luptă de ariergardă, protejând retragerea navelor supraviețuitoare. Cel puțin așa prezintă lucrurile istoricul grec Herodot, cel supranumit „părintele istoriei”, care, din întâmplare, s-a născut în Halicarnas, în timpul domniei zisei regine.
La câteva decenii după episodul de mai sus, Halicarnas, împreună cu teritoriile din jur, a fost inclus efectiv în componența Imperiului Persan, devenind o satrapie (provincie) numită Caria. În ciuda titulaturii oficiale, realitatea e că orașul a continuat să dispună de o largă autonomie internă. Satrapii ce domneau aici au continuat să fie poarte titlul regal și rareori trebuiau să dea socoteală regilor persani. Orașul era un centru economic major, îmbogățit mai ales prin comerț. Portul de aici era una din piețele unde convergeau mărfuri din Orient și din lumea grecească.
În sec. 4 î.Hr. Halicarnas este cucerit de Alexandru Macedon, iar după moartea acestuia intră în componența Egiptului. Către sfârșitul sec. 2 î.Hr. devine parte a teritoriilor romane din Asia. Deși rămâne un oraș răsărit și un port destul de tranzitat, zilele sale de glorie sunt apuse. Și în perioada bizantină a continuat să fie un târg de o oarecare importanță regională. Cândva după anul 1100, a fost cucerit, jefuit și depopulat de turcii selgiucizi. A fost refondat de Cavalerii Opitalieri (foști Ioaniți și viitori de Malta), care au sosit aici în 1402 și au construit un puternic castel dedicat Sf. Petru. Ei au botezat castelul și orașul din jur Petronium, de unde derivă numele de azi. Cavalerii au rămas aici până în 1522, când orașul este ocupat de sultanul Suleiman Magnificul. În secolele următoare Bodrum a rămas un liniștit târgușor de provincie, locuitorii lui trăind mai ales din pescuit (de pește și de bureți).
Numeroasele cutremure (vestul și sudul Anatoliei sunt străbătute de o falie tectonică foarte activă, vezi cutremurul catastrofal din februarie 2023), precum și obișnuința reutilizării ruinelor pentru alte construcții, la care s-a adăugat boom-ul edilitar din ultimii 30 de ani, au făcut ca foarte puține lucruri să mai rămână din orașul antic și medieval.
Mormântul lui Mausolus (Mausoleum) a fost construit la moartea acestuia de soția sa (care îi era și soră - în Orientul Apropiat căsătoria între frați în cadrul elitei politice era o practică acceptată), regina Artemisia II. Regina ar fi vrut un monument unic pentru a servi drept mormânt fostului rege. Așa s-a ajuns la o clădire din marmură asemănătoare unui templu, înaltă de 45 de metri și decorată cu sute de statui. Încă de la început Mausoleul a fost introdus în lista minunilor lumii antice (da, alea șapte). A fost distrus de un cutremur (sau mai multe), cândva între sec. 12-15. Arhiepiscopul Eustatiu al Tesalonicului lasă o descriere a sa în jurul anului 1150. În schimb, în 1402, când ospitalierii s-au stabilit aici, era deja în ruine. Majoritatea pietrelor sale au fost utilizate de cavaleri pentru ridicarea castelului lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu