Este principalul oraș al al coastei omonime (carele, duhhh, de la el își trage numele). A fost întemeiat încă din epoca romană (deși unii istorici presupun că evenimentul ar fi mai vechi, legat de navigatorii fenicieni) pe malul mării, la gura unei văi adânci și abrupte. Inițial un sat de pescari, s-a dezvoltat treptat, fiind favorizat de poziția strategică deosebită - înconjurat pe trei părți de faleze înalte, extrem de greu de depășit.
Amalfi a cunoscut un avânt economic și demografic după ce Imperiul Bizantin cucerește Italia în sec. 6. Negustorii amalfitani aveau legături comerciale cu Constantinopolul, Egiptul și Nordul Africii. Către vest ajungeau până pe coastele Spaniei. Inițial orașul făcea parte din ducatul Neapole - o formațiune subordonată basileilor de la Constantinopol. În 838 și-a declarat independența sub forma unei republici maritime. Statul amalfitan era condus de un doge ales local și de un senat. În ciuda independenței, Amalfi a păstrat relații amicale cu Bizanțul, din comerțul cu imperiul provenind mare parte din prosperitatea sa.
Timp de aproape un veac, aproximativ de la 950 până în 1050, Amalfi a fost o adevărată metropolă, depășind cu mult alte republici maritime, precum Genova, Veneția și Pisa. Populația urbană depășea 70.000 de locuitori, iar veniturile anuale erau printre cele mai ridicate din bazinul mediteraneean. Colonii de negustori amalfitani au fost înființate în întregul bazin estic al Mediteranei (inclusiv la Cairo). Odată cu banii au venit și ambițiile politice. Trupele amalfitane au ocupat un teritoriu important de-a lungul coastei, iar galerele republicii interveneau deseori în conflictele dintre diferitele puteri italiene. Ba, deși aliați ai bizantinilor și creștini zeloși (cel puțin la nivel de propagandă), nu s-au dat în lături să încheie înțelegeri politice, militare și economice cu emirii arabi din Sicilia și Nordul Africii. Bani să iasă!
În sec. 11 în partea sudică a Italiei și-au făcut apariția normanzii. Acești cavaleri veniți din Normandia, bine antrenați și foarte războinici au pornit să cucerească treptat teritorii tot mai întinse. Teoretic, diversele ducate din josul cizmei aparțineau Bizanțului, dar autoritatea imperială era în majoritatea timpului mai mult nominală. Asta le dădea o largă autonomie, dar le lăsa să se și descurce singure în problemele militare. Normanzii au învins repede bruma de trupe bizantine și au cucerit în doi timpi și trei mișcări tot sudul peninsulei. Amalfi a fost încorporat în noul regat normand. Nordicii s-au arătat foarte largi la minte și, câtă vreme orașul și-a plătit taxele și și-a pus flota la dispoziția noilor stăpâni, i-a lăsată o independență internă cvasitotală. Chiar și teritoriul republicii a rămas aproape intact. În aceste condiții, profitând și de rețeaua de relații a normanzilor în Europa și în statele cruciate din Orient, economia amalfitană a continuat să crească. Moneda de aur bătută aici („tari” - atât numele, cât și designul au fost adoptate după modelul monedelor arabe din Sicilia) a devenit valuta forte a Italiei de Sud.
Lucrurile au început să o ia la vale în prima jumătate a sec. 12. Regele normand Roger II era implicat într-un conflict cu papa și Imperiul german. Aceștia din urmă și-au asigurat și sprijinul Pisei. Roger a învins, în cele din urmă, dar flota pisană a jefuit și ars Amalfi în două rânduri - în 1135 și 1137. Orașul și docurile au fost reconstruite, dar orașul își pierduse mult din puterea și importanța sa anterioară. Chiar și așa, negustorii din Amalfii au continuat să aibă o prezență activă în piețele din Italia și Levant. Sfârșitul a venit în anul 1343, când un cutremur și un tsunami au distrus în întregime portul (care și acum se găsește pe fundul golfului) și docurile. Din cauza acestor pierderi Amalfi nu a reușit să-și refacă flota, economia a luat-o rapid pe tobogan, iar cetățenii cu bani s-au stabilit în alte orașe (Napoli și Palermo îndeosebi). Orașul și-a mai păstrat doar o oarecare importanță locală, care s-a evaporat și ea după 1700. Populației fostei metropole comerciale s-a subțiat (azi sunt doar ceva peste 5000 de locuitori), iar așezarea a devenit un sat izolat, deranjat din când în când de perceptori și de rarii turiști din aristocrația de la nord de Alpi.
Astăzi Amalfi, împreună cu celelalte localități de pe coasta omonimă, sunt incluse în rândul monumentelor UNESCO și constituie una dintre cele mai populare și aglomerate destinații turistice europene.
Mai întâi, totuși, alte imagini cu coasta.
Și, Amalfi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu