Hierapolis

Hierapolis este un fost oraș dezvoltat în partea de sud-vest a Anatoliei - Turcia actuală. Prima etapă de existență a orașului este legată de frigieni, o populație antică din zonă, care, pe platoul ce domină izvoarele termale de la Pamukkale, au ridicat un sanctuar dedicat celei mai importante zeități locale - Cybele, zeița-mamă, creatoarea a tot ce este viu. Cu timpul, în jurul sanctuarului a apărut o așezare de tip urban.

Cândva, prin sec. 6 î.Hr., Frigia a fost anexată de Imperiului Persan. În 331 î.Hr. Alexandru Macedon distruge Imperiul Persan, înlocuindu-l cu propriul super-stat, numit de istoricii din epocile ulterioare Imperiul Macedonean. Coloniști din cetățile grecești au profitat și s-au stabilit aici. Ei au reconstruit orașul conform propriului stil arhitectonic.

Noul imperiu a durat doar cât a trăit întemeietorul. Spre sfârșitul sec. 3 î.Hr., în vestul Anatoliei este creat un nou stat - Regatul Pergamului. Unul din regii din Pergam, Eumenes II, a reclădit orașul, dându-i numele de Hierapolis. Sub regii Pergamului, orașul a devenit un loc important de pelerinaj (grecii - și ulterior romanii - au adoptat și ei cultul Marii Mame Cybele), dar și un centru medical (și de spa, am putea spune) datorită izvoarelor termale. Astfel, Hierapolis a devenit un centru prosper, și-a extins simțitor teritoriul și a căpătat dreptul de a bate monedă din bronz.

În anul 133 î.Hr. a murit ultimul rege al Pergamului, Attalus III. Acesta nu avea urmași, iar legea pergamiană considera regatul drept proprietatea personală a suveranului, nu o instituție publică. Pe cale de consecință, prin testament, Attalus III a dăruit Pergamul romanilor. Riga considera, probabil pe bună dreptate, că oricum romanii îl vor ocupa cu forța după moartea sa; așa măcar îi scutea pe locuitori de distracțiile ce ar fi decurs dintr-o invazie străină.

În 17 d.Hr. un cutremur major a zguduit vestul Anatoliei provocând distrugeri importante în oraș. Trebuie că băștinașii o supăraseră cumva pe Marea Mamă. Căci, peste numai 43 de ani, când abia terminaseră de reconstruit, un nou cutremur și mai devastator a lovit regiunea. Hierapolis a fost practic desființat. Împărații romani au trimis sume însemnate, ingineri, arhitecți și lucrători și au reconstruit orașul. Doar că noul Hierapolis a luat forma unui oraș tipic roman, pierzându-și aspectul grecesc. De-a lungul timpului, mulți împărați romani au vizitat orașul, cu care ocazii noi edificii erau înălțate cu banii donați de oaspeții imperiali: Traian, Hadrian, Septimius Severus, Caracalla, Valens. Profitând de avantajele geografice (la marginea unei câmpii fertile și de-a lungul unuia dintre drumurile romane) și cultice (în continuare o destinație majoră de pelerinaj), precum și de bunăvoința chezarilor de la Roma, Hierapolis a prosperat și a crescut. La sfârșitul sec. 3 primise statutul de colonie și devenise una din marile metropole provinciale ale lumii romane, având o populație de peste 100.000 de locuitori. A devenit, deasemenea, un important centru al creștinismului timpuriu, aici fiind martirizat apostolul Filip.

În perioada bizantină timpurie (sec. 4-6) Hierapolis a continuat să fie un însemnat centru urban, dovadă că episcopul local a fost înălțat la rang de mitropolit. Vremurile bune au luat sfârșit la începutul sec. 7. Pentru început, o armată persană a cucerit și a devastat orașul cu simț de răspundere. După ce perșii au fost înfrânți și supraviețuitorii s-au apucat să-și refacă viața, un alt cutremur a pus la pământ ce clădiri mai erau în picioare. În secolele următoare Hierapolis a fost reconstruit, dar nu și-a mai recăpătat niciodată strălucirea de odinioară. Împărații bizantini aveau lucruri mai importante pe care să cheltuiască banii imperiului, iar evenimentele seismice au revenit la fiecare câteva decenii. Nici episoadele războinice nu au lipsit. În sec. 12 orașul a fost cucerit de turcii selgiucizi. Reluat de bizantini pentru jumătate de secol, a fost din nou capturat de războinicii asiatici. În 1190 a fost cucerit de cruciați, iar ocupat de selgiucizi, care l-au pierdut în fața bizantinilor, pentru a-l recuceri după vreo 30 de ani, doar pentru a-l pierde iarăși tot în favoarea grecilor. Greu de crezut, dar, în ciuda tuturor distrugerilor, supraviețuitorii au continuat cu încăpățânare să o ia de la capăt. În cele din urmă, marele cutremur din 1354 a fost picătura care a umplut paharul. Hierapolis a fost definitiv părăsit, iar ruinele sale au fost acoperite treptat de pământ și vegetație.

La sfârșitul sec. 19 izvoarele termale au început să atragă din nou vizitatori. Tot de atunci săpături arheologice au fost desfășurate în mod extensiv, mare parte a orașului fiind dezvelită și parțial restaurată. În 1988 Hierapolis a fost inclus în lista monumentelor UNESCO.

Băile imperiale s-au păstrat într-o stare destul de bună. Azi au fost transformate în muzeu. Aici sunt expuse sculpturi, ceramică, monede și alte obiecte de epoca romană, atât din Hierapolis, cât și din alte orașe din zonă.

Agora era piața principală a orașului, unde aveau loc principalele activități politice, economice, civice și cultural-educative.

Piscina Antică este una dintre numeroasele băi publice cu apă termală construite în epoca romană. Cândva, în sec. 5-6, un cutremur a distrus porticul din jur, prăbușind pe fundul apei coloanele și părți din acoperiș. A fost restaurată după 1990, dar resturile arhitectonice au fost lăsate pe loc.

Teatrul a fost construit în sec. 2 de împăratul Hadrian. La începutul sec. 3 a fost parțial reconstruit și înfrumusețat de împăratul Septimius Severus. Avea o capacitate de 15.000 de locuri. A fost scos din uz de un cutremur în sec. 7. A fost restaurat intensiv între 2004-2014.

Parte a zidurilor de apărare ridicate în sec. 5.

Poarta bizantină din sud a fost și ea construită ca parte a centurii de fortificații din sec. 5.

Strada principală era mărginită de porticuri, magazine și ateliere meșteșugărești.

Poarta lui Frontinus era principala cale de acces dinspre nord. A fost construită de guvernatorul roman Julius Frontinus între anii 84-86 d.Hr.

În afara orașului, la nord de Poarta lui Frontinus se găsea unul din cimitirele orașului (legile romane interziceau cimitirele între ziduri), ce cuprinde mai multe morminte elaborate, sub forma unor mici mausolee.

Dincolo de poarta de sud, în sec. 5, a fost construit Martyrium, un monument dedicat apostolului Filip. Tot aici se găsește și presupusul mormânt al acestuia.