marți, 3 octombrie 2023

O raită prin Bursa (2)

Marea Moschee din Bursa a fost construită de Baiazid I între 1396-1399, pentru a marca victoria sa din 1396 asupra cruciaților europeni, la Nicopole. Legenda spune că sultanul ar fi promis să ridice 20 de moschei, dacă ar fost victorios. Ulterior a dat-o cotigită și a construit una singură, dar cu 20 de cupole. Allah nu a fost amuzat, dovadă că peste doar 3 ani Baiazid a fost învins de Timur, stăpânul Asiei Centrale, murind la scurtă vreme în captivitate. Este primul edificiu religios de mari dimensiuni construit în statul otoman, putând adăposti până la 5000 de credincioși. Din câte știu, este singura moschee din Turcia care are fântâna pentru purificarea rituală în centrul clădirii, nu în curtea din față. Deasupra fântânii este un luminator, un spațiu deschis pe unde intră lumina.








Lângă Marea Moschee se găsește Bedestan-ul, un bazar acoperit (primul de acest fel din lumea otomană), construit tot de Baiazid I cam în aceeași perioadă cu moscheea. O bună parte a structurii s-a prăbușit cu ocazia cutremurului din 1855 și a fost reconstruită ulterior.







În jurul bazarului mai există fragmente din orașul vechi, câteva străzi cu case în stilul arhitectonic tradițional otoman.





Niciun comentariu: