Bursa este o metropolă situată la sudul Mării Marmara, în apropiere de Istanbul. Cu cei aproape 2 milioane de locuitori(peste 3 milioane, dacă socotim și zona urbană), este al patrulea cel mai mare oraș al Turciei.
Orașul a fost întemeiat la sfârșitul sec. 2 î.Hr. și a fost numit Prusa, după numele întemeietorului său, Prusias, regele Bitiniei. Aflându-se la intersecția unor importante drumuri comerciale, atât pe uscat, cât și maritime, cetatea a fost mai tot timpul existenței sale un prosper oraș provincial. Cam la vreo 128 de ani, după întemeierea sa, ultimul rege al Bitiniei și-a lăsat moștenire regatul statului roman. Romanii au adus cu ei investiții, stabilitate, drumuri și acces la piețe de-a lungul și de-a latul Mării Mediterane. Situația localnicilor s-a îmbunătățit și mai mult în perioada bizantină. Apropierea de capitala Constantinopol, dar și fabricile de mătase înființate aici au făcut din Bursa unul din cele mai prospere orașe din imperiu.
În 1326 turcii cuceresc orașul, care devine prima capitală a Imperiului Otoman. În 1363 capitala otomană va fi mutată la Adrianopol (actualul Edirne), însă Bursa își va păstra importanța politică și economică. De altfel primii sultani au menținut o reședință somptuoasă, unde se retrăgeau deseori. În 1402 sultanul Baiazid I Fulgerul (da, cel din Scrisoarea III) a fost înfrânt și capturat de hanul turcmeno-mongol Timur. În urma bătăliei, mai multe detașamente ale invadatorilor au făcut razii de jaf prin Anatolia, cu care ocazie Bursa a fost cucerită, jefuită și distrusă. Și-a revenit repede din dezastru, mulțumită generozității sultanilor și hărniciei cetățenilor - mulți din ei greci și armeni creștini.
În prezent nu se mai păstrează mare lucru din orașul pre-otoman. Și chiar și din acesta nu au rezistat prea multe edificii, mai ales după marele cutremur din 1855. Totuși monumentele arhitectonice rămase - complexele moscheilor sultanale, hanurile și băile medievale, fortăreața - au fost incluse în patrimoniul UNESCO.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu