Napoli (III)

Lucrările la Castel Nuovo au început în 1279 şi au luat sfârşit trei ani mai târziu, exact la timp pentru a-şi muta aici reşedinţa regală, după ce sicilienii i-au arătat că nu numai grecii îţi fac daruri cu gânduri ascunse. În perioada următoare, castelul a fost renovat de mai multe ori, mai ales după ce a fost cucerit şi parţial distrus de regele maghiar Ludovic I (în 1347), care ca angevin ce era, ridicase oarece pretenţii la tronul napolitan. Castelul a fost lărgit şi fortificaţiile sale mult întărite, astfel încât o a doua expediţie maghiară a trebuit să se retragă cu coada lipită de bărbie. Ca şi restul regatului, Castel Nuovo a trecut din mână în mână, de la angevini la aragonezi, cucerit de francezi şi reluat de spanioli, asediat de trupeţii lui Napoleon. Şi, după fiecare astfel de distracţie, a fost restaurat. Deşi şi-a pierdut statutul de reşedinţă regală, a păstrat un importat rol militar până în sec. 18. Azi e muzeu, intrarea fiind 6 euro.

Intrarea monumentală a fost ridicată în 1470 pentru a comemora intrarea triumfală în oraş a regelui Alfonso V de Aragon (întâmplată în 1443). Legenda spune că iniţial a fost proiectat un arc de trimuf, care trebuia instalat în piaţa Domului. Cum, pentru a face loc monumentului urmau să fie dărâmate nişte case, între care vila unui apropiat al regelui, acesta l-ar fi convins pe purtătorul de coroană să adopte actuala soluţie. Şi aşa cele două niveluri ale porţii ar fi în realitate cele două feţe ale defunctului arc.

La porţile castelului, frumos lucrate în bronz, multă lume a bătut.

Sala baronilor. A fost locul unei conspiraţii a marilor nobili împotriva regelui Ferdinand I. De la el trebuie că a luat model Alexandru Lăpuşneanul. Căci regele, suspectându-şi baronii de trădare, i-a invitat la un ospăţ, care multora le-a căzut greu. Sala a fost utilizată ca sediul al Consiliului Municipal Napoli până în 2006.

Săpăturile arheologice au relevat sub castel rămăşiţe romane...

...inclusiv oseminte.

Cappella delle anime del Purgatorio a fost construită între 1334-1339 şi consacrată Sf. Martin de Tours.

Capela palatină este dedicată Sf. Barbara şi a fost construită tot prin sec. 14. Giotto şi ucenicii săi au acoperit pereţii capelei cu fresce, din care azi se mai păstrează foarte mici fragmente. Din ceea ce s-a mai păstrat, o parte sunt lucrate de pictori locali, alta de pictorul florentin Niccolo di Tommaso în sec. 15.

Cap de sfânt presupus pictat de Giotto.

Castelul adăposteşte şi o mică expoziţie cu picturi din sec. 15-17, majoritatea opera unor pictori locali mai puţin cunoscuţi.

Biserica San Paolo Maggiore a fost construită în sec. 8-9 peste ruinele unui fost templu închinat dioscurilor. În 1580, biserica a intrat în reparaţii capitale, încheiate în 1625. Din păcate, în 1688, un cutremur a distrus o parte a clădirii, fiind necesare noi lucrări. Şi, de parcă asta nu era de ajuns, în 1943 un bombardament american a avariat din nou biserica distrugând cea mai mare parte a decoraţiunilor interioare în stil baroc.

Capela Sf. Petru şi Paul (sec. 18).

Capela Firrao (1640).

Biserica San Lorenzo Maggiorea fost înălţată în sec. 13 (lucrările au început în 1265) şi şi-a păstrat aspectul gotic. Se găseşte în inima centrului istoric al oraşului, în zona vechii agore a cetăţii greceşti antice. Biserica a trecut prin două restaurări masive în sec.17 şi la sfârşitul sec. 19. Nu e permisă fotografierea la interior, dar am reuşit să "furăm" ceva imagini.

Faţada bisericii a fost refăcută în stil baroc târziu, în 1725.

Campanila datează din sec. 15.

După unii specialişti, absida e opera arhitectului Nicola Pisano; după alţii îi aparţine lui Arnolfo di Cambio.

Pereţii deambulatoriului au fresce pictate de ceva elev local al lui Giotto, posibil Giovanni Barrile.

Altarul principal e sculptat de Giovanni da Nola (sec. 16).

Mormântul Caterinei de Austria (1295-1323), fiica împăratului german Albert I.

Capela Sf. Anton (sec. 17).

Sub biserică s-au descoperit mozaicuri romane, probabil aparţinând unei opulente villa.