Biserica fortificată din Prejmer

A fost ridicată în prima jumătate a sec.13 peste ruinele unei basilici mai vechi (constucţie în stil romanic de la mijlocul anilor 1100).

Prima menţiune documentară ar data din 1211, când regele maghiar Andrei II dă o diplomă cavalerilor teutoni, prin care le acorda un teritoriu pe valea râului Tartlau (actualmente Târlung). Aici ei vor pune bazele aşezării Prejmer. Numele are rezonanţă slavă şi poate indica existenţa unei aşezări mai timpurii în zonă.

Călugării cavaleri reuşesc să apere cu succes trecătorile Carpaţilor împotriva cumanilor, ba chiar extind zona de influenţă a Regatului maghiar până la Dunărea de Jos. Deasemenea, exploatează cu succes bogatele mine de sare, fier şi aur din pământurile acordate de regalitatea maghiară. Succesul, însă, s-a urcat la cap sfinţiilor lor, carele sumeţitu-s-au de au vrut să scape de sub suzeranitatea maghiară şi să întemeieze un principat independent. Înfumurarea nu le-a ajutat prea mult şi pe câmpul de luptă. În 1225 Andrei II le-a acordat  nerecunoscătorilor înzăuaţi câteva meditaţii în materie de tactică militară, silindu-i să-şi ia rapid tălpăşiţa cu coada între picioare.

În atari condiţii, biserica din Prejmer, abia începută, a fost subordonată mânăstirii cisterciene de la Cârţa. Iar o parte a veniturilor sale, Bela IV (urmaşul lui Andrei II) le-a acordat mânăstirii de la Citeaux - sediul ordinului cistercian. Sub coordonarea cistercienilor, a fost construită o biserică ce urma noul stil gotic; goticul burgund, pentru a face exces de corectitudine.
Pe la sfârşitul sec. 14 - începutul sec. 15, turcii şi tătarii au executat mai multe raiduri  de pradă în Ţara Bârsei. Regele Sigismund de Luxemburg a dispus fortificarea mai multor biserici din piatră din regiune. Astfel, biserica din Prejmer a fost înconjurată de un zid şi un şanţ cu apă (care nu mai există azi). Zidul, de o formă aproximativ circulară, are o înălţime de 12-15 metri şi o lăţime la bază de 3-4 metri. Mai multe turnuri şi bastioane multiplicau puterea liniei de fortificaţii. La partea superioară a zidului, protejat de un acoperiş de ţiglă, se găseşte un drum de strajă dotat cu o multitudine de guri de foc.
În sec. 16 zidurile au fost modernizate, fiind proiectate să adăpostească tunuri şi, deasemenea, să poată rezista unui asediu cu arme de foc. Unul dintre noile dispozitive instalate a fost "orga morţii", o serie de 6 archebuze montate în canelurile unei plăci de lemn, pe ambele feţe (deci, 12 guri de foc), care puteau trage simultan. În plus, intrarea principală este protejată de o barbacană.
Pe interiorul zidurilor au fost organizate la vreo 270 de cămări de provizii şi de refugiu, pentru a putea adăposti întreaga populaţie locală pe timp de asediu.
Biserica poartă hramul "Sfânta Cruce" şi este construită în formă de cruce greacă (cu braţele egale) - singura de acest fel din Transilvania, fiind dominată de un turn clopotniţă de formă octogonală. La origini biserică catolică, în urma adoptării Reformei de către saşii ardeleni (sec. 16), a devenit biserică luterană (sau evanghelică).
Biserica fortificată din Prejmer a fost inclusă pe lista monumentelor UNESCO în anul 1999.
Biletul de intrare costă 10 lei.

Deci.... Pentru a pătrunde în cetate trebuia să treci pe sub un tunel al porţii exterioare...

... apoi să cucereşti barbacana...

---şi să traversezi un alt tunel închis cu mai multe herse (grilaje metalice), din care s-a păstrat doar una în prezent. Asta în ipoteza că te-ai putut apropia de ziduri.

Tripticul altarului a fost pictat între 1450-1460 şi este una dintre cele mai vechi şi mai valoroase piese gotice de altar din Transilvania.

Drumul de strajă al zidului.

În atacatori nu se arunca doar cu săgeţi şi smoală fierbinte.

În incinta cetăţii exista şi o şcoală. Prima atestare documentară a acestei şcoli datează din anul 1460. A fost folosită până în 1853. Frescele de pe pereţi au fost realizate în sec. 18.

Există şi un mic muzeu cu obiecte din gospodăriile săseşti din sec. 18-19.

Roma (3)

Biserica Santa Maria in Cosmedin a fost construită pe la sfârşitul sec. 8 de papa Adrian I, la marginea fostului Forum Boarium (portul Romei, dar şi târg de vite - de unde şi numele). Biserica se găseşte peste ruinele unui templu antic. La vremea respectivă, cartierul din jur era populat de negustorii bizantini, fapt ce i-a adus numele de biserica greacă. Şi tot din greacă îi vine şi supranumele - cosmedin îşi are rădăcinile în grecescul "kosmidion" = "foarte ornat". Deşi avariată în timpul jefuirii Romei de trupele regelui normand al Siciliei, Robert Guiscard, Santa Maria in Cosmedin a servit drept "basilică titulară" mai multor papi, între care Nicolae I, Gelasius II, Celestin III.

Biserica a fost lărgită şi consolidată între 1118-1124 de către papa Calist III. Şi aşa a rămas cale de vreo 7 secole, timp în care şi-a pierdut calitatea de basilică papală şi a fost cedată călugărilor benedictini. În 1718 lăcaşul a fost refăcut, decorat şi înfrumuseţat cu o nouă faţadă -în stil baroc. Pe la sfârşitul sec. 19, adaosurile baroce, considerate o intruziune nefericită, au fost îndepărtate. Nefericit a fost, însă, modul de gândire al restauratorilor. Căci, astfel, s-a pierdut o bună parte elementele ce înfrumuseţeau monumentul. Carele, astăzi, la interior, este dor niţel mai mult decât o hală goală.

Podeaua este pavată în stil comatesc - mozaic din bucăţi de piatră colorată - dezvoltat în sec. 11-13.

Capela din transeptul stâng adăposteşte craniul Sf. Valentin (da, ăla cu ziua amorezaţilor).

Fresce de sec. 12.

Ciboriul (Baldachinul de deasupra altarului principal) este din sec. 13. Altarul, din granit roşu, a fost realizat în anul 1123.

Fresca din absida altarului principal a fost pictată în sec. 11-12.

Urme de fresce din sec. 9.

Coloane antice romane.

Cripta bisericii este, de fapt, o parte a pivniţei unul templu roman.

În pridvorul bisericii, pe partea stângă, este prinsă în perete Bocca della Verita (Gura Adevărului). Sculptată în sec. 1 d.Cr. probabil înfăţişează un zeu - Oceanos este cea mai frecventă propunere. Nimeni nu ştie exact la ce servea. Părerile merg de la fragment dintr-o fântână până la capac de canalizate în ceva villa aristocratică. Deasemenea, nu se ştie cine, când şi pe unde s-a împiedicat de ea. Cert este că sub porticul bisericii a apărut prin sec. 17. Cât despre legenda cu păpatul mâinii, dacă-i spui vreo gogonată, eu i-am zis minciuna, pe care mi-o zic aproape zilnic de vreo 8 ani încoace şi, iată, încă pot număra până la 10 pe degete, fără să mă descalţ.

Biserica Santa Sabina este localizată pe colina Aventin, dominând fluviul Tibru. A fost construită în sec. 5  (între 422-432) peste villa unei matroane romane, Sabina, martirizată în sec.I-II. Este cea mai veche basilică din Roma, care îşi păstrează aproape intactă forma iniţială. În sec. 9 colina a fost înconjurată de ziduri, pentru protecţie împotriva raidurilor arabe şi normande, tot mai numeroase. Un secol mai târziu a fost ridicată şi campanila.
În 1287 în Sf. Sabina s-a desfăşurat un conclav. Însă, înainte să se dea cu fum alb peste Urbe, o molimă a omorât 6 dintre cardinalii electori, iar ceilalţi au şters-o englezeşte din Roma. Abia anul următor conclavul este reluat şi îl va alege ca papă pe Nicolae IV - primul papă din rândurile ordinului franciscan, foarte pios şi onest, însă un dezastru din punct de vedere administrativ şi politic.
Interiorul a fost modificat în 1587 şi, din nou, în 1643 de doi mari arhitecţi şi artişti ai barocului - Domenico Fontana, respectiv Francesco Borromini. Din păcate, la sfârşitul sec. 19, interiorul a fost "restaurat" pentru a a-l aduce la ceea ce se credea pe atunci că ar fi fost originalul din sec. 5. Rezultatul este o sală de mari dimensiuni şi foarte puţin decorată - azi se ştie că bisericile din cea perioadă erau împodobite la greu cu mozaicuri şi alte bribrizuri. În mod deosebit şi unicat în Roma, geamurile acestei biserici nu sunt realizate din sticlă, ci din selenit (un fel de cristal de stâncă).
La interior, cum spuneam puţine se mai păstrează din elementele decorative. Mozaicul din absida altarului principal a fost înlocuit în sec. 16 de o frescă similară, opera lui Taddeo Zuccari. Cele 24 de coloane din marmură au aparţinut anterior unui templu al Junonei de pe Aventin.
Azi biserica aparţine ordinului dominican.

Uşa bisericii datează din sec. 5, deşi pare a nu fi fost realizată pentru Sf. Sabina, ci doar "împrumutată" de la altă biserică din acea vreme.

Balustrada corului a fost realizată în 1936, dar după un model din sec. 9.

Basilica Sfinţi Bonifaciu şi Alexie a fost ridicată în sec. 4 pe colina Aventin, la o aruncătură de băţ de biserica Sfânta Sabina. Poartă hramul a doi sfinţi de origine siriană, al căror cult a fost "importat" în Cetatea Eternă în acea perioadă. Edificiul original a fost demolat în anul 1216, când papa Honoriu III a decis reconstrucţia bisericii în stil romanic. Tot atunci (deşi unii experţi avansează o datare mai timpurie) a fost construită şi campanila. Basilica a suferit alte intervenţii în 1582 (când a fost ridicată în stil baroc faţada actuală şi au fost realizate mai toate elementele decorative interioare), 1750 şi a doua jumătate a sec. 19. Astăzi este deservită de ordinul monahal al Somascanilor, un ordin caritabil înfiinţat în Italia prin sec. 16.

San Francesco a Ripa a fost ridicată în sec. 13 pe locul unei foste chilii, în care a locuit Sf. Francisc, în timpul călătoriilor sale la Roma (1209 şi 1223). Este situată pe malul nordic al Tibrului, de unde şi supranumele "a Ripa" = "pe mal". Edificiul iniţial a fost construit în stil romanic şi era centrul unei mânăstiri franciscane. Acea biserică nu a supravieţuit. În 1603 a început construcţia unei noi biserici în stil baroc. Lucrările s-au desfăşurat destul de cătinuţ, faţada fiind terminată abia în 1701.

Interiorul este bogat decorat în stil baroc, operele aparţinând unor artişti mai de mâna a doua, cei mai importanţi fiind Giovanni Battista Ricci, Franceso Saiviati, Domenico Guidi şi Simon Vouet. Excepţie face o sculptură a lui Gian Lorenzo Bernini, cel mai mare sculptor şi arhitect al barocului european.

Capela Paluzzi-Albertoni, sec. 17. 

Fecioara şi Sf. Ana - Giovanni Battista Gaulli.

Capela adăposteşte şi capodopera lui Bernini - Fericita Ludovica Albertoni (o nobilă romană din sec. 16, care, după moartea soţului, a devenit membră a ordinului terţiar franciscan, dedicându-şi viaţa şi averea pentru ajutorarea săracilor.

Sf. Carlo de Sezze - călugăr franciscan din sec. 17, sanctificat în 1882.

Zidurile Aventinului.