Roma (2)

Tiburtina este singura insulă a Tibrului. Are 270 de metri pe lung şi 67 de metri pe lat. A fost locuită încă din epoca de piatră şi a fost legată cu poduri (din lemn, evident) de ambele maluri ale fluviului, cu mult înainte ca Romulus să se holbeze după vulturi.

În anul 293 î.Cr. Roma a fost lovită de o teribilă molimă. Pentru a-i pune capăt, Senatul roman a consultat Sibila (oracolul local), care i-a sfătuit să înalţe un templu dedicat lui Asclepius (Esculap) - celebrul medic zeificat al Greciei antice. Insula a fost aleasă drept locaţie pentru sanctuar şi pentru spitalul aferent (la urma urmei, fiind insulă, era mai simplu de izolat cazurile contagioase). Un spital există şi acum pe insulă. Acesta a fost înfiinţat în 1584 de un ordin călugăresc cu nume complicat, Fraţii Ospitalieri al Sfântului Ioan al lui Dumnezeu, care ordin îl administrează şi astăzi. Ei formează un ordin monahal dedicat în special acţiunilor de ajutorare medicală şi de caritate.

Insula cu spitalul în plan îndepărtat. Tiburtina a fost legată de malul nordic de un pod de piatră - Pons Cestius, după numele unui magistrat roman din sec. I (podul a fost construit în anul 62 î.Cr.). Lucrări de refacere au avut loc în 370 şi la sfârşitul sec. 19.

Pons Fabricius a fost construit tot în 62 î.Cr. de către Lucius Fabricius, superintendent al drumurilor. Podul nu a suferit nicio modificare, existând şi astăzi bine-merci în forma sa iniţială. Este cel mai vechi şi mai bine păstrat  (în sensul de intact) pod roman al capitalei.

Biserica San Bartolomeo all'Isola a fost ridicată de împăratul german Otto III (oficial numele statului era Sfântul Imperiu German, ipso facto capitala era Roma), pe la sfârşitul sec. 10. Lăcaşul a fost construit peste ruinele vechiului sanctuar al lui Esculap şi a fost dedicat episcopului Adalbert de Praga, prieten personal al cezarului, martirizat prin nordul Poloniei actuale. Basilica a fost refăcută în sec. 12, când a primit numele de Sf. Bartolomeu, întrucât aici au fost aduse moaştele apostolului cu pricina. Biserica a fost afectată serios de inundaţii în 1557 şi fost reconstruită în stil baroc. În interiorul bisericii se găsesc 14 coloane romane sfeterisite în sec. 12 din ceva templu sau altă clădire antică ruinată. Decoraţia interioară a fost realizată în stil manierist.

Chivotul cu moaştele apostolului.

Biserica San Nicola in Carcere a fost construită, într-o primă fază, prin sec. 6. Dar prima atestare sigură provine dintr-o inscripţie din 1128. A fost înălţată peste şi cu materiale din ruinele Forumului Holitorium - piaţa de fructe şi legume a Romei antice. În pereţii bisericii sunt vizibile resturi ale colonadelor unor temple (cel puţin unele dintre ele provin dintr-un templu al Junonei, de exemplu). Faţada a fost refăcută în 1599 de Giacomo della Porta, unul dintre arhitecţii şi sculptorii importanţi ai barocului timpuriu.

În apropiere şi tot în mijlocul unor ruine romane se găseşte biserica Sant'Omobono. Prima basilică datează din sec. 6. Acest prim edificiu a fost refăcut prin sec. 13 şi, din nou, în 1482. Iniţial, biserica a fost închinată Sf. Salvador, însă, în 1575, papa a cedat-o breslei croitorilor, care au rededicată patronului lor - Sf. Omobono. Din păcate, era închisă şi nu am putut intra.

Biserica Santa Maria della Consolazione a fost construită în 1470 la picioarele dealului Palatin. A fost reconstruită între 1583-1600 în stil manierist. La interior este decorată cu fresce pictate de pictori manierişti, cei mai cunoscuţi fiind Taddeo Zuccari şi Il Pomarancio.

Crucificarea - Taddeo Zuccari, 1556.

San Giorgio in Velabro a fost ridicată prin sec. 7, posibil de papa Leon II. Biserica a fost restaurată două secole mai târziu de papa Grigore IV. Campanila datează din sec. 13. În anii '20 ai secolului trecut s-au desfăşurat noi lucrări de restaurare. Şi din nou în 1993, după ce o maşină capcană a explodat aproape sub porticul basilicii (vina a fost atribuită, dar nu asumată, mafiei siciliene). Decoraţia interioară străluceşte prin absenţă. Cu o excepţie notabilă: fresca din absida altarului, pictată de Pietro Cavallini - cel mai cunoscut pictor şi mozaicar roman din sec. 13-14, cu nimic mai prejos decât contemporanii săi din Florenţa ori Siena.

Lipit de biserică se găseşte Arcul argintarilor (deşi sensul nu este de meşteri orfevrieri, ci se referă la cei care schimbau bani, cămătari). A fost ridicat în 204 d.Cr. de cămătarii şi negustorii locului în cinstea împăratului Septimius Severus.

Câţiva metri mai la vale picoteşte liniştit Arcul de triumf al lui Ianus. În realitate nu este dedicat lui Ianus, ori altui zeu roman. Se crede că a fost construit de Constantin cel Mare sau de fiul său, Constantin II (deci începutul sec. 4). Este singurul arc cu patru piloni rămas în Roma din vremurile sale antice. În nişele sale trebuie că se găseau statui, dar niciun fragment nu s-a păstrat. Din păcate, după explozia din 1993, arcul nu a fost restaurat.