luni, 7 august 2017

Berlin (I)

Este capitala Germaniei şi, totodată, unul dintre cele 16 landuri ale ţării. Oraşul propriu-zis are aproximativ 3,7 de locuitori, ceea ce îl face al doilea cel mai populat din Uniunea Europeană. După Londra. Deci, în curând, va fi pe primul loc. Împreună cu zona metropolitană are o ţâră peste 6 milioane de locuitori = locul şase în UE (dar pe locul doi este aceeaşi Londră, aşadar va sălta şi aici un loc).
Este situat pe râul Spree, iar numele îi vine de la un termen dintr-o limbă slavă veche - acum dispărută - care înseamnă mlaştină. Căci, prin sec. 9-11, cam la asta se rezuma topografia locului. Spre deosebire de majoritatea metropolelor europene, Berlin nu prea are o istorie multimilenară în spate. Cercetările arheologice nu prea au identificat urme de locuire mai vechi de jumătatea sec. 11. Diversele orăşele şi sate, ce formează azi cartiere sau zone din Berlin, au fost menţionate documentar după 1200. În mod simbolic, anul întemeierii oraşului este considerat 1237. Chit că, la acea dată, nu exista încă un oraş cu această denumire. Abia după 1400, mai multe aşezări sunt unificate sub numele de Berlin, iar noul oraş devine capitala margrafilor din familia Hohenzollern, ce conduceau margrafiatul de Brandemburg (parte a Imperiului Romano-German). Aceştia erau, în acelaşi timp, şi electori - adică participau la alegerea (ori, mai degrabă, confirmau) încoronarea împăraţilor Habsburgi.
Berlinul a fost aproape anihilat în timpul Războiului de 30 de ani (1618-1848), dar a cunoscut o adevărată renaştere spre sfârşitul sec. 17 şi în sec. 18. Începând cu Friedrich Wilhelm, margrafii de Brandemburg (sau Prusia, cum începe teritoriul lor să fie cunoscut) pun în aplicare o serie de reforme privind încurajarea meşteşugurilor şi toleranţa religioasă. În acest fel populaţia şi puterea economică a Prusiei cresc. La pachet cu puterea sa politică şi militară. Din 1701 Prusia devine regat; evident în cadrul Imperiului. În teorie regele prusac este vasal şi loial Curţii vieneze. În practică, regii brandemburghezi au dus o politică personală, cu scopul de a creşte influenţa prusacă în cadrul imperiului în detrimentul celei austriece. Apogeul a fost atins în timpul lui Frederick II cel Mare. De la jumătatea sec. 18, Prusia a încetat să mai fie considerată (chiar şi numai cu numele) parte a Imperiului Habsburgic. În schimb, Bătrânul Fritz, cum îi ziceau soldaţii, pe care i-a condus personal în majoritatea luptelor, a transformat fostul teritoriu de graniţă într-una din marile puteri europene. În paralel, reformele sale au dus la o puternică dezvoltare economică şi la o înflorire culturală fără precedent - modelul fiind Iluminismul francez.
În 1871, după războaie cu Danemarca, Austria şi Franţa, Prusia a grupat în jurul său majoritatea teritoriilor locuite de germani şi un nou Imperiu German a fost proclamat. Berlinul a devenit capitala noului stat.
După înfrângerea suferită în Primul Război Mondial, Berlinul a devenit un teritoriu periculos, în care diverse grupări revoluţionare, conservatoare, anarhiste ori pur şi simplu mafiote duceau frecvente lupte de stradă. În aceste condiţii, noile autorităţi republicane au decis mutarea capitalei la Weimar, un orăşel situat la vreo 250 de kilometri sud-vest de Berlin. Şi acolo a rămas până la venirea la puterea a naziştilor - în 1933 Berlinul redevenea centrul politic al Germaniei.
Şi că veni vorba, susţinerea pe care berlinezii i-au arătat-o lui Hitler (ca şi restul germanilor, de altfel, au sprijinit regimul nazist până la sfârşit) le-a ieşit pe nas cu asupra de măsură. Bombardamentele aeriene anglo-americane şi două săptămâni de lupte de stradă cu sovieticii au avut ca rezultat o distrugere aproape completă a oraşului. La un asemenea nivel, încât, cu puţine excepţii, s-a decis să nu se încerce reconstruirea. Doar o bucăţică din vechiul centru vechi (despre care voi mai vorbi) a fost restaurată. Nu trebuie, însă, să le plângem de milă - eu cel puţin n-o fac. Nemţoii de atunci sunt responsabili de al Doilea Război Mondial, de zeci de milioane de morţi, familii şi vieţi aruncate la gunoi, distrugeri peste orice putere de imaginaţie, precum şi de căderea a jumătate din Europa sub cizma lui Stalin. E de ajuns să vezi o fotografie cu copilaşi de 4-5 ani intrând pe porţile de la Auschwitz şi îţi dai seama că, de fapt, aliaţii au fost chiar prea moderaţi în pedepsirea responsabililor.
După război, Germania a fost împărţită în sfere de ocupaţie: americană, britanică, franceză şi sovietică - aceasta din urmă fiind şi cea mai extinsă (dar mai mică decât suma celorlalte trei). Berlinul, la rândul său, a cunoscut aceeaşi soartă. În 1949 aliaţii occidentali au creat în zonele lor de ocupaţie Republica Federală Germană, un stat democrat şi capitalist. Ca răspuns, sovieticii au creat Republica Democrată Germană - stat totalitar comunist, în ciuda numelui. Berlinul de Est a devenit capitala RDG. Berlinul de Vest aparţinea RFG, dar era situat adânc în interiorul Germaniei comuniste, fiind legat de restul ţării printr-un culoar aerian şi un coridor terestru ce conţinea o autostradă şi o cale ferată. Ca atare, nu a devenit capitală; RFG şi-a stabilit centrul politic la Bonn.
Berlinul Occidental a atras peste 2 milioane şi jumătate de fugari est-germani, astfel încât, în anul 1961, autorităţile germane comuniste au decis ridicarea unei bariere - celebrul Zid al Berlinului. Acesta tăia în două oraşul, apoi înconjura în totalitate partea de vest. Ridicarea zidului a condus la o semnificativă criză internaţională în cadrul Războiului Rece purtat între Occident şi blocul comunist.
În urma unor masive demonstraţii populare şi pe fondul prăbuşirii, unul câte unul, a regimurilor comuniste europene, autorităţile est-germane au permis liberul acces în noiembrie 1989. După reunificarea germană (3 octombrie 1990), s-a decis restaurarea statutului de capitală al Berlinului.
Puţine lucruri din vechiul oraş au rămas, iar acestea, sunt în marea lor majoritate mai mult reconstruite de la zero, decât restaurate. Cea mai mare parte a centrului istoric a picat în partea redegistă, iar comuniştii au preferat să dinamiteze ce rămăşiţe mai erau în picioare din vechile palate şi biserici, pentru a ridica binecunoscutele monstruoase clădiri oficiale comuniste, ori blocuri de locuinţe. Aspectul fostului Berlin de Est nu diferă prea mult de Drumul Taberei ori Pantelimon, doar mai bine organizat şi mai curat. În partea occidentală sunt zgârie nori şi o sumedenie de construcţii cu arhitectură modernistă. Dar ceea ce face din Berlin o destinaţie interesantă pentru cei peste 12 milioane de turişti, care calcă pe aici anual, sunt cele 138 de muzee şi peste 400 de galerii de artă, pentru toate gusturile, de la arta clasică până la cele mai absurde creaţii moderne; de asemenea, sunt aici 44 de săli se spectacole. În plus, puştanii sunt atraşi de miile de localuri, unde se pot face praf cu maximă viteză, de posibilitatea de a pufăi iarbă în voie şi, eventual, de lejeritatea moravurilor locale în ceea ce priveşte afacerile legate de sex şi relaţii. În niciun oraş european nu am văzut atât de multe cupluri formate din domnişoare (dar şi câteva masculine).
Berlinul este un oraş foarte uşor de vizitat. Este tăiat în cruciş şi-n curmeziş de o vastă reţea de transport formată din autobuze, tramvaie, metrou (U-Bahn) şi trenuri urbane, ce leagă oraşul de zonele învecinate (S-Bahn). În fiecare staţie sunt automate de bilete, unde ţi se explică tarifele şi zonele tarifare, tipurile de bilete (au şi bilete de grup), etc. În germană şi în limbi de circulaţie internaţională. Asta dacă n-ai învăţat încă la ce foloseşte Google.







Podul Oberbaum a fost construit în 1896 în locul unui pod mai vechi din lemn.













Biserica Sf. Matei - ridicată între 1844-1846 în stil neo-romanic şi refăcută între 1956-1960. În prezent este folosită ca sală de expoziţii.






În plan apropiat - Biserica memorial Kaiser Wilhelm. A fost ridicată în 1890 în stil neo-gotic de către împăratul Wilhelm II. Puternic avariată de un raid aerian în 1943, a fost păstrată în starea de atunci, ca un memento al războiului. Se găseşte în fostul Berlin de Vest, evident. Comuniştii ar fi demolat-o.









Niciun comentariu: