cautatorul: Cordoba (I)

Situat pe fluviul Guadalquivir, în amonte de Sevilla, este unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Andalusiei.

Arheologic vorbind, zona prezintă urme de locuire încă de prin sec. 8 î.Cr., însă prima aşezare mai importantă pare a fi fost iniţiată de cartaginezi, care au numit-o Kartuba. În timpul celui de-al doilea război punic, locul a trecut în stăpânirea romanilor. Aceştia au fondat aici o colonie de drept latin (respectiv, localnicii se bucurau de drepturi niţel mai restrânse în comparaţie cu cetăţenii romani). În prima jumătate a sec. I î.Cr., oraşul crescuse binişor şi devenise suficient de prosper, încât să primească rangul de colonie de drept roman şi un nou nume Colonia Patricia. În plus a devenit şi capitală a provinciei Hispania Baetica.

După prăbuşirea Imperiului Roman de Apus, Cordoba (ca şi restul Spaniei) a devenit parte a Regatului vizigot. Pe la jumătatea sec. 6, timp de câteva decenii, cetatea a fost cucerită de bizantini, însă, spre sfârşitul secolului, a fost recapturată de nemţoi.

În anul 711 o armată de mauri şi berberi a trecut Gibraltarul şi, în mai puţin de un an, a reuşit să cucerească aproape întreaga Peninsulă Hispanică. Dintr-un motiv sau altul, emirii arabi au preferat Cordoba (pe care au numit-o Qurtuba) ca sediul al autorităţii lor, în defavoarea Sevillei - deşi aceasta din urmă era o adevărată metropolă. Un timp, emirii din Andalusia au fost subordonaţi califilor din dinastia Umayyadă de la Damasc. Când, la jumătatea anilor 700, dinastia Abbasidă a venit la putere printr-o sângeroasă lovitură de stat, ultimul prinţ umayyad scăpat cu viaţă s-a refugiat în Spania, unde a fondat un califat independent. Tot cu Cordoba drept capitală.
Statutul de capitală a atras după sine creşterea exponenţială a prosperităţii. În scurtă vreme, zeci de manufacturi de mătase şi ateliere de bijutieri, dar şi de pielărie, hârtie şi ceramică umplu spaţiul dintre ziduri. Negustori din toată lumea mediteraneeană şi chiar de dincolo de ea îşi deschid reprezentanţe. Pe cale de consecinţă, populaţia creşte şi ea. În jurul anului 1000, metropola număra peste 500.000 de locuitori - ceea ce o clasa pe locul trei, după Constantinopol şi Bagdad. Din aceştia, peste o treime erau evrei şi creştini, căci stăpânitorii arabi de la vremea aceea practicau o largă toleranţă religioasă. Timp de două secole, Cordoba devine unul dintre cele mai bogate şi mai avansate cultural şi intelectual centre ale lumii cunoscute.
În sec. 11 Cordoba îşi începe declinul. Timp de mai multe decenii, cetatea este zguduită de revolte, lovituri de palat şi războaie civile. Pe lângă pierderea influenţei politice, situaţia economică se înrăutăţeşte constant, la rândul ei. Când califatul a fost (auto)distrus în 1031, Cordoba a devenit centrul unui taifa (regat succesor) fără prea mare putere şi importanţă, ajungând repede vasala Sevillei.
În 1236, pe fondul Reconquistei, Cordoba este cucerită de regele Ferdinand III de Castillia. Riga nu a fost prea impresionat de oraşul nou cucerit şi a evitat să-şi mute capitala aici. A avut timp, totuşi, pentru a începe construirea unei catedrale în mijlocul marii moschei (despre care voi vorbi mai la vale).
Intrată în componenţa Castilliei, apoi a Regatului spaniol, urbea îşi continuă declinul încet, dar constant. Diverşii regi spanioli, deşi au poposit aici şi chiar au avut unele iniţiative edilitare, nu s-au dat peste cap cu interesul faţă de fostul centru al califatului, în ciuda bunei sale poziţii strategice. O altă lovitură a suferit-o, când regii "prea catolici" au expulzat populaţia musulmană şi evreiască, ocazie cu care finanţele locale au cam ajuns la proverbialul fund al sacului. La începutul anilor 1700, Cordoba era doar un oraş mai răsărit de provincie, cu nu mai mult de 20.000 de locuitori.
Astăzi Cordoba este un oraş cu o populaţie de vreo 320.000 de locuitori, care trăieşte cu precădere din turism. Căci are al doilea cel mai întins Centru Vechi din Europa şi cea mai întinsă arie urbană din lume declarată monument UNESCO.

Am parcat maşina peste râu, faţă de oraşul propriu-zis, aşa că primul monument ce s-a înfăţişat ochilor noştri a fost podul roman (în plan îndepărtat este moscheea-catedrală). Podul a fost construit în sec. 1 î.Cr. şi a fost refăcut de mai multe ori, de-a lungul timpului. Ultima reconstrucţie de proporţii a avut loc în sec. 8, în perioada stăpânirii arabe.

Turnul Calahorra a fost ridicat spre sfârşitul sec. 12 pe malul opus oraşului, pentru un surplus de protecţie. Emirul Cordobei de la acea dată era în conflict cu vecinii săi. După cucerirea oraşului de către creştini, turnul a fost restaurat, în anul 1369, de regele Henric II de Castillia.

Pe malul dinspre oraş a fost construită, în 1572, Puerta del Puente. Zidurile din acea parte a oraşului au fost demolate în 1912, iar poarta a fost refăcută sub forma unui monument memorial.

În aval de pod sunt morile de pe Guadalquivir - mori de apă construite de arabi şi utilizate de-a lungul evului mediu, până în pragul epocii moderne. Azi se mai păstrează 11, în diferite stadii de conservare.

Moscheea-catedrală este un exemplu unic de intercalare a unui monument religios creştin în cadrul unuia musulman.

La începuturi, pe acel spaţiu se găsea catedrala creştină a oraşului vizigot. După cucerirea maură, creştinii şi musulmanii au folosit lăcaşul în comun, până în anul 784, când califul Abd al-Rahman I a cumpărat jumătatea creştină a clădirii. Apoi, vechea catedrală a fost pusă la pământ, iar în locul ei a fost înălţată o moschee. Stăpânitorii următori, în special Abd al-Rahman II şi mai ales Almanzor (al-Mansur, pe numele lui musulman) au lărgit şi înfrumuseţat edificiul. Clădirea este caracterizată de existenţa unui mare număr de coloane (respectiv 856, unele luate de la mai vechi construcţii romane), realizate din marmură granit, jasp, porfir şi onix. Coloanele sunt legate între ele cu arce de boltă duble, inovaţie ce a permis înălţarea substanţială a tavanului. Una peste alta. marea moschee din Cordoba este probabil cel mai frumos monument de artă religioasă musulmană din lume.

Când, în 1236, oraşul a fost cucerit de Ferdinand III de Castillia, acesta a evitat cu grijă demolarea monumentului, deşi unii dintre consilierii săi l-au îndemnat în acest sens. În schimb, a transformat centrul moscheii în catedrală. Urmaşii săi, în special Alfonso X şi Henric II au construit şirul de capele laterale de-a lungul pereţilor moscheii. În sec. 16 Carol V (concomitent rege al Spaniei şi împărat german) a ordonat decuparea centrului moscheii şi ridicarea aici a unei catedrale în stil renascentist. Noua structură nu are propriu-zis pereţi, ci este ridicată pe piloni masivi, astfel încât este armonios integrată în vechea structură. La sfârşit, regele s-a arătat nemulţumit de rezultat şi şi-a exprimat părerea de rău că a distrus ceva unic (moscheea). De fapt, mulţi preţioşi şi corect-politic de azi denunţă "stricarea" marii moschei şi consideră rezultatul un uriaş kitsch. Mie, unuia, mi-a plăcut foarte mult combinaţia celor două monumente.

Biletul de intrare a costat 10 euro şi cel mai bine e să fie rezervat pe net. Altfel, stai la nişte cozi imense să-l cumperi (în ciuda numărului foarte mare de vizitatori, funcţionau doar 4 case), apoi la o nouă coadă imensă pentru a intra în moschee.