Cordoba (I)

Este un oraș situat pe cursul mijlociu al fluviului Guadalquivir, capitala provinciei andaluse cu același nume.

Orașul se pare că a fost fondat de cartaginezi prin sec. 3 î.Hr. Din limba punică ar veni și numele: qart tubah, care ar însemna oraș bun sau oraș prosper. În 206 î.Hr. romanii au cucerit provinciile hispanice de la cartaginezi. Ei au dat și varianta actuală a denumirii - Corduba. În perioada romană, Corduba a evoluat într-o metropolă provincială liniștită și prosperă. A primit statutul de colonie și a devenit capitala provinciei Baetica, fiind împodobită cu numeroase edificii publice monumentale, precum palatul guvernatorului, un forum, un circ, un pod peste fluviu și numeroase temple. Corduba a continuat să fie un centru urban de primă importanță și în timpul Regatului vizigot înființat în peninsulă în sec. 5 d.Hr. pe fondul prăbușirii Imperiului Roman de Apus.

În 711 statul vizigoților este desființat, Spania fiind cucerită de arabii nord-africani. În perioada califatului arab, orașul (redenumit de cuceritorii musulmani Qurtubah) devine principalul centru politic, economic și cultural din Al-Andalus (denumirea arabă a teritoriilor musulmane din Spania). Emirii, apoi califii din dinastia Umayyadă și-au stabilit aici capitala, fapt ce a avut drept urmare o rapidă dezvoltare orașului. De la o așezare cu maxim 10.000 de locuitori în momentul cuceririi, Cordoba are peste 100.000 de locuitori la anul 800 și spre jumătate de milion către anul 1000. Sec. 10 a fost perioada de maximă înflorire și extindere urbană. Califii construiesc necontenit monumente publice, orașul mustește de prăvălii și ateliere ale meșteșugarilor, terenurile agricole din jur sunt extrem de fertile, cuferele localnicilor gem de monede, nivelul de trai era unul dintre cele mai ridicate (după standardele vremii, evident) din lume. Cordoba era și unul dintre cele mai importante centre culturale și academice. Spre sfârșitul sec. 10, cordobanii se mândreau cu peste 50 de instituții de învățământ (din care cel puțin trei similare unor universități), peste 80 de biblioteci publice, mai multe spitale. Savanți, poeți și artiști, atât din spațiul musulman, dar și din Occidentul creștin frecventau aceste stabilimente, având schimburi de ideii și dispute intelectuale.

Vârsta de aur a cunoscut un sfârșit abrupt și dramatic la începutul sec. 11. În anul 1009 o lovitură de stat împotriva califului a revoltat cetățenii, eveniment ce a dus la declanșarea unui lung război civil. Califatul s-a prăbușit, pe teritoriul său fiind formate mai multe emirate independente numita taifa. Cordoba nu a avut propriul său taifa, fiind repede cucerită de emirii din Sevilia. Calitatea de fostă capitală a califilor a adus asupra orașului numai necazuri, numeroși conducători din regiune dorind să domnească de aici, pentru a-și justifica ascensiunea la putere. Frecventele asedii, însoțite de obișnuitul cortegiu de jafuri, distrugeri și omoruri au avut ca rezultat decăderea rapidă și brutală a cetății, care la începutul anilor 1200 abia se mai deosebea de un târgușor provincial. Oricum, câștigător din tot haosul s-a dovedit a fi regele Castiliei, Ferdinand III, care în anul 1236 anexează orașul, înlăturând definitiv stăpânirea musulmană.

Sub administrație creștină, cordobanii au beneficiat de pace și liniște, dar nu și de o așteptată revenire economică. Deși au acordat câteva diplome de privilegii, au stipendiat mai multe construcții și au colonizat între ziduri ceva populație creștină dinspre nord, regii castilieni, cu rare excepții, s-au arătat puțin interesați de vechea capitală maură, fiind mai atrași de alte metropole musulmane aflate într-o stare mai bună, precum Granada și Sevilia. Pe cale de consecință, urbea și-a continuat declinul. Doar în a doua jumătate a anilor 1500 există o oarecare revenire economică, datorată unui lung șir de recolte bune și atelierelor textile. Din păcate pentru băștinași, această spoială de prosperitate nu a fost decât un scurt răgaz. După 1600 deteriorarea stării orașului a continuat; pe la 1730 doar ceva mai mult de 20.000 de oameni locuiau aici. Doar spre sfârșitul sec. 19 anii negri ai Cordobei au început să se mai însenineze.

Azi Cordoba are o populație de peste 325.000 de locuitori și este al treilea cel mai mare oraș al Andalusiei. Lunga perioadă de decădere economică a avut un rezultat fericit pentru noi, cei de astăzi. Lipsit de fondurile necesare, orașul nu a experimentat febra modernizării, care a lovit Europa după 1850, când orice element cu rezonanță medievală era considerat inutil, și care a dus la demolarea unor largi sectoare ale marilor orașe. Astfel, orașul vechi a supraviețuit aproape intact, iar în 1994 a fost inclus pe lista monumentelor UNESCO.

Piața de la Corredera a fost construită în sec. 17 peste locul unde se afla cândva amfiteatrul roman.

Biserica San Pedro a fost construită de regele Ferdinand III, după cucerirea orașului de către creștini. Biserica inițială a fost construită în sec. 13-14, în stil romanic castilian. În 1542 i-au fost aduse mai multe modificări structurale în stilul mudejar, un stil arhitectonic și artistic specific Andalusiei, care combină elemente maure și gotice.

Triumful Sf. Rafael de la Poarta Podului este un monument dedicat arhanghelului Rafael, care ar fi salvat orașul de la o epidemie de ciumă. A fost ridicat la sfârșitul sec. 18 în stil baroc târziu.

Poarta Podului a fost construită în sec. 16, în stil renascentist, pentru a celebra o vizită a regelui Filip II. Se găsește pe locul unei vechi porți romane.

Podul Vechi a fost inițial construit de romani în sec. 1 î.Hr. De-a lungul timpului a fost refăcut de mai multe ori. Actuala structură a fost realizată de arabi în sec. 8.

Turnul Calahorra a fost construit tot de arabi în sec. 12 pentru a proteja capătul sudic al podului.