Este un oraș situat în partea de nord a Marocului. A fost constituit în interiorul unei zone fertile, pe malurile râului omonim. Cu o populație de 1.1 milioane, Fes este al doilea oraș ca mărime din Maroc. În același timp a fost și este principalul centru religios și cultural din țară. De-a lungul istoriei a fost una din cele patru capitale imperiale marocane, alături de Marrakesh, Meknes și Rabat. Și astăzi, deși capitala oficială este Rabatul, toate cele patru metropole sunt reședințe regale, cu câte un complex palațial pe măsură.
Numele arăbesc al orașului este Fas. Conform tradiției Fas ar deriva din Fa's, care în arabă ar însemna târnăcop. Căci, spune legenda, fondatorul său a săpat alături de muncitorii de rând, dar folosind un târnăcop din aur și / sau argint (normal).
Fes a fost întemeiat în anul 789 de Idris I. Acesta era un prinț din Peninsula Arabică, urmaș direct al profetului Mahomed (prin fiica acestuia, Fatima), refugiat în nordul Africii, după o revoltă nereușită împotriva marelui calif de la Bagdad. Idris I își întemeiază aici propriul emirat, fiind considerat părintele fondator al Marocului. Populația inițială era formată mai mult din berberi, la vremea respectivă arabii fiind încă o minoritate în regiunea Magrebului. Profitând de statutul de capitală, Fes a a avut o evoluție rapidă. Spre 850 orașul avea o populație de vreo 15.000 de oameni, majoritatea musulmani (arabi și berberi), dar și ceva creștini (rămășițe ale vechii populații bizantine) și un număr semnificativ de evrei (deși sunt indicii că nu toși erau evrei pur-sânge, ci berberi care adoptaseră iudaismul). Tot cam pe acum este întemeiată o madrasa (o școală subordonată unei moschei), devenită în sec. 20 Universitatea al-Qarawiyyin (sau Al-Karaouine, Al Quaraouiyine) - azi este cea mai veche instituție de învățământ superior din lume, cu o existență și activitate neîntrerupte.
Fes a cunoscut o perioadă bună sub dinastia idrisidă. În sec. 10 linia întemeietorului s-a stins, iar Fes a fost cucerit de almoravizi - o coaliție de triburi berbere din sud-vest, care au fondat un imperiu ce cuprindea Maroc, părți din Algeria și sudul Spaniei. Sultanii almoravizi și-au stabilit centrul politic la Marrakesh, dar au investit masiv și în dezvoltarea Fes-ului. Au fost construite noi ziduri de apărare, piețe, moschei, școli, un nou sistem de apeducte și canalizare.
La începutul sec. 12 dinastia almoravidă este răsturantă de almohazi, un alt trib berber. Pe cât se pare locuitorii din Fes au rămas loiali vechii conduceri și au rezistat eroic asediului almohad. După inevitabila cucerire, orașul a fost crâncen jefuit, zidurile au fost distruse și o bună parte a populației masacrată, ori vândută în sclavie. Totuși, Fes ocupa o locație strategică din punct de vedere militar și comercial, iar liderii almohazi i-au recunoscut importanța. De-a lungul sec. 12 noii stăpâni au cheltuit grămezi de aur pentru reconstruirea orașului, căruia i-au și acordat o serie de privilegii. Ca urmare, Fes cunoaște o nouă epocă de creștere și dezvoltare. Către 1200 devenise unul dintre cele mai mari orașe din lume, cu o populație de peste 200.000.
În 1244 are loc o nouă schimbare de regim. Dinastia almohadă este înlocuită de emirii marinizi. Marinizii au readus capitala la Fes, care traversează în sec. 13-15 apogeul infloririi și prosperității sale. Acum au fost edificate sau refăcute majoritatea construcțiilor notabile ce există și azi. Dinastia marinidă a durat până în 1465. După dispariția ei, Marocul este guvernat de alte două dinastii, dar episoadele de pace sunt rare. Perioada este marcată de revolte, războaie civile, precum și intervenții externe din partea Portugaliei, Spaniei și Imperiului otoman. Capitala este mutată iarăși la Marrakesh, iar Fes este oarecum neglijat, cu excepția ridicării unor noi sisteme de fortificații.
În prima parte a sec. 17 puterea este cucerită de dinastia alaouită (alawită), care conduce Marocul și în prezent. Sultanii alaouiți și-au stabilit centrul puterii la Fes (care a rămas capitală până la începutul sec. 20) și, cu rare excepții, au contribuit masiv la dezvoltarea și înfrumusețarea orașului.
În 1912 Franța a organizat o invazie militară și a impus un protectorat asupra Marocului. Deși sultanul își păstra tronul, ceda întreaga putere administrației coloniale. La aflarea veștii, populația din Fes s-a revoltat și nu s-a supus, decât după ce francezii au bombardat orașul. Francii sunt cei care au stabilit capitala la Rabat, un oraș-port, mai ușor de apărat / amenințat cu ajutorul flotei. În ceea ce privește dezvoltarea urbană, noua conducere a avut buna ideea de a nu distruge orașele „învechite și murdare” (cum le categoriseau unii occidentali stupizi), ci de a le conserva ca situri de importanță culturală și istorică. În schimb, au creat la marginea acestora cartiere noi după tipicul european.
În perioada interbelică Fes a devenit un punct de convergență al celor care militau pentru obținerea independenței, autoritățile franceze intervenind nu de puține ori în mod violent. Franța a recunoscut suveranitatea Marocului în 1956. În ciuda faptului că fusese dus acolo cam cu forța, regele a preferat să rămână în Rabat, astfel Fes pierzând definitiv statutul de capitală. Azi economia orașului se bazează majoritar pe turism, comerț și industria pielăriei, în timp ce câmpia fertilă din jur produce cereale, struguri, fasole, argan și măsline. Totuși se vede cu ochiul liber, mai ales dacă te îndepărtezi un pic de cartierele turistice, că o bună parte a populației are un nivel de trai destul de redus, iar mulți tineri freacă menta sau se ocupă cu mici ciupeli în lipsa unui loc de muncă stabil.
Partea veche a orașului a devenit monument UNESCO în 1981. Zona istorică a „orașelor imperiale” este compusă din trei părți separate, fiecare cu propriile ziduri: medina este partea locuită de oamenii obișnuiți (aici numită Fes el Bali), kasbah este citadela care adăpostește palatul regal și dependințele sale - cazărmi, locuințele demnitarilor, ale servitorilor, ateliere, magazine, etc (aici este numit Fes el-Jdid), mellah este cartierul evreiesc. În plus, de jur-împrejurul Fes-ului au fost ridicate de-a lungul secolelor alte lucrări de fortificații, numite tot kasbah.
În general focusul pentru turiști este medina cu străduțele ei înguste și viermuiala umană. Mellah-ul a rămas fără populația evreiască, emigrată în Europa, America sau Israel și este un cartier dărăpănat, cam murdar și fără prea multe de arătat. Kasbah-ul are niște grădini frumoase și ziduri de apărare impresionante și cam atât. Palatele regale nu pot fi vizitate nicăieri în Maroc, că doar nu ai impresia că te afli în Europa. În cazul că nu ai reținut, casa regală e din osul Profetului. Probabil din același motiv, noi ăștia, infidelii, nu avem acces nici în moschei.
Cum ziceam, recomandat ar fi să te cazezi în micile hoteluri pitorești înființate în clădirile istorice din medina. Noi am tras la Dar Bhija. Care ocupă o casă cu două etaje din sec. 17, cu o minusculă curte interioară și scări înguste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu