New York (I)

New York este orașul reprezentativ al Americii. Pe oricine pui să numească un oraș american, NY va fi în marea majoritate a cazurilor nominalizat. Pentru cetățenii mapamondului New York este sinonim cu USA. Ceea ce, bunînțeles, nu este. Trăsăturile sale economice, politice, demografice, etnice, culturale, etc, îl fac mai degrabă o excepție grandioasă față de celelalte metropole americane (pe care, de altfel, le domină copios la toate capitolele).

Este un oraș al superlativelor și al recordurilor. Este cel mai populat oraș american, cu 8,5 milioane de locuitori în orașul propriu-zis și peste 20 în zona metropolitană (mai mult decât dublu față Los Angeles, care este pe locul 2). Are cei mai mulți zgârie nori, comparativ cu orice oraș din lume, și cea mai înaltă clădire din emisfera vestică. Are cea mai diversă populație din punct de vedere etnic (în oraș se vorbesc peste 800 de limbi). Este cel mai mare hub economic, financiar, cultural și media din lume. Zona metropolitană a NY are un o economie ce depășește 2 trilioane de dolari anual. Dacă ar fi țară, s-ar clasa pe locul 9 sau 10 în lume din acest punct de vedere. Deține, de asemenea, cel mai mare număr de miliardari din lume  - 123 (locul 2, Hong Kong, are doar 74). De mirare că o asemenea entitate poate fi condusă de un singur primar și de un consiliu local ce numără doar 51 de membri (la București sunt 7 primari și 55 de consilieri).

Îndeobște, cine zice New York se gândește doar la Manhattan - zona sa cea mai spectaculoasă. Dar orașul este compus din 5 părți componente, numite boroughs (un fel de sectoare băștinașe) - Manhattan, Bronx (mă rog, ei îi zic the Bronx, deci îl articulează, ar fi un fel de Bronxul), Brooklyn, Queens și Staten Island. În mod curios, deși formează un singur oraș, fiecare borough este și un county (un fel de județ) separat. Asta pentru că Manhattan a format multă vreme orașul ca atare, celelalte fragmente fiind teritorii din jur, în care existau mai multe orășele (ale căror nume au rămas sub forma unor cartiere). Bronx a fost adăugat în 1874, iar restul în 1898. Abia de atunci există New York-ul actual.

În perioada precolumbiană, regiunea era populată de amerindieni Lenape, un trib din mare confederație indigenă numită Algonquian. Primul european, care s-a aventurat aici, a fost Giovanni da Verrazzano, un florentin în slujba Franței. El a explorat căile navigabile în 1524 și a proclamat stăpânirea franceză asupra zonei. Anul următor a fost rândul unui portughez în slujba Spaniei, care, la rândul lui, a trâmbițat preemțiunea spaniolă. Dar cei care au realizat pe deplin importanța locației (portul New York este unul dintre cele mai mari și mai bune adăpostite porturi naturale din lume) au fost olandezii.

În 1625 olandezii au întemeiat o așezare în partea de sud a ceea ce este azi Manhattan, numind-o Noul Amsterdam. Ulterior au cumpărat de la localnici întreaga insulă. De altfel, numele de Manhattan ar veni de la o expresie băștinașă, care s-ar traduce prin locul de unde ne luăm arcuri, pădurea de pe insulă cuprinzând specii folosite de nativi pentru fabricarea arcurilor.

Olandezii nu au făcut prea mulți puricii. Englezii, la rândul lor, au realizat valoarea portului de aici și, cu ocazia unui război împotriva Olandei, au ocupat insula, schimbând numele așezării în New York, în onoarea lui James, duce de York, fratele regelui Carol II.

În sec. 18, orașul, împreună cu o bucată substanțială de teritoriu, au format colonia britanică New York. Ca posesiune britanică, New York a devenit un oraș bogat, unul dintre cele mai aglomerate porturi de pe continentul american. După 1750, coloniștii britanici din America de Nord și-au creat treptat o identitate culturală și socială diferită, începând să se considere mai degrabă americani, decât britanici. Superioritatea disprețuitoare cu care erau priviți de la Londra a contribuit la asta în bună măsură. Pentru newyorkezi situația nu a stat chiar așa. Când a început războiul de independență, New York a fost unul dintre centrele importante ale loialiștilor - coloniștii care doreau să rămână supuși britanici. Cu toate acestea, după ce briții au fost înfrânți și trimiși la plimbare, localnicii nu au suferit de pe urma preferințelor lor politice. Mai mult, între 1785-1790, New York a fost prima capitală a tinerei națiuni americane.

De-a lungul sec. 19, New York s-a dezvoltat continuu, devenind cel mai mare și cel mai bogat oraș american. Populația sa a crescut de la 60.000 la 3,5 milioane, profitând și de faptul că era principala poartă de intrare a valurilor de emigranți europeni (irlandezi, germani și italieni în special). Din punct de vedere politic, newyorkezii tot nu au reușit să înțeleagă realitățile contemporane. În 1861, când statele sudice, sclavagiste, au format o țară separată și au declarat război, New York-ul, deși abolise sclavia în 1827 și era un oraș din statele nordice, dar era condus de Partidul Democrat sudist, a flirtat, la rândul lui, cu secesiunea. Din fericire, pentru ei, locuitorii au ales, până la urmă, acțiunea corectă. Poate și trupele trimise de Lincoln au ajutat la această schimbare de atitudine.

După Războiul civil, New York și-a continuat expansiunea economică, demografică și teritorială. Evident, nu totul a fost lapte și miere, au existat episoade de pierderi economice, distrugeri și mișcări sociale (Marele Viscol din 1888, Marea Criză Economică din 1929-1935, criminalitatea rampantă din anii '70-'80, atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, Uraganul Sandy din 2012, ca să enumăr). Toate acestea au fost depășite cu brio.

Acum, New York este imens și are multe locuri și multe lucruri de văzut. Ca tot turistul, și noi ne-am învârtit cu precădere prin Manhattan. Și nu cred că am văzut jumătate din ce are de oferit.

Manhattan este o insulă alungită, orientată oarecum nord-est / sud-vest. Are cam 21 de kilometri jumate pe lungime și lățimea maximă de 3,7 km. Pe lângă insula principală, borough-ul Manhattan mai cuprinde câteva insule din jur, precum Insula Guvernatorului, Insula Libertății, sau Insula Roosevelt. Spre vest insula este mărginită de Râul Hudson, iar spre sud de bazinul portului New York. La este este Râul de Est (așa îi zic ei, dar nu este râu, ci un braț de mare), iar la nord Râul Harlem - nici ăsta nu e râu, tot un braț de mare, amenajat la un moment dat sub forma unui canal navigabil.

De la sud la nord, insula este împărțită în Downtown (sau Manhattanul de Jos - ăsta este sâmburele orașului originar, aici sunt principalele instituții administrative și districtul financiar), Midtown (Manhattanul de Mijloc - aici sunt cele mai multe din firmele mari, clădirile simbol și majoritatea instituțiilor culturale)  și Uptown (Manhattanul de Sus, care este împărțit între fâșiile ce mărginesc la vest și la est Central Park - Upper West Side și Upper Est Side, unde sunt majoritatea apartamentelor de fițe și partea de la nord de parc, unde își are hogeac populația cu venituri mai mici - Harlem, no - dar există și muzee, monumente istorice, parcuri, așezăminte culturale, etc. Tot aici este Universitatea Columbia, una dintre cele mai mari și mai prestigioase universități din lume. Fiecare din cele trei este împărțit în diferite cartiere.

Vă pare un pic confuză împărțirea asta? Stați să vedeți cum e cu împărțirea străzilor. Vârful sudic al insulei este prima parte locuită. Acolo nu au avut ce face, străzile sunt, ca în orice oraș vechi european, oable și au nume. În 1811 s-a prevăzut expansiunea orașului către nord și tot restul insulei a fost împărțită în bulevarde (avenues, da' stați liniștiți că au și boulevards) și străzi.

De la est la vest au trasat 12 avenues, numite primul, al doilea, al treilea, etc (nu 1, 2, 3..., cum ar crede unii). Simplu, nu? Nu! în primul rând, insula face o gâlmă în Est Lower Manhattan - acolo sunt 4 bulevarde mai scurte, tot nord-sud orientate, numite Avenues A, B, C și D (drept care cartierul se numește Alphabet City). Dar stai, după 3rd Avenue nu vine 4th, ci Lexington Av., abia apoi al patrulea, care, azi, pe majoritatea lungimii sale nici nu se mai cheamă așa, ci Park Avenue. După el nu urmează al cincilea. Nu, ar fi fost prea simplu, ci Madison Avenue. Abia apoi vine 5th Av. - cel mai important dintre ele și restul, în ordine. Însă tot nu e așa de simplu. Pentru că o parte din avenue-le astea, după o bucată de loc, în loc de numere primesc nume. Al 8-lea devine Central Park West, al 9-lea devine Columbus Av., etc. Și ca să adauge încă un factor destabilizator, există și Broadway. Este cel mai celebru și cel mai vechi bulevard din New York. De fapt, precede orașul. La origini a fost un drumeag ce lega așezările nativilor pre-europeni. Olandezii l-au modernizat, iar englezii l-au lărgit și l-au făcut axa principală a urbei (ei i-au și dat numele, care s-ar traduce prin Drumul Larg / Calea Largă). Întrucât e mai vechi decât decizia din 1811, nu se încadrează în trasarea în grilă a străzilor. Pleacă din vârful sudic și, o vreme, merge spre nord, trece printre Madison și 5th, apoi cotește spre vest în diagonală, taie celelalte bulevarde, după care se stabilizează iar spre nord între al 10-lea și al 11-lea. Este și cel mai lung bulevard, căci depășește teritoriul Manhattanului, trece și prin Bronx, după care părăsește New York și trece prin mai multe localități, oprindu-se în Sleepy Hollow, la vreo 30 de kilometri.

Străzile sunt trasate est-vest, intersectând bulevardele în unghiuri drepte (în general). Sunt numerotate de la prima (da, tot nu 1, ci prima), apoi avansează în scală către nord. 5th Avenue a fost desemnat axul central al Manhattanului. Segmentul din stânga sa al străzilor este desemnat west, celălalt - east. Deci o adresă pe 42nd Street West este la stânga (vest) de 5Av., iar 42nd. East, la dreapta. Deși ce am spus până aici pare tare încârcălit, în realitate este ușor de învățat și de orientat în teren. Bulevarde de la 1 la 12, de la est la vest; străzi de la 1 spre nord; west și east la dreapta, respectiv stânga față de 5. Băștinașii, de exemplu, când dau o locație, zic 54 East 42nd Street, ceea ce înseamnă nr. 54 pe strada a 42-a, est; sau dau intersecțiile; ori zic 42nd între 5th și 6th - deci strada a 42-a vest (este între al 5-lea și al 6-lea, iar bulevardele se numără de la est și al 5-lea e axul). Hai, că nu e așa greu.

Astea de mai jos sunt poze cam puse cu furca, pentru că nu mai țin minte în ce părți ale orașului le-am făcut, sau nu chiar exact. Or să fie și din cele cu locație.

Astea două, de exemplu, îs făcute de pe punte de zbor a lui Intreprid. Mai vorbim despre el.

 

Nițel scumpuță parcarea în NY.

 

Pentru pietoni nu există culoarea verde; îi roșu, respectiv alb - palmă deschisă, respectiv omuleț.

 

Joe's Pizza e una dintre cele mai celebre pizzerii din NY. A fost deschisă în 1975 în Greenwich Village (acum are mai multe locații) de Pino „Joe” Pozzuoli, un imigrant italian din Napoli.

Era bună înghețata. Între 7 și 10 dolari, în funcție de compoziție.

New York nu înseamnă doar zgârie-nori, oțel și sticlă. În multe cartiere arată cam așa.

New York are un climat subtropical umed (cel mai nordic oraș de pe coasta de est cu astfel de climă), așa că pe aici plouă destul de des. Și cum noi am fost în septembrie...

Sediul ziarului The New York Times, unul dintre cele mai mari și mai vechi ziare din US (fondat în 1851).

Castelul Clinton este un fost fort de artilerie construit în vârful sudic al orașului între 1808-1811. Zona din jur este acum un parc numit Battery Park.

James Watson House a fost construită în 1793 și refăcută parțial în 1806. Alături este Biserica Fecioara Rozariului (catolică).

 

America

Am fost în State în septembrie 2023, pe vremea când yankeii încă nu țineau morțiș să arate lumii ce MAGAidioți pot fi. În fine, lăsând la o parte stupizeniile politice (ale ambelor părți, că nici „progresiștii” nu sunt ceva de pus în ramă), experiența a fost plăcută și interesantă. Ne-am preumblat majoritar în partea de nord-est, urmând un traseu ce a cuprins New York - Niagara - Chicago - Philadelphia - Washington - și iar NY. „Mărul” a principala țintă și locul unde am petrecut cele mai multe zile; nu am reușit să vedem nici tot ce era de văzut prin Manhattan. Prin Bronx și Queens doar am dat o raită. Cred că trebuie să stai minim 3 săptămâni, ca să bifezi tot ce e de văzut. Și e mult. Ținând cont că mandea consideră că orașe de vizitat sunt doar cele din Europa, unde practic te împiedici de istorie și artă peste tot locul, și de ideea generală că metropolele americane sunt niște chestii noi, doar bloace și zgârie nori din sticlă, tre' să spui că am fost foarte plăcut impresionat de ce am găsit acolo.

Acum... Ca să intri în State, ai nevoie de viză. Ca să primești viza, trebuie să bifezi o serie de etape obligatorii și eliminatorii. Mai întâi, e de plătit o taxă de prelucrare a cererii de viză. O taxă mare - acum 2 ani era de vreo 750 de lei și a crescut între timp. Dacă nu primești viza, ghinion! - banii nu-i mai primești. Apoi se intră pe site-ul ambasadei, unde ai de completat un amplu cearșaf cu datele tale și tot felul de întrebări (unele de-a dreptul idioate, gen dacă faci, ori ai făcut, parte din organizații teroriste, ori dacă te ocupi cu traficul ilegal - de droguri, persoane, etc - de parcă un terorist ar anunța că intră în State cu treburi). Din păcate, site-ul merge prost și se blochează frecvent, ceea ce înseamnă că unele pagini trebuie reluate. Ai de încărcat și o fotografie recentă cu mutra titularului. Care va fi respinsă, de mai multe ori, pentru că nu corespunde la criteriile de luminozitate, pixeli și altele. Plus că, dacă ai noroc, pagina se va bloca în timpul încărcării pozei. După mult timp și sudălmile de rigoare, ești gata și te programezi la interviu. Care va avea loc la Ambasada SUA, la dracu-n crăci. Acolo se întâmplă și ofițeri de viză care vorbesc română, dacă ești genul care vorbește engleza doar cu mâinile. Nouă ne-au dat viza, după 2-3 minute de conversație lejeră pe tema „ce cauți, mă, în munții noștri?” Dacă sunt satisfăcuți că nu ești ceva terorist sau traficant și nici nu ai de gând să te stabilești acolo ilegal, te felicită pentru acordarea vizei. Din câte am văzut, în ora cât am stat la coadă în fața ghișeelor, cam un sfert (poate mai bine) au fost respinși - de toate vârstele și sexele. PS: Am înțeles că ofițerul de caz îți ia la puricat și prezența online, prin rețelele sociale, chestii. Motiv pentru care, câtă vreme sunt putere dobitocul portocaliu și idioții lui magaioți, eu nu prea m-aș mai încumeta să merg acolo, chit că am viză.

După ce ți se acordă viza, lași frumos la ambasadă pașaportul. Urmează să-l recuperezi după ceva timp, ori de la sediul DHL (sau FedEx, nu mai știu sigur) de lângă Aeroportul Otopeni (de fapt, la alt dracu' și mai în crăci), ori contra unei taxe (152 de lei atunci) să-l primești prin curier.

Bilete de avion ne-au dus a ceva peste 650 de euro (că am vrut cu bagaj de cală și am cumpărat și locuri, să stăm împreună). Teoretic le-am de la Air France, prin Paris. Doar că spre și de la Paris am zburat de fapt cu Tarom, de la Paris la New York cu Delta și doar întoarcerea de la NY la Paris am efectuat-o cu Air France (care trebui spus că au cea mai proastă mâncare). Aeroportul de destinație a fost John F. Kennedy. Situat în Long Island, este cel mai mare și mai aglomerat aeroport din cele 7 câte deservesc New York.

Între terminalele aeroportului se circulă (și) cu așa ceva.

Din păcate, organizarea nu e chiar punctul forte. Am așteptat peste două ore într-o sală uriașă, pentru a ne veni rândul la un ofițer de imigrări.

Ghișeele erau multe, dar verificarea mergea foarte greu. În plus, nici nu se dădea dovadă de eficiență. Ofițerul de la ghișeul unde am nimerit noi (un latino, Martin sau Martinez) a plecat la un moment dat. A stat vreun sfert de oră la telefon, apoi s-a pus pe tăifăsuială cu niște colegi.

După ce am ieșit din aeroport, am închiriat o mașină.

Asta, adică. Un SUV de 7 persoane. La noi ar fi considerată un tanc, la ei era o mașină medie. Ținând cont de gabarit, a mâncat destul de puțin, sub 9 la sută. E adevărat, însă, că nu am alergat-o. Viteza maximă pe autostradă la americani, cel puțin pe unde ne-am vânturat noi, era de 65 de mile, adică sub 105 km la oră. Iar prin orașe am folosit transportul în comun și uberul. În special din motiv de preț parcare - de exemplu, la NY trecea binișor de 30 de dolari pe oră. Prețul benzinei era destul de mic, în jur de 3,5 dolari galonul (care, la americani are 3,78 litri), deci mai ieftină decât în Românica.

După cum se vede, yankeii nu încurajează plata cu cardul, din cauza taxelor percepute de bănci. Oriunde am fost, dacă plăteai cu cardul era mai scump decât cu cash. Apropos de asta, cardurile noastre merg și peste baltă. Eu am un Visa de BCR și a funcționat peste tot. Dar tot mai bine e să cauți un ATM. Magazinele sunt deschise până târziu (până la 23 majoritatea). Am descoperit, însă, că preluaseră modelul scandinav (și baltic) de a nu vinde alcool - bere în ceea ce ne privește - după anumite ore. Ba chiar am intrat într-un mare supermarket, unde nu se vindeau deloc băuturi alcoolice. Pe de altă parte, în altele am întâlnit așa ceva...

Americanii nu prea folosesc apă minerală (adică din aia adevărată, cu bule, nu din cea de spălat pe mâini), trebuie căutată mult prin rafturi și e scumpă. În alimente pun o groază de zahăr. Ori, dacă nu, sirop de arțar și altele. Destul de greu, de exemplu, am găsit pâine, care să nu semene a cozonac.

Ca să ajungem în locațiile menționate mai pe la început, am traversat și zona rurală din partea nord-estică a SUA - mai exact statele New York, Pennsylvania, Ohio, Michigan, Indiana, Illinois, West Virginia, Maryland și New Jersey. Pe lângă metropole și ceea ce noi, românii, am numi orașe, majoritatea localităților prin care am trecut (nu am mers doar pe autostrăzi, că am vrut să vedem și America aia a lu' alde hillbilly) erau ceea ce noi am numi sate, dar ei le consideră towns - orașe. În general arată exact așa cum le vedem prin filme: un centru cu case cu pereți din lemn, mai rar din cărămidă, și ferme azvârlite de jur-împrejur.

În multa cazuri, autostrăzile au benzile separate de un spațiu verde (uneori doar pământ) lat de câțiva metri. Drumurile sunt, în general, bine întreținute. Nu am văzut pe nicăieri gunoaie. Mai mult, iarba de pe margine, chiar în afara localităților era frumos tunsă sub formă de gazon.

Prin zonele rurale majoritatea aveau arborat drapelul. Care pe fațada casei, care pe un ditamai catargul (era să zic în curte, dar americanii nu prea cred în garduri).

Autobuzele școlare sunt tot ca în filme.

Tot prin zona rurală sunt destui care conduc niște hambare pe roți (îmi venea botul până la piept).

Moteluri - tot ca în filme...

... și camioane la fel.

Asta, în schimb, n-am văzut-o în niciun film.

Americani în vacanță cu rulota...

... casa-i casă (chiar și pe roți), mașina e altceva.

Cu mâncarea e cam nasol în America. E scumpă, iar practicile legate de bacșiș o fac și mai scumpă. Amărâții care lucrează în domeniu sunt plătiți mizerabil (sunt state din astea rurale, unde o chelneriță câștigă sub 3 dolari pe oră) și sunt munciți din greu. Patronii se așteaptă să le plătească salariile clienții. Pe la noi este practica celor 10%; mai mult dacă nota e mică, mai puțin dacă e mare. În Europa aia mai spălată bacșișul, dacă se lasă, este mic. În IuEsEi, oamenii ăia sunt morți fără tips. Aici nici nu există pe bon varianta 10%, se pleacă de la 15. Și de bun simț e să lași 20%.

Noi am închiriat apartamente și ne-am rezolvat singuri micul dejun și cina. La prânz, în orașe, am mâncat la minoritari (chinezi mai ales), care au prețurile substanțial mai mici - de fapt și americanii fac asta, majoritatea clienților erau albi. Sau luam ceva de la multele tonete - un hotdog nu prea mare era 5-7 dolari; un burito - tot pe acolo. Erau și chestii mai complicate, tonete cu mâncăruri grecești, arăbești, turcești.

Am mâncat și pe la fast food, asta și ca să facem comparație cu ce avem noi. Or fi ale noastre mai sănătoase (oare?), dar ale lor sunt mai bune. Și par a fi făcute cu scopul precis de a îmbogăți big pharma. Mai grase, mai sărate, porții mai mari. Cutiuțele cu maioneză, ketchup și alte sosuri sunt gratis și poți să-ți iei cu cârca. La fel sucurile. Nu am văzut pahare de pepsi, cola și restul sub juma' de litru și, în general, le poți umple de câte ori vrei.

Pe lângă Mc', KFC, ori Burger King, am încercat și chestii care nu se găsesc pe gura de plai...

... ca asta. Sau Five Guys. Care se laudă că au cel mai bun burger din Cleveland. Afișând și dovezi. Era bun, întradevăr.

Din fericire, localurile din zona rurală erau simțitor mai prietenoase cu fondurile noastre. Și aveau mâncare foarte bună.

Ca ăsta, specializat pe mâncare texană (chit că era pe undeva la nord de New York), cel puțin așa scrie pe firmă, nu e ca și cum pot face diferența între mâncarea din Texas și aia din Oklahoma. Dar a fost bună, accesibilă și în porții mari.

Sau aici, undeva prin Pennsylvania.

Normal, am luat și una din plăcintele lor emblematice - cu mere. Bună, dar nu ca aia făcută de mama. Culme, pentru o nație care pune zahăr cam în tot ce găsești prin magazine, nu era așa de dulce.

Americanii sunt foarte ok. Politicoși, dar în stilul prietenos, nu distanți ca nordicii. Nu mereu zâmbitori (în tot cazul, cei care îți vând ceva sunt zâmbitori, că sunt interesați), dar gata să te ajute. Nici nu am văzut cașaloți peste tot locul, după cum ne spune imaginarul colectiv european. Adică, na! Prin orașele mari te mai lovești de câțiva mai grăsuți și chiar de 2-3 obezi. Dar nu mai mult. Se face sport mult prin orașe. La țară era cam altă situație. Aici și grăsuții, și obezii erau vizibili frecvent, dat tot nu în numărul așteptat de mine. Posibil ca situația să fie diferită prin alte regiuni, în statele sudice poate.