Lateran (III)

Scala Sancta (Scara Sfântă) este formată, conform tradiţiei catolice, din cele 28 de trepte, pe care se făcea accesul în praetorium-ul din Ierusalim - reşedinţa oficială a guvernatorului Pilat din Pont. Pe ele ar fi urcat şi coborât Isus când a fost judecat. Treptele sunt din marmură albă, dar, în perioada medievală, au fost îmbrăcate în lemn de nuc. Împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare, în 326 sau 329, ar fi adus treptele la Roma, unde au fost aşezate în vechiul Palat Lateran.
Din păcate pentru legendă, în anul 66 evreii s-au revoltat împotriva stăpânirii romane. Ceva îmi spune că pretoriul, simbolul opresiunii imperiale, a fost una din primele clădiri căreia i s-a pus foc. Dacă nu, în 71, când au recucerit oraşul, romani l-au distrus în întregime. Mă îndoiesc că au avut grijă să nu ciobească scara aia, care va deveni foarte importantă cândva pentru o religie de care nu auziseră încă. Şi dacă mai crede careva că scara a supravieţuit după toate astea, în 132 evreii s-au revoltat din nou. Iar răspunsul roman a fost devastator. Pur şi simplu au luat-o gospodăreşte dintr-o margine în alta a Iudeii şi au distrus şi au omorât tot ce au întâlnit în cale. Ierusalimul a fost cu desăvârşire ras până-n temelii, iar pe locul lui a fost fondat un oraş roman, Aelia Capitolina (după numele împăratului Publius Aelius Hadrianus).
Când Sixt V a distrus vechea reşedinţă papală, la sfârşitul sec. 16, pentru a construi un nou palat, a ordonat ca treptele să fie mutate în prezenta locaţie şi a construit în jurul lor un tabernacol. Pereţii întregului edificiu sunt decoraţi cu fresce realizate de o serie de artişti mai puţin cunoscuţi, mergând din Renaştere până în Baroc, cei mai importanţi fiind Cesare Nebbia şi Giovanni Guerra.
Pelerinii urcă în genunchi şi se opresc la fiecare treaptă pentru a rosti o rugăciune (Ave Maria sau Tatăl nostru de regulă).

Scala Sancta şi Tricliniul lui Leon III

Construcţia din jurul Scării Sfinte înglobează o parte din vechiul palat împreună cu Sancta Sanctorum (Sfânta Sfintelor), respectiv fosta capelă personală a papilor din Lateran, dedicată Sf. Laurenţiu şi numită aşa din cauza numeroaselor relicve păstrate acolo. În prezent şi-a pierdut rolul şi mai adăposteşte doar o icoană a Mântuitorului considerată a fi Acheiropoieta, adică nerealizată de mâini omeneşti. În cazul de faţă legenda spune că icoana a fost începută de Sf. Luca Evanghelistul şi desăvârşită de îngeri. Indiferent de legendă, se crede că icoana a fost pictată în Roma, prin sec. 5-6. Pentru prima dată a fost menţionată documentar în timpul papei Sergius I (687-701). De atunci, s-a intervenit de mai multe ori asupra icoanei, astfel încât şi-a pierdut vechea înfăţişare. A fost pictată şi repictată, inclusiv (în sec. 12) pe o bucată de mătase aşezată pe suprafaţa vechii icoane, apoi cea mai mare parte a fost îmbrăcată în argint. Lateralele (uşile) cu care formează un triptic datează din sec. 15 şi sunt realizate tot din argint. Icoana şi-a pierdut, în prezent, orice importanţă liturgică, însă romanii (sau cel puţin unii dintre ei) încă o mai venerează.

Mozaicuri de sec. 12.

Baptisteriul basilicii este de formă octogonală şi a fost construit de papa Sixt III în anul 440, probabil peste o construcţie mai veche. Legenda spune că însuşi Constantin cel Mare a fost botezat aici. Atâta doar că împăratul a fost creştinat pe patul de moarte, în anul 337, la Constantinopol - noua sa capitală - în ritul arian, o formă a creştinismului ce fusese deja declarată erezie prin Conciliul de la Niceea din 325.

Coloanele de porfir ale baptisteriului au fost probabil luate din vechiu palat imperial. Frescele, ce prezintă scene din viaţa lui Constantin cel Mare, sunt realizate în prima jumătate a sec. 17.

Lateran II

A doua componentă a complexului Lateran este constituită de Palatul Lateran sau palatul papal, cum i se zice îndeobşte, chit că în ziua de azi papii îşi au hogeacul în Vatican.
În general s-a căzut de acord că reşedinţa papală a fost ridicată concomitent cu basilica, adică în sec. 4. După ce a fost vizitat de un incendiu, palatul a fost refăcut, pe la începutul sec. 10. Şi nu numai refăcut, dar şi mutat în coasta catedralei, palatul iniţial fiind situat pe partea cealaltă a unei pieţe. Astăzi, din vechiul palat a rămas aşa numitul Triclinium al lui lui Leon III, o absidă decorată cu un mozaic antic de mari dimensiuni, parte a unei vaste săli de ceremonii / agape oficiale (dar şi partea asta nu e chiar cea originală, ci o refacere ulterioară, deşi e posibil ca măcar unele porţiuni ale mozaicului să fie din sec. 7-8). A mai supravieţuit şi Sfânta Sfintelor, despre care detaliez în partea III. Peste 3 secole, palatul a fost renovat şi mărit de Inocenţiu III.
Mutarea scaunului papal la Avignon a avut urmări nefaste asupra întregului complex, iar incendiile din 1307 şi 1361 au lovit în mod egal, atât basilica, cât şi palatul (de, dacă-l lăsau peste drum...). Dacă basilica a fost refăcută după revenirea papilor în Roma, palatul, între timp înlocuit de cel de pe colina Vaticanului, a fost lăsat de izbelişte. Abia pe la 1586 papa Sixt V l-a desemnat pe arhitectul Domenico Fontana cu refacerea fostei reşedinţe a papilor. Rămăşiţele vechii construcţii au fost făcute una cu pământul şi a fost ridicat un edificiu în stilul Renaşterii târzii, cu o suprafaţă mult redusă - actualul Palat Lateran acoperă cam 2/3 din vechea reşedinţă.
În prezent, palatul este sediul vicariatului diocezei episcopale a Romei, aici avându-şi apartamentele şi biroul un cardinal vicar general. Deasemenea, aici se găseşte Muzeul Istoric al Vaticanului. Din păcate numeroasele opere de artă au fost mutate, în anii '70, la Vatican.

Tricliniul lui Leon III

Piaţa San Giovanni cu o aripă a palatului (stânga) şi transeptul nordic al catedralei.

Papamobilul în sec. 18.

Tavane decorate cu superbe fresce.

Pereţii sunt decoraţi cu tapiserii, cele mai multe donate de Ludovic XIV.

Sculpturi în lemn din sec. 12.

Grigore XII

Sala în care a fost semnat Tratatul de la Lateran din 1929.