Ce mă mai enervează (doi)

Acum nu prea multă vreme, am primit o ofertă de schimbare a abonamentului de la compania de telefonie mobilă, unde sunt abonat. Nu spun care, dar are mult roşu pe firmă, are (în ultima vreme) nişte reclame tembele cu un domn foarte Simplu (după moacă, după port), începe cu litera „V” şi se termină cu „odafone”.

Trebuie să recunosc, oferta a fost ok şi am acceptat-o. Mai multe minute, mai multe sms-uri, mai puţin de plată. Doar că duduiul, cu care am stat la taclale, mi-a spus tare şi clar că, odată cu schimbarea tipului de abonament, pot beneficia de un telefon gratis.

Bon, mă duc la sediul lor de la Apaca. Intru frumos şi deja mă dezumflu. Patru mese, din alea înalte – cu scaune extrem de incomfortabile; trei din ele dotate cu fiinţe amploaiate; doar două lucrau. În fine, trag bon cu număr de ordine. Numărul 90, în lucru era afişat numărul 88. Well, am aşteptat 28 de minute. Şi asta doar ca să se uite câş la mine un tip şi să-mi sugereze delicat că poate nu am auzit eu bine faza cu mobilul gratis. Sigur că aveau telefoane gratis, câtă vreme le plăteai. Mă rog, aveau şi unele foarte ieftine, gen 2,86 lei sau 4, 99 lei. Dar alea arătau de parcă jucase ţurca cu ele Timur Lenk, că de comunicat nu cred că erau bune, decât dacă le foloseai să baţi tam-tam-ul. Ba, parcă-parcă, aveau şi din cele gratis (mi-am şi închipuit cum arătau), dar, ca să vezi comedie, nu în stoc. Cică, "mai poftiţi pe la noi". Doar când s-o legaliza aruncătorul de flăcări!