vineri, 10 octombrie 2014

Mantova (III)

Palazzo del Te este un palat situat în suburbiile Mantovei, în mijlocul unui parc, fix în partea opusă faţă de palatul ducal. Nu se ştie exact de unde îi vine numele. Vasari în celebra sa lucrare despre vieţile artiştilor îl numeşte "Palazzo del T", deşi nu are forma numitei litere. Altă teorie pretinde o legătură cu obiceiul ceaiului de după amiază, proaspăt introdus (din Turcia, nu din Anglia). Sau poate numele este luat de la locaţia aleasă pentru clădire, o insulă din mijlocul unei mlaştini, dincolo de zidurile oraşului, insulă numită Isola del Te, fără a avea vreo semnificaţie anume.
A fost construit, între 1524-1534, pentru ducele Federico II Gonzaga. Realizat după planurile şi sub coordonarea lui Giulio Romano, cel mai bun elev al lui Rafael, este unul dintre cele mai frumoase exemple de arhitectură laică manieristă, probabil opera cea mai însemnată a zisului artist (care şi decorează cu sculpturi şi picturi interiorul palatului). Ducele Federico era un împătimit al distracţiilor, însă cele preferate de domnia sa se puteau încadra fără probleme în categoria orgiilor sănătoase. Ceea ce le făcea nu tocmai bine văzute la Curte şi, în general, printre cetăţeni. Aşadar, a poftit la o villa suburbana, cuib de ghiduşii. Cum aroganţa şi punga îi erau pe măsura viciului, vila s-a transformat într-un respectabil palat.
În perioada sa de glorie, palatul a adăpostit o serie de feţe alese ale Evropii, între care şi împăratul german Carol Quintul. Din păcate, zilele frumoase nu au ţinut chiar aşa de mult. Cu ocazia asediului Mantovei din 1630, palatul a fost jefuit de tot ce adăpostea. Lăncierii germani au luat tot ce se putea muta în căruţele lor, lăsând în urmă doar pereţii. Şi să zicem merci că nu i-au pus şi foc, după cum cereau normele timpului. După plecarea halitorilor de varză acră cu cârnaţi, Palazzo del Te a rămas ca o carapace goală, cu ziduri frumos decorate şi cam atât. În anii următori, s-a încercat refacerea monumentului, dar problemele financiare ale unei Mantove distruse de război şi de ciumă au stopat repede orice iniţiativă în acest sens. Până la urmă, palatul nu a mai fost niciodată locuit - s-a vânturat, la un moment dat, ideea transformării sale în spital - şi a rămas să se degradeze. Doar în 1989 a demarat o amplă acţiune de restaurare. Astăzi este muzeu. Intrarea costă 8 euro. Când am fost eu, nu erau prea mulţi vizitatori, dar, este adevărat, nici vremea nu prea îndemna la ieşit din casă.









Camera Soarelui şi a Lunii.



Marea sală a cailor.


Statuia preferatului ducelui, Morel Favorito - Giulio Romano, 1527.



Camera lui Amor şi Psyche.






Camera prăbuşirii Giganţilor.




Camera Vânturilor.


Sala Acvilelor.





Sala împăraţilor.




Apartamentul grădinii secrete.



Marea loggie.



Grădina secretă.



După moda epocii, grădina secretă are o mică grotă artificială, creată tot de Giulio Romano.




San Barnaba, numită aşa după apostolul Barnabas (considerat şi primul episcop al oraşului Milano, deşi nu sunt dovezi că ar fi pus vreodată piciorul în Italia) este o biserică ridicată în anul 1263, dar modificată de mai multe ori (1397, 1737, 1797), astfel încât acum are o înfăţişare baroc târzie. Giulio Romano a fost înmormântat aici în 1546, dar cu ocazia lucrărilor din 1737 mormântul său a fost distrus definitiv.








Biserica San Maurizio a fost construită în 1616, după planurile lui Antonio Maria Viani, în stil baroc. Original făcea parte dintr-o mânăstire a ordinului theatinilor, care nu mai există în prezent. Faţada actuală este înălţată în 1731. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, biserica a fost lovită de artileria aliată. În 1957 au fost iniţiate lucrări de restaurare, sfârşite abia în 2007. În interior se găsesc lucrări ale unor pictori celebri din sec. 17-18, precum Ludovico Carracci sau Giuseppe Bazzani.







Biserica San Francesco a fost ridicată de ordinul franciscanilor în anul 1304, dar nu a fost oficial consacrată decât în 1459 de către papa Pius II. În 1797, a fost jefuită şi parţial dărâmată de trupele franceze, iar în 1811 a fost refăcută, însă doar pentru a fi transformată în arsenal. Lăcaşul a fost reconstruit cu elemente de stil romanic şi gotic, pentru a respecta modelul iniţial. În interiorul bisericii, în Capela Gonzaga, au fost înmormântaţi o parte dintre primii reprezentanţi ai dinastiei - căpitani ai poporului (de ex. Guido Gonzaga, al doilea căpitan al poporului sau Ludovico II Gonzaga, al treilea în ordinea numerelor de pe tricou). Biserica a fost afectată şi de un raid aerian în 1944, care a distrus o parte din frescele din Capela Gonzaga.









Capela Gonzaga. Conform tradiţiei, frescele au fost pictate de Serafino de'Serafini, un pictor mantovan din sec. 14.



4 comentarii:

Jurnal de calatorii spunea...

Excelent articolul; superbe imaginile; imi doresc si eu sa ajung aici; am vazut intr-un documentar camera prabusirii gigantilor si a avut asupra mea un impact vizual foarte puternic. Sper sa ajung si eu candva sa o vad.

cautatorul spunea...

Sunt multe locuri superbe în Italia. Unele prezentate şi la mine pe blog.

Jurnal de calatorii spunea...

Deja am citit cateva articole de pe blog referitoare la Italia; am gasit informatii foarte utile; Felicitari; Va citesc cu mare drag.

cautatorul spunea...

eu mai am şi aşa ceva (sau, mai exact, am avut câtăva vreme):
http://adrianudriste.wordpress.com/

şi, iartă-mă, dar "vă" citesc?