cautatorul: Gdansk (I)

Este un oraş în nordul Poloniei, la Marea Baltică. Este strategic fondat la gura de vărsare a râului Moltawa într-un braţ al fluviului Vistula, care, la rândul lui, se varsă în mare prin Golful Gdansk. Astfel, mulţumită estuarului şi unor canale, oraşul este un important port maritim, fără să fie efectiv o aşezare de coastă, deci deschis ameninţărilor directe.
Oraşul este menţionat documentar pe la sfârşitul sec. 10. Viaţa Sf. Adalbert de Praga susţine că numitul episcop i-ar fi convertit la creştinism pe localnici în anul 997. Istoricii cred că ducele Mieszko I este cel care ar fi ridicat aici o fortăreaţă atât pentru a asigura teritoriilor sale un debuşeu la Marea Baltică, dar şi pentru a preveni frecventele expediţii de jaf ale vikingilor, care foloseau râurile ca pe nişte autostrăzi către interiorul ţării.
Următoarele 2-3 secole, Gdansk nu prea mai este pomenit în izvoare. Situaţia se schimbă în sec. 13, din nefericire pentru băştinaşi, care au experimentat pe pielea lor cum e cu ocupatul poziţiilor strategice. Mai întâi, cetatea a fost cucerită de ducele Pomeraniei, Swatopolk II. Apoi, a atras atenţia cavalerior teutoni. După ce l-au administrat o vreme, sfinţiile lor l-au cedat (nu se cunoaşte în ce condiţii, dacă a fost din amor sau cu arbaleta în ceafă) oraşului liber Lubeck, unul dintre centrele importante ale Ligii Hanseatice - alianţă comercială şi politică a marilor oraşelor de la Marea Baltică şi Marea Nordului (din care, în afară de Lubeck, mai făceau parte Bremen, Rostock, Hamburg, Riga, Novgorod, Koln, Bruges).
În 1301, oraşul este ocupat de danezi. Drept răspuns, regele polonez i-a plătit pe teutoni să-i alunge pe invadatori. Cavalerii au curăţat conştiincios regiunea, ocazie cu care au întreprins şi un gospodăresc masacru al populaţiei civile. Apoi, în ciuda condamnării solemne din partea papalităţii (la urma urmei, erau un ordin cavalaresc monahal) au refuzat să mai plece (nici nu au înapoiat plata). Ba, ca să arate că privesc cucerirea cu seriozitate, au deportat populaţia locală formată din polonezi şi oarece alte triburi slave, colonizând în schimb germani. Sub administraţia teutonilor, Gdansk a cunoscut o perioadă de prosperitate datorată unui înfloritor comerţ cu alte zone ocupate de teutoni, dar şi cu Polonia şi oraşele Hansei, al cărui membru cu drepturi depline devine în anul 1361.
Ocupaţia teutonilor a durat până în 1457, când, în urma unui război de 13 ani purtat împreună cu ceea ce se va numi Prusia regală, Pomerania (y compris Gdansk) a fost reunificată cu regatul polonez. Oraşul şi-a păstrat, însă, libertăţile şi autonomia. Profitând de pace şi de deschiderea unor căi comerciale către Ungaria, Ţările Române, Marea Neagră şi Constantinopol, burghezii locali s-au dedat celor două activităţi favorite: întorsul banilor cu lopata şi cultivarea acerbă a unei tot mai umflate aroganţe. Asta din urmă îi va şi vârâ în bucluc. În 1575 ei refuză să recunoască alegerea lui Ştefan Bathory - principele Transilvaniei - ca rege al Poloniei, câtă vreme susţinerea domniilor lor mersese către împăratul german Maximilian II (să nu uităm că gdanskienii, sau cum s-or numi ei, erau etnici germani la vremea aia). Urmarea a constat în asedierea oraşului de către armatele noului rege. În cele din urmă, băştinaşii şi-au răscumpărat iertarea (şi întărirea privilegiilor anterioare) prin plecarea genunchiului în faţa coroanei şi prin plata unei răscumpărări în valoare de 200.000 de guldeni aur, sumă imensă pentru vremea aia.
După alipirea la Polonia, treptat, populaţiei i s-au adăugat şi polonezi, evrei, flamanzi, olandezi, lituanieni şi chiar scoţieni, Gdansk devenind astfel unul dintre cele mai cosmopolite şi tolerante oraşe europene. În afară de toleranţa etnică, se manifesta şi una religioasă - alături de catolici (polonezi, flamanzi, scoţieni) vieţuind evrei, calvini (olandezi), luterani (populaţia de etnie germană), ba chiar şi ceva ortodocşi (ruşi, moldoveni, ukrainieni).
Acestea fiind auspiciile, urbea s-a bucurat de o prosperitate crescândă. Situaţia s-a schimbat la începutul sec. 18, când toată regiunea este cuprinsă în războaiele nordice purtate între polonezi, suedezi şi ruşi. Ultimii au cucerit oraşul în 1734, după un devastator asediu de trei luni. În 1793, cu ocazia celei de-a doua partiţii a Poloniei, Gdansk a fost încorporat Regatului Prusiei şi va rămâne parte a Imperiului German, până la înfrângerea acestuia în Primul Război Mondial
În 1919 nou reînfiinţatul stat polonez a solicitat alipirea oraşului. Însă populaţia, majoritar germană, era ostilă acestui proiect. Deasemenea, marile puteri erau neliniştite asupra comportamentului posibil abuziv al autorităţilor poloneze. Ca atare, prin Tratatul de Versailles, s-a ajuns la un compromis. Gdansk era proclamat "oraş liber" sub auspiciile Societăţii Naţiunilor. Astfel, oraşul beneficia de autoguvernare, avea un consiliu (guvern) şi un parlament ales democratic, avea constituţie şi legi proprii, imn şi bătea monedă. În schimb, relaţiile sale externe erau supervizate de Polonia. În plus, guvernul polonez avea dreptul de a folosi gratuit portul şi de a menţine o garnizoană.
Cum era de aşteptat, această organizare struţo-cămilă nu a mulţumit niciuna dintre părţi. În anii '30, cetăţenii au început să încline tot mai mult către regimul nazist din Germania, una dintre principalele pretenţii ale lui Hitler fiind desfiinţarea "coridorului polonez" şi realipirea Danzingului (denumirea germană) la Reich. De altfel, Al Doilea Război Mondial va începe cu atacul german asupra garnizoanei poloneze de aici.
Indigenii etnici germani au îmbrăţişat cu entuziasm cauza nazismului (de altfel, pogromuri anti evreieşti au avut loc aici încă din 1937) şi au sprijinit Gestapoul în deportarea, respectiv asasinarea concetăţenilor lor evrei şi polonezi. Apetenţa către totalitarismul nazist le-a ieşit stimabililor pe nas în 1945, când în oraş au intrat reprezentanţii celuilalt sistem totalitar - comunismul. Timp de câteva luni, populaţia locală a participat la un fructuos seminar practic în cadrul căruia au experimentat direct modalităţile vrednicilor ostaşi ai Armatei Roşii de a-şi petrece timpul liber: jafuri, violuri, torturi, omoruri (nu că armata germană s-a purtat mai delicat în Rusia, ba dimpotrivă - mult mai dimpotrivă, scuzată fie-mi exprimarea). Cam 20% din populaţia rămasă a fost deportată în URSS, pentru a "ajuta" (muncă sclavagistă, adică) la reconstrucţia ţării. Restul a fost poftit de noile autorităţi poloneze să se care în Germania, fără prea multe fasoane, fără prea multe bagaje şi fără să li se ofere vreun fel de despăgubire pentru proprietăţile confiscate (nu, nici în prezent). În locul lor, evident, au fost aşezaţi etnici polonezi.
După război, în anii '50-'60, centrul istoric al oraşului - care fusese distrus în proporţie de aproape 90% în cursul ofensivei sovietice - a fost reconstruit. Totuşi, într-un impuls de naţionalism şi de sentiment antigerman, clădirile tipice stilului arhitectural german (preponderent cele gotice din sec. 14-15) au fost lejer ignorate, preferându-se cele realizate de arhitecţii italieni, francezi şi mai ales olandezi în sec. 16-17. Din care cauză există o mare asemănare cu Amsterdamul, de exemplu. Chiar şi aşa, zona istorică mi s-a părut una dintre cele mai frumoase din câte am văzut eu prin Polonia. Poate chiar mai frumoasă decât Cracovia.
Gdanskul a avut un ultim moment de glorie în anii '80, când aici a luat naştere Sindicatul Liber Solidaritatea condus de Lech Walesa. Acţiunile de protest iniţiate şi coordonate de acest sindicat au avut un rol important în prăbuşirea regimului comunist, Walesa fiind ales în 1990 primul preşedinte democratic al Poloniei.

Cheiul şi portul medieval.

Reconstituire a unui galion hanseatic din sec. 16, folosit pentru croaziere turistice.

Fragmente ale fortificaţiilor de sec. 14-15.

Macara portuară medievală - sec. 15.

Poarta Verde - ridicată între 1568-1571 după planurile arhitectului Reiner van Amsterdam. Este punctul extrem estic al Căii Regale, principala arteră ce taie oraşul în două, între Poarta Verde şi Poarta Aurită, trecând prin Piaţa cea Lungă şi Strada cea Lungă.

Piaţa cea Lungă. În plan îndepărtat dreapta - primăria.

Fântâna lui Neptun, operă a sculptorului Abraham van den Blocke (1617).

Primăria (sec. 16) şi Strada cea Lungă.

Unul dintre cele mai căutate mărfuri de la Marea Baltică - chihlimbar.

Poarta Aurită - construită între 1612-1614 după planurile lui Abraham van den Blocke (da, era şi arhitect).

Ascensiunea în turnul primăriei costă 5 zloţi (5 lei, pentru cei care au venit mai târziu). Vedere asupra Pieţei Lungi şi a Porţii Verzi.

Strada cea Lungă şi Poarta Aurită.

Vechiul Arsenal (sec. 17).

Piaţa Centrală - ridicată în 1896 în stil neogotic.

Monumentul soldaţilor care au apărat oraşul în septembrie 1939.

Gara - construită între 1896-1900...

... şi un tren polonez.

Monumentul lui Jan III Sobieski nu cred să lipsească în vreun oraş polonez.

Unul din forturile oraşului (sec. 17), acum Muzeu al chihlimbarului.

Una din puţinele case de sec. 14 păstrate.

Un "împinge-tava" unde am mâncat extrem de bine şi de ieftin.

Filarmonica.

În ciuda aparenţelor, nu erau mai mult de 18-19 grade, iar apa din arteziană era sloi.

Unul dintre cei mai importanţi astronomi ai sec. 17.

O bucăţică din oraşul nou.

Evident că mers şi la plajă (Baltica este la câţiva km). Nu erau mai mult de 22 de grade, vântul te lua pe sus, iar apa mai rece decât cea de la chiuvetă. Asta nu-i oprea pe localnici să se bucure de soare.