Cetatea Deva

A fost construită, cel mai probabil pe la începutul sec. 13, pe o înălţime conică (378 de metri) ce domină Valea Mureşului, făcând posibil controlul strict asupra celei mai importante căi de acces în Transilvania intracarpatică dintre apus.

Iniţial a fost o fortificaţie primitivă de tipul val de pământ şi palisadă din lemn. Aceasta a fost distrusă în marea invazie mongolă din 1241. După retragerea călăreţilor stepei, regele maghiar Bela IV a decis construirea unei noi cetăţi, din piatră. Nu se ştie cu exactitate anul definitivării lucrărilor, dar cetatea este menţionată pentru prima oară într-un document din 1269. După ridicarea noii cetăţi, Deva devine sediul unora dintre voievozii Transilvaniei, dovadă a importanţei sale strategice. Ulterior, în jurul cetăţii, s-a dezvoltat un oraş înfloritor. Din Deva au stăpânit Roland Borşa şi Ladislau Kan, voievozi puternici, care au reuşit să respingă mai multe invazii tătare. Deasemenea, pe fondul decăderii şi, în ultimă instanţă, a stingerii dinastiei arpadiene, cei doi şi-au arogat puteri extraordinare, reuşind să se desprindă de sub vasalitatea regelui maghiar. Ultimul chiar a confiscat Coroana Sf. Ştefan. Noul rege, Carol Robert de Anjou, a fost nevoit să-l supună pe calea armelor.

După 1315, când Deva reintră în posesia regilor maghiari, aici şi-au avut sediul comiţii de Hunedoara. Datorită poziţionării pe un foarte important drum comercial de-a lungul Mureşului, oraşul prosperă şi se dezvoltă. În schimb, cetatea, rămasă fără obiectul muncii, începe să se deterioreze. Abia în sec. 16, odată cu expansiunea otomană la nord de Dunăre şi transformarea regatului maghiar în paşalâc, fortificaţia îşi recapătă importanţa, apărând Principatul Transilvaniei de atacurile turceşti. Şi făcând acest lucru cu succes pentru aproape 150 de ani.

Otomani reuşesc, în cele din urmă, să cucerească cetatea în 1657, printr-un atac surpriză. În stăpânirea lor a rămas doar scurtă vreme, respectiv până în 1688, când armatele Imperiului Habsburgic înving în mai multe bătălii forţele sultanului şi cuceresc Ungaria. Apoi, la începutul sec. 18, pentru câţiva ani (1704-1711), imperialii pierd Deva în favoarea curuţilor conduşi de Francisc Rakoczi II (care pornise o revoltă anti-habsburgică pentru restabilirea unui stat maghiar independent).

Din 1713 noi lucrări au loc, cetatea fiind transformată într-o fortificaţie modernă, de tip bastionar. În 1752, deşi Imperiul otoman nu mai este capabil să-şi trimită o armată dincolo de Carpaţi, au loc noi lucrări de întărire şi modernizare a zidurilor. Care lucrări au picat numai bine. În 1784, în timpul răscoalei condusă de Horia, Cloşca şi Crişan, Deva este ocupată de ţăranii răsculaţi, însă cetatea rezistă atacurilor.

O ultimă restaurare a fortificaţiilor are loc în 1817. În timpul revoluţiei din 1848-1849, cetatea este ocupată de armata revoluţionară maghiară. De altfel, este ultimul punct de rezistenţă al revoluţiei maghiare. Comandantul suprem, Jozef Bem, a capitulat la 18 august 1849, nu înainte ca soldaţii săi să arunce în aer magazia cu praf de puşcă a cetăţii, prilej cu care toată latura de est a zidurilor a fost distrusă. Din acest moment, pentru mai bine de un secol şi jumătate, Cetatea Deva a cunoscut un proces lent de deteriorare.

Din 2013 au început lucrări de restaurare (cu fonduri europene), restaurare destul de controversată - mai mulţi istorici susţin că lucrările nu ţin cont pe de-a întregul de realitatea din teren, încercându-se să se dea cetăţii un aspect comercial. Accesul poate fi făcut pe jos, ori cu un funicular (10 lei dus-întors).

Interiorul unuia dintre bastioane.

La poalele cetăţii, în locul de unde pleacă funicularul, este o piaţetă unde sunt dispuse statuile gimnastelor şi antrenorilor, care au fost un motiv de mândrie pentru români timp de peste patru decenii. Clubul din Deva a fost cel mai puternic în gimnastica românească.

Şi tot la poalele cetăţii se găseşte o mânăstire franciscană. Aceasta a fost construită în 1669 de către ceva colonişti bulgari de religie catolică, ce fuseseră aduşi în zona Devei. Biserica mânăstirii a fost ridicastă în stil baroc târziu. Din păcate, a cunoscut mai multe distrugeri - în 1707, 1748, 1752. A fost reconstruită din temelii în 1752. În 1951 regimul comunist a închis mânăstirea şi a alungat călugării. Abia după 1989 a fost reluată viaţa monahală aici.

Vedere din cetate.