Capela Scrovegni este juvaerul cel mai de preţ al Padovei. Da, chiar mai mult decât basilica Sf. Anton. Cel puţin în opinia mea.
Capela a fost construită de Enrico Scrovegni, un foarte bogat bancher din Padova. Acesta era suspectat public de corupţie şi cămătărie. Pe cât se pare, musca celor două infracţiuni (dintre care cămătăria era un păcat capital şi, conform Divinei Comedii, îţi garanta un loc în al 7-lea cerc din Infern) se plimba în voie pe căciula lui. Astfel, a hotărât că ridicarea capelei îi va spăla din păcate. Ale lui şi ale tatălui, despre care gurile rele făceau vorbire de aceleaşi păcate. De fapt, părintele lui Enrico, Reginaldo, chiar este meţionat de Dante ca unul dintre condamnaţii din Infern.
Enrico a cumpărat un teren, unde fusese cândva vechea arenă romană (din care au supravieţuit câteva ruine). Pe aceste teren a construit un luxos palat şi capela. Capela urma să fie locul de rugăciune şi de înmormântare al familiei Scrovegni. Din fericire mai multe documente referitoare la lăcaş au supravieţuit. Terenul a fost achiziţionat în anul 1300, construcţia a primit autorizaţie (da, ei aveau chestia asta de pe atunci) în 1302, iar capela a fost sfinţită pentru prima dată în 1303 şi terminată integral în 1305.
Clădirea în sine este nu are nimic impresionant. De formă oarecum dreptunghiulară, are cam 26 de metri pe lungime, 8 jumate pe lăţime şi vreo 12 pe înălţime. Ceea ce o face specială este ciclul de fresce pictat de Giotto între 1303-1305. Giotto di Bondone este cel mai mare pictor de la cumpăna secolelor 13-14 (1266-1337), unanim considerat astfel încă din timpul vieţii. El este primul artist occidental ce se rupe definitiv de tipul iconografic medieval-bizantin şi pune bazele stilului naturalist, care va duce la apariţia picturii renascentiste. Artiştii Renaşterii înşişi îl considerau temelia pe care s-a înălţat arta lor. De asemenea, a fost primul polimath (specialist în mai multe domenii) al Renaşterii. Pe lângă pictură s-a ocupat şi cu arhitectura - el a proiectat campanila catedralei din Florenţa.
Frescele din Capela Scrovegni cuprind trei mari subiecte: scene din viaţa Fecioarei, scene din viaţa lui Iisus şi Judecata de Apoi. Frescele s-au păstrat integral şi constituie cea mai importantă operă a artistului toscan. Scenele sunt dispuse în rânduri pe cei doi pereţi lungi - de nord şi de sud - poveştile derulându-se de la stânga la dreapta şi de sus în jos. Pe ultimul rând de jos sunt pictate monocrom alegorii ale celor 7 vicii (peretele de nord) şi ale celor 7 virtuţi (peretele de sud).
Iniţial, capela era o anexă a palatului Scrovegni. Însă, în 1827, cretinismul secolului 19 (n-avem nevoie de trecutul întunecat, noi privim spre viitor) a făcut ca palatul să fie demolat, iar materialele de construcţie şi decoraţiunile sale să fie vândute. În locul palatului au fost construite două clădiri de locuinţe - azi demolate şi ele. Din fericire, capela a fost păstrată. În 1881 a fost cumpărată de municipalitate şi restaurată - după ideile epocii, deci nu chiar în cel mai fericit mod. Altă încercare a avut loc în anii '60 - tot cam pe de lături. De exemplu, s-au înlăturat pilonii de lemn ce susţineau fundaţia şi care rezistaseră jumătate de secol, fiind înlocuiţi cu stâlpi din beton. Iar acest fapt cauzează probleme în prezent din cauza apelor freatice, care-i macină permanent. O restaurare completă şi după toate criteriile meşteşugului a avut loc între 2000-2002, capelei dându-i-se strălucirea iniţială.
Biletul costă 13 euro şi cuprinde atât Capela Scrovegni, cât şi Museo Civici agli Eremitani (un muzeu de artă deschis în incinta fostei mânăstiri a eremitanilor, aflat la o azvârlitură de băţ - despre care voi face vorbire mai jos). Biletele se vând şi la casieria muzeului, dar, pentru a fi sigur că intri, cel mai bine este să le achiziţionezi online din (foarte) timp. Căci accesul este restricţionat după modelul de la "Cina cea de taină" a lui Leonardo din Milano. Se intră la ore fixe, un număr restrâns de vizitatori (cam 25 o dată), se trece prin nişte ecluze, care controlează mediul interior (temperatura şi umiditatea). Dacă întârzii la ora programată, ura şi la gară, nu mai eşti primit. Şi nu primeşti banii înapoi.
Vizita începe în clădirea muzeului, unde, în nişte săli de la subsol se face o prezentare multimedia referitoare la modul în care au fost realizate frescele şi în care se explică semnificaţia fiecărei scene. Vizitarea efectivă a capelei durează jumătate de oră, din care 15 minute aştepţi la ecluze. În capelă se stă alte 15 minute, ceea ce este enorm de puţin faţă de minunăţiile din jurul tău. Pe net şi la casa de bilete ni s-a comunicat că fotografierea este interzisă, însă angajatul muzeului, care ne-a supravegheat în capelă, ne-a dat voie să facem şi fotografii.
Museo Civici agli Eremitani este, aşa cum spuneam, un muzeu adăpostit de fosta mânăstire a eremitanilor. Biserica şi mânăstirea aferentă au fost construite între 1264-1276 de către ordinul monahal al augustinilor (în Italia cunoscuţi şi ca eremiţii / eremitanii Sf. Augustin). În 1806 mânăstirea a fost desfiinţată şi transformată în cazarmă, iar biserica mânăstirii a fost transformată în biserică parohială. Astăzi ambele sunt muzee. Biserica conţine mai multe sarcofage ale familiei Carrara, care a condus Padova în sec. 14. La 11 martie 1944 biserica a fost lovită în timpul unui raid aerian american. Partea distrusă a cuprins şi Capela Orvetari, împreună cu minunatele fresce ale lui Andrea Mantegna (unul dintre marii maeştri ai Renaşterii italiene), dar şi ale altor artişti. După bombardament, s-au recuperat cu multă trudă peste 88.000 de fragmente minuscule ale frescelor, acoperind cam 77 de metri pătraţi din cei peste 450. Este considerată cea mai mare pierdere artistică suferită de Padova în istorie. Din fericire, două fragmente fuseseră detaşate de pe pereţi încă din 1880 şi adăpostite în altă locaţie, deci au supravieţuit. În plus, ciclul de fresce făcuse, în anii '30, subiectul unei campanii de fotografiere pentru albume de artă - alb-negru, dar cu descrieri ale culorilor.
Biserica mânăstirii. A fost refăcută după război. Din păcate, era închisă.
Curtea interioară a mânăstirii.
Un pic de artă din perioada romană, pentru început.
Ceva ceramică grecească din perioada clasică (sec. 6-4 î.Hr.).
Sf. Dominic (stânga) şi Sf. Augustin - anonim lombard, sec. 13.
Fresce realizate în biserica eremitanilor de Pietro şi Giuliano da Rimini (aproximativ 1320-1324). Cei doi pictori din Rimini au lucrat în prima jumătate a sec. 14 şi au fost puternic influenţaţi de Giotto în al cărui cerc de ucenici e posibil să se fi aflat - marele pictor florentin a trecut prin zisul oraş. Fragmentele au fost desprinse din biserica în 1874.
Crucifix - Giotto (provenit din Capela Scrovegni).
Fecioara cu Pruncul - Rinaldino di Francia (sfârşitul sec. 14).
Îngeri - Guariento di Arpo, pictor padovan ce combină stilul bizantin cu cel al goticului târziu. Fresce realizare între 1338-1340 pentru reşedinţa familei Carrara (conducătorii oraşului în acel moment). Frescele au fost desprinse în 1779, când palatul a fost restaurat în stil baroc.
Sf. Cristofor - Giovanni da Bologna, pictor al goticului târziu, născut la Bologna şi activ în Veneţia în a doua jumătate a sec. 14.
Portret al unui tânăr senator - Giovanni Bellini, Sfârşitul sec. 15.
Giovanni Bellini a fost unul dintre cei mai importanţi pictori ai Renaşterii timpurii în Veneţia şi cel mai cunoscut din familie. Clanului Bellini (Jacopo - tată, Gentile - frate) i se adaugă un alt mare artist veneţian (dar activ în special la Mantova), cumnatul celor doi fraţi - Andrea Mantegna.
Coborârea lui Iisus în Infern - Jacopo Bellini (a doua jumătate a sec. 15).
Fecioara cu Pruncul - Donatello (circa 1450).
Donato di Niccolo di Betto Bardi, zis Donatello, este primul sculptor de geniu al Renaşterii. Născut la Florenţa, a activat în acest oraş, în Siena, Roma, Padova şi Napoli.
Jacopo da Montagna este unul dintre cei mai importanţi pictori padovani din Quattrocento (sec. 15). Se pare că a fost ucenicul lui Andrea Mantegna.
Expediţia Argonauţilor - Lorenzo Costa (începutul sec. 16), pictor renascentist din Ferrara, dar activ şi la Bologna şi Mantova.
Agabiti a fost un pictor, sculptor şi arhitect renascentist din Marche, regiune din estul Italiei cu capitala la Ancona.
Fecioara cu Pruncul şi sfintele Caterina şi Doroteea - Antonello da Messina şi ucenici săi (sfârşitul sec. 16).
Antonello di Giovanni di Antonio a fost unul dintre marii pictori ai Cinquecento. Născut la Messina în Sicilia, a fost puternic influenţat de pictura flamandă. O vreme a lucrat şi la Veneţia, influenţând, la rândul său, artiştii locali. Este considerat unul dintre cei mai sensibili pictori ai Renaşterii, alături de Rafael.
Tizian a fost cel mai mare pictor al şcolii renascentiste veneţiene din sec. 16. Probabil şi cel mai prolific (La urma urmei, a murit la 88 de ani, în timp ce picta. De ciumă, nu de bătrâneţe.).
Trei îngeri - Bernardo Zenale (sfârşitul sec. 15)
Bernardo sau Bernardino Zenale a fost al doilea cel mai important pictor milanez al Renaşterii (după Bernardino Luini). Se pare că a fost ucenic al lui Leonardo da Vinci, în perioada şederii acestuia la Milano. Sau, cel puţin, a făcut parte din cercul de apropiaţi ai acestuia.
Fecioara cu Pruncul, sfinţi şi doi devotaţi - Bernardino Luini (începutul sec. 16). Luini a fost, la rândul său, puternic influenţat de stilul lui Leonardo.
Fecioara cu Pruncul şi sfintele Lucia şi Caterina - Boccaccio Boccaccino (începutul sec. 16), pictor renascentist destul de important, născut în Ferrara.
Fecioara cu Pruncul şi sfinţii Sebastian, Ioan Botezătorul, Anton de Padova şi Augustin - Bonifazio de Pitati (aproximativ 1527), pictor renascentist născut în Verona, dar activ în Veneţia.
Tapiserie de Bruxelles, primul sfert al sec. 16.
Cercopi transformaţi în maimuţe - Tintoretto (a doua jumătate a sec. 16). În mitologia greacă cercopii erau nişte fiinţe supranaturale de proastă reputaţie - hoţi, mincinoşi, trişori.
O sală a muzeului adăpostea o expoziţie temporară Tintoretto. Jacopo Comin (sau Jacopo Robusti), zis Tintoretto, este al doilea cel mai important al picturii veneţiene de sec. 16, după Tizian. El a părăsit stilul renascentist în favoarea manierismului. Este considerat unul dintre cei mai redutabili colorişti din toate timpurile.
Briseidis şi Ahile - Tintoretto (a doua jumătate a sec. 16).
Jupiter şi Semele - Tintoretto (a doua jumătate a sec. 16).
Apollo şi Marsios - Tintoretto (a doua jumătate a sec. 16).
Minerva - Tintoretto (a doua jumătate a sec. 16).
Crucificarea - Tintoretto (aprox. 1565).
Paolo Caliari, zis Veronese (căci era născut la Verona), este ultimul din tripticul pictorilor de geniu ce au dominat şcoala veneţiană în sec. 16 (alături de Tizian şi Tintoretto). Este unanim considerat drept cel mai bun colorist din istorie.
Giovanni Francesco Barbieri, zis Guercino, a fost unul dintre pictorii importanţi ai Barocului italian. Activ mai ales în Bologna şi Roma, picturile sale sunt cunoscute pentru utilizarea subtilă a luminii şi pentru culorile viguroase.
Alessandro Varotari, zis Il Padovanino este un pictor născut la Padova, dar activ mai ales în Veneţia şi Roma. Opera sa face trecerea de la stilul Manierismului târziu la Barocul timpuriu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu