Acropola este citadela antică a Atenei, situată pe o înălțime stâncoasă, în jurul căreia a luat naștere orașul. Termenul de acropolă este unul generic, desemnând cel mai înalt punct din așezare. Cam toate orașele antice aveau o „acropolă” fortificată, aici fiind ultimul refugiu și punct de rezistență în caz de asediu. În cazul Atenei, dealul stâncos cu pricina se înalță cam 150 de metri deasupra câmpiei din jur și are o suprafață de vreo 3 hectare. Partea superioară a fost aplatizată artificial.
Cele mai vechi semne de locuire pe acropolă datează din mileniul 4 î.Hr., iar în sec. 14-12 î.Hr. aici a fost palatul regelui din perioada miceniană. Edificiile din acea perioadă, precum și cele ridicate în veacurile următoare, au fost distruse de perși. Actuala structură și construcțiile vizibile azi se datorează mai ales activității edilitare din sec. 5 î.Hr. întreprinsă de cel mai celebru om politic și conducător al Atenei, Pericles. În perioada romană au fost adăugate construcții - temple, statui, etc. - din care s-au păstrat doar unele. Ulterior, în epoca bizantină, cea latină și sub stăpânirea otomană au fost aduse noi modificări pe Acropolă; toate acestea au fost „curățate” în sec. 19, păstrându-se doar moștenirea antichității.
Propileele sunt scările monumentale de acces pe Acropolă. Au fost construite între 437-432 î.Hr. Intrarea se făcea pe sub o clădire de mari dimensiuni, cu un corp central și două aripi laterale.
În stânga intrării a fost ridicat așa-numitul Piedestal al lui Agrippa. Este soclul unei statui ce reprezenta un car de curse din bronz. A fost construit în 178 î.Hr. de regele Eumenes II al Pergamului, pentru a celebra o victorie a sa într-o cursă de care. În 27 î.Hr. a fost înlocuit de un alt monument dedicat lui Agrippa, ginerele și cel mai apropiat colaborator al lui Augustus, primul împărat roman. Azi doar postamentul din piatră a rămas.
În partea dreaptă se găsește Templul lui Athena Nike, un mic sanctuar dedicat zeițelor Atena și Nike (zeița victoriei). Templul a fost construit în jurul anului 420 î.Hr.
Erechtheionul era un templu dedicat atât cultului Atenei, cât și celui lui Poseidon. Este ultimul dintre edificiile în stil ionian clasic înălțate pe Acropolă. Nu se știe sigur când a fost construit, dar se crede că spre sfârșitul sec. 5 î.Hr. - pare că lucrările au luat sfârșit în 406-405 î.Hr., deși sunt semne că monumentul nu era complet la data respectivă. Războiul împotriva Spartei nu mergea bine, peste un an Atena se va recunoaște învinsă. În secolele următoare Erechtheionul a suferit mai multe episoade de distrugere (cel mai important în sec. 4 d.Hr., în urma invaziei vizigote). De fiecare dată a fost reparat.
La începutul epocii bizantine - prin sec. 6 cel mai probabil - templul a fost transformat într-o biserică creștină, suferind unele modificări structurale în acest sens. Sub Latini, între 1204-1458, a fost deconsacrat, devenind în schimb reședința episcopului catolic al Atenei. În timpul ocupației turcești, templul a adăpostit haremul guvernatorului orașului, suferind, bunînțeles, alte modificări. În timpul războiului grecilor pentru independență, Acropola a fost asediată de forțele turcești, ocazie cu care fațada vestică, inclusiv celebrele sale cariatidele, a fost grav avariată de artilerie.
Parthenonul este cea mai mare și mai importantă clădire de pe Acropolă. A servit drept templu pentru zeița protectoare a orașului - Atena Parthenos (termen care are sensul general de Fecioara, ori Cea Castă). Templul a fost ridicat între anii 447-432 î.Hr., în stil doric cu unele elemente ionice, și este un exemplu al măiestriei arhitecților și inginerilor Greciei clasice. Coloanele sunt formate din tamburi realizați independent de maeștri pietrari, în așa fel încât se potrivesc împreună la nivel submilimetric. Tamburii nu sunt ținuți împreună de mortar, ci de cleme din plumb. Din proiect coloanele nu sunt perfect drepte, ci un pic mai umflate în partea de mijloc. De asemenea, nu sunt nici perfect verticale, ci puțin înclinate (dacă ar fi prelungite, ar forma o piramidă înaltă de 2400 de metri), iar cele patru coloane din colțuri sunt ceva mai groase. Întregul complex a fost gândit și calculat să ofere efectul vizual maxim privit de la distanță, pentru a impresiona orice vizitator. Cei mai buni meșteri pietrari din întreaga lume grecească au fost selectați pentru a lucra în șantier. În întreaga construcție nu a fost detectat nici cel mai mic defect.
Exteriorul, în special partea superioară a edificiului, sub acoperiș era decorată cu un ciclu de sculpturi, considerate azi printre cele mai frumoase ale lumii antice. Mare parte din ele au fost discret și ilegal demontate la începutul sec. 19, astăzi putând fi admirate la British Museum. Apropos, multă lume nu știe, dar statuile grecilor și romanilor nu era albe (mă rog, culoarea marmurei), ci erau pictate multicolor. Ca majoritatea marilor temple grecești, Parthenonul servea și drept tezaur public. Aici erau depozitate o multitudine de obiecte prețioase, între care cea mai cunoscută operă a lui Fidias (cel considerat cel mai mare sculptor antic) - statuia chriselefantină (din aur și fildeș) a Atenei Parthenos. Statuia avea ceva peste 11 metri înălțime și era realizată din plăci de bronz dispuse peste un schelet intern de lemn. Peste plăcile de bronz erau așezate plăci din aur (peste o tonă în total), iar din fildeș erau sculptate părțile vizibile ale pielii - fața, gâtul, mâinile zeiței. În perioada bizantină statuia a fost dusă la Constantinopol, unde era încă menționată după anul 900. Se crede că a fost distrusă cu ocazia celei de-a patra cruciade, când cruciații latini au cucerit și jefuit orașul.
Copie romană din sec. 2 d.Hr., despre care se crede că este cea mai fidelă modelului.
Parthenonul a rămas un templu dedicat Atenei până spre sfârșitul sec. 5 d.Hr. - probabil până în anii 481-484, când împăratul bizantin Zeno a închis toate templele păgâne încă active. Vreo sută de ani mai la vale a fost transformat în biserică dedicată Fecioarei. Spațiile dintre coloane au fost zidite, iar în interior au fost pictate fresce cu subiecte religioase creștine. În sec. 10 devenise una dintre cele mai căutate destinații de pelerinaj din Imperiul Bizantin. Tot biserică a rămas și în timpul stăpânirii latine din sec. 13-15, ce-i drept reconsacrată în rit catolic. După ce Atena a fost cucerită de turci în 1458, Parthenonul devine moschee, normal după ce sunt îndepărtate simbolurile creștine. Islamul interzice reprezentarea imaginilor umane, adică exact ce frizele anticului templu aveau din plin. Unii teologi musulmani au cerut îndepărtarea lor, dar sultanul Mahomed II, mare admirator al culturii antichității, a tunat și-a fulgerat și a interzis prin firman special asemenea blestemăție.
Parthenonul și-a păstrat aspectul, sigur cu modificările aduse de transformarea sa în biserică, respectiv moschee, până către sfârșitul sec. 17. În 1687 o armată venețiană a debarcat în Attica și a asediat Acropola. Garnizoana otomană a folosit Parthenonul pentru a depozita praful de pușcă, bazându-se pe zidurile sale groase din piatră. Din păcate tavanul era din lemn. Prin tavan a pătruns o ghiulea venețiană de mortier. Explozia a avut ca rezultat distrugerea aproape integrală a edificiului. Afectate serios au fost și unele construcții din apropiere. Timp de un secol jumătate templul a rămas în ruine, în afara faptului că o nouă moschee a fost ridicată între coloanele rămase în picioare, o bună parte din componentele sale fiind folosite pentru alte construcții. În a doua jumătate a sec. 19-lea, autoritățile noului stat grec au demarat o amplă acțiune de îndepărtare de pe Acropolă a elementelor non-antice și de restaurare a monumentelor antice.
Parthenonul este unanim considerat cel mai important monument al Greciei antice, un simbol peren al geniului uman și unul dintre cele mai mari monumente culturale ale lumii.
Parthenonul după 1715...
... și în 1871.
Odeonul lui Herodes Atticus este un teatru roman construit în anul 161 d. Hr. de un magnat atenian devenit cetățean roman și senator, pe panta sud-vestică a Acropolei. A fost folosit pentru concerte muzicale și concursuri de poezie. A fost distrus parțial de invazia herulilor în 267. A fost lăsat în ruine, până a fost restaurat în 1950. Azi este folosit, în continuare, pentru reprezentații muzicale.
Teatrul lui Dionisos a fost construit prin sec. 5 î.Hr. pe panta sudică a Acropolei, ca parte a unul sanctuar dedicat zeului Dionisos (zeul viței de vie și al vinului). În secolele următoare a fost refăcut în mai multe rânduri, continuând să fie folosit până în epoca romană. A fost abandonat spre sfârșitul sec. 5 d.Hr., odată cu interzicerea cultelor păgâne de către împărații bizantini.
Poarta de vest a fost construită după invazia herulă. Împăratul Valerian a ridicat un nou sistem de fortificații în jurul Acropolei, această poartă de la baza Propileelor fiind singura cale de acces.
Atât pe Acropolă, cât și pe pante (în special pe panta sudică) sunt ruinele multor altor construcții din perioada antichității.
În a doua parte a sec. 19 guvernul de la Atena a inițiat lucrări de restaurare pe Acropolă. În primul rând au fost îndepărtate toate construcțiile ulterioare antichității. Cele din urmă au fost refăcute parțial. Aceste prime restaurări au fost făcute cu ideile și tehnologia de la vremea respectivă. În 1975 s-a decis reluarea acestui tip de lucrări. De data asta s-a adoptat un ritm lent, punându-se un accent deosebit pe munca de cercetare, înainte de a așeza două pietre una peste alta. Au fost adunate toate resturile din clădiri, toate pietrele cât de mici de pe Acropolă și din jur (explozia din 1687, paregzamplu, trebuie că a aruncat multe resturi foarte departe), pentru a le utiliza în reconstrucție. Restaurarea s-a bazat pe o combinație de tehnologie de vârf (grafică computerizată, imagistică laser, cleme din titan) cu tehnici antice (tamburii înlocuiți din coloane au fost realizați de meșteri pietrari cu dalta și ciocanul).
Acropola și monumentelor sale sunt înscrise pe lista monumentelor UNESCO. Biletul de intrare costă 20 de euro.
Bunînțeles, urmele orașului antic se găsesc peste tot în Atena.
Kerameikos este o zonă din partea de nord-vest a Atenei. Inițial a fost o suburbie în afara zidurilor, locuită de o populație săracă, în special marinari și meșteșugari ceramici (cei care fabricau ceramica de rând, nu celebrele vase pictate) - de unde și numele.
Panagia Kapnikarea este o biserică din epoca bizantină. Se crede că a fost construită în jurul anului 1050, ca parte a unei mânăstiri. Spre deosebire de alte biserici, în timpul stăpânirii otomane nu a fost transformată în moschee. Lăcașul a fost afectat de luptele din timpul războiului de independență, mai ales de asediul din 1826. După obținerea independenței, când Atena devine capitala noului stat grec și s-a decis sistematizarea și modernizarea orașului, s-a propus de mai multe ori demolarea bisericii. Din fericire, de fiecare dată, a intervenit cineva cu putere de convingere, fie că a fost regele Bavariei Ludovic I (fiul său Otto fusese ales rege al Greciei), fie ca a fost mitropolitul primat, astfel încât biserica a rămas în picioare, ba a trecut și prin mai multe lucrări de restaurare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu