Capri (IV)

Din Anacapri am luat un nou (mini)autobuz, care ne-a lăsat la intrarea în satul Capri. Mai departe deplasarea tre' făcută după tradiția apostolilor. Străduțele sunt atât de strâmte, încât pentru transport marfă / materiale / oameni sunt folosite niște mașinuțe speciale de un om jumate lățime.

Un mic sat de pescari a existat în partea de nord est a insulei încă din sec. 7-6 î.Hr. Coloniștii greci au ridicat o serie de ferme în împrejurimi. Când împăratul Tiberiu și-a stabilit reședința aici, în sec. 1 d.Hr., a construit un port (actualul Marina Grande). Vechia așezare pescărească, devenită brusc antrepozit pentru mărfurile necesare imperialilor oaspeți, a început să se dezvolte.

Perioada prielnică pentru caprioți a luat sfârșit odată cu prăbușirea Imperiul Roman de Apus în 476 d. Hr. Lipsită de vizitatori cu fețe alese, Capri redevine un sat de pescari, deși unii dintre localnici se ocupau și cu cultivarea citricelor și a viței de vie. Timp de câteva veacuri insula (y compris satul) Capri a trecut din stăpânirea Neapolelui în cea a Republicii Amalfi, apoi iarăși în cea a Regatului napolitan. În toate cazurile puterea dominantă s-a mulțumit cu oarece taxe și i-a lăsat în general pe băștinași să se guverneze cum doresc.

Caprioții s-au bucurat, până la un punct, de această nepăsare a stăpânirii. Din păcate pentru ei, libertatea le-a ieșit pe nas destul de repede. E drept că taxele erau mici și nimeni nu le spunea ce să facă, dar nici fonduri pentru apărare nu au fost investite. Din sec. 9 pirații mauri nord-africani au profitat de această stare de lucruri, organizând numeroase raiduri de pradă. Rezultatul a fost că așezarea de la malul mării a început să fie părăsită și un nou sat s-a dezvoltat pe înălțimile ce dominau Marina Grande. Noul Capri avea și oarece sisteme de fortificații, chit că nu prea puternice.

În prima jumătate a anilor 1500, corsarii mauri au cucerit pur și simplu insula în mai multe rânduri, ducând în robie întreaga populație - mai puțin cei care au reușit să se refugieze pe coclauri. Distrugerile au fost așa de crunte, încât Capri a avut nevoie de peste 200 de ani ca să-și revină. Sigur, faptul că sătenii erau permanent în conflict cu orice fel de autoritate (a regelui, a episcopului, a contelui, etc) nu a ajutat. În plus, când nu se găsea un inamic extern comun, erau suficiente motive de păruială internă.

Capri este centrul administrativ al insulei. Este semnificativ mai întins decât Anacapri, dar populația stabilă este ceva mai mică. Asta pentru că o bună parte a locuințelor au fost cumpărate de investitori de pe continent, care fie le-au transformat în case de vacanță, fie în pensiuni și mini hoteluri. Majoritatea sunt închise în perioada de iarnă, dar nu chiar toate. Dat fiind clima blândă, destui turiști preferă să viziteze insula în această perioadă. Mno, unele obiective sunt închise și nu poți face plajă (baie în mare nici atât), dar eviți supraaglomerarea din sezon. Prețurile sunt și ele simțitor mai scăzute.

Ca unul din producătorii importanți de lămâi ai Italiei, Capri se laudă cu mai multe tipuri de limoncello (un lichior de lămâi), fabricat după rețete cunoscute doar local.

Primăria și Turnul cu ceas din Capri. Primăria este destul de nouă și a fost construită în locul unde se găsea palatul episcopal. Turnul, în forma prezentă nu este mai vechi de sfârșitul sec. 18, deși se crede că a fost realizat prin remodelarea unui turn de pază din sec. 14. Cele două ocupă o margine a Pieței Umberto I, sau La Piazzetta, cum îi zic simplu băștinașii. Piața respectivă își are originea încă din vremurile romane (atunci arătând altfel, normal). Între sec. 13-20 aici era principala piață alimentară și de mărfuri din sat. În prezent spațiul a fost redefinit ca principalul loc de socializare a locuitorilor. De jur-împrejur sunt câteva magazine și mai multe localuri.

Și tot în Piazzetta este și Biserica Sf. Stefan. A fost construită între 1688-1727 în stil baroc și a servit drept catedrală a insulei până în 1818, când dioceza a fost desființată. Din acel moment a devenit principala parohie a satului Capri.

Din piața principală am apucat către vila imperială, urmând străduțele oarecum paralele cu latura de nord a insulei, urmând să revenim pe partea opusă, pentru a realiza un circuit.

Încă o dată, suntem pe 30 noiembrie.

Cu aceste mașinuțe se cărau tot felul de mărfuri și materiale pentru cei care stau departe de centrul satului, unde se găsesc magazinele.

La marginea satului au fost ridicate numeroase vile și case de vacanță.

Mâțe peste tot locul.

Sf. Mihail al Crucii este o bisericuță (mai mult o capelă) ridicată prin sec. 12 și refăcută de mai multe ori între sec. 14-17.

Vila Lysis a fost construită în 1905 de poetul francez Jacques d'Adelsward-Fersen. În următorii 100 de ani a fost vândută și revândută de numeroase ori, până când, în 2001, administrația locală a achiziționat-o, a restaurat-o și a deschis-o publicului. Din păcate este închisă peste iarnă.

De la Vila Lysis a fost amenajat un mic traseu de drumeție până la reședința imperială a lui Tiberius. Există și o alee asfaltată pentru cei veniți în sandale de plajă (în sensul de veniți vara, duuuh!).