Este cel mai mare și mai populat oraș din Maroc; este, deasemenea, principalul centru economic și financiar al țării, precum și principalul port. Se găsește în vestul țării, pe țărmul Oceanului Atlantic.
Casablanca beneficiază de un post natural mare și bine protejat împotriva furtunilor. Ca urmare, aici și-au creat un avanpost celebrii navigatori fenicieni. Lor le-au succedat cartaginezii (urmașii unor coloniști fenicieni, de altfel), apoi romanii. Tradiția spune că vechiul avanpost a fost reîntemeiat ca oraș-port în anul 744 de un căpetenia unui trib berber local, încă neislamizat. Numele noii așezări a fost Anfa. Beneficiind de un port de calitate și situându-se la marginea unei câmpii fertile, Anfa a prosperat și a crescut. În sec. 11-12 zona este cucerită de sultanii almoravizi ai Marocului și are loc arabizarea și islamizarea populației.
Fiind un antrepozit comercial important al regatului marocan, a devenit un oraș prosper. Feriți de atacuri și mergându-le toate brici, rezidenții au prins a se obraznici față de luminata față a sultanului. Până acolo, încât în 1465 au profitat de o revoltă populară și și-au declarat independența. Cum Marocul era în plin război civil, nimeni nu i-a băgat în seamă.
Anfa era un oraș mare, frumos și înfloritor. Dar cel mai bun lucru decât să fii bogat, este să fii și mai bogat, nu? Cel puțin așa au judecat magistrații proaspetei republici urbane. Dar cum? Un mijloc acceptabil, de exemplu, ar fi să-ți deschizi portul diferiților pirați care infestau la vremea respectivă coastele marocane. Trebuie că prea mult aur are efecte negative asupra coeficientului de inteligență câteodată.
Independent însemna fără controlul, dar și fără protecția sultanului. Disperați de atacurile corsarilor, portughezii au trimis în 1468 o flotă, ca să-i aducă pe încrezuții băștinași cu picioarele pe pământ. Sigur, pe mulți i-a trimis sub pământ, iar pe alții spre alte pământuri, în calitate de sclavi. Artileria navală a transformat cetatea în moloz. Totuși, portughezii au apreciat poziția strategică a portului și au reconstruit târgul.
În următoarele trei secole, Anfa a devenit o posesiune portugheză. Europenii au creat aici un antrepozit pentru mărfurile africane și au schimbat numele orașului în Casa Branca (Casa Albă), reluat mai târziu de spanioli drept Casablanca. Sunt tot felul de teorii despre originea numelui, dar niciuna cu iz de plauzibil. În 1755 un cutremur puternic, urmat de un tsunami masiv a ras Lisabona. Cu altele mai importante pe cap și în mare nevoie de lichidități pentru reconstrucție, regele portughez a decis abandonarea unui număr de posesiuni africane, inclusiv Casa Branca.
Revenit în posesia sultanilor, orașul a fost restaurat și extins între 1756-1790. Arhitectura occidentală a fost eliminată din peisaj, iar bisericile au fost înlocuite cu moschei. Deasemenea, i s-a fixat și un nume nou, ad-Dar al-Bayda, care nu-i decât fix numele portughez tradus în arabă. În sec. 19 Casablanca era doar un târg mai răsărit, care trăia din pescuit și de pe urma comerțului cu Anglia.
În 1906 sultanul practic a arendat Casablanca guvernului francez, în schimbul unui împrumut financiar. Franțujii s-au apucat să construiască și să dezvolte portul. Dar, cu aroganța tipică și lipsa de considerație pe care europenii o manifestau deseori față de civilizațiile „inferioare”, au decis ca o cale ferată industrială să treacă fix printr-un cimitir, unde era înmormântat și un sfânt musulman. Localnicii au devastat șantierul și au ucis 9 muncitori europeni. În replică, flota franceză a bombardat orașul. În repriza a doua, arăbeții au devastat și incendiat proprietățile creștinilor și evreilor (cu câteva victime), iar frâncii au debarcat trupe, care au tras în tot ce mișca.
În perioada protectoratului francez Casablanca cunoaște o nouă perioadă de înflorire, noii stăpâni transformând orașul în principalul centru economic al țării (ceea ce a rămas până în prezent). Această dezvoltare accelerată, însă, a venit la pachet cu o politică edilitară agresivă. Spre deosebire de alte orașe (Fes, ori Marakesh, gen) franțujii nu s-au arătat prea respectuoși cu moștenirea trecutului. Au păstrat medina (orașul vechi arab) și o parte din mellah (cartierul evreilor) - dar fără să aloce resurse pentru refacerea lor, în schimb au construit un întins oraș nou, după tipic european, cu unele influențe locale.
După retragerea administrației franceze și redobândirea independenței, Casablanca a continuat să fie un hub industrial, comercial și financiar major. Azi este cel mai mare oraș din întregul Magreb.
Medina (orașul vechi, gen) nu este chiar pitorească, precum cele din alte orașe marocane. În primul rând nu este chiar așa de veche - multe dintre clădiri abia depășesc 100 de ani, nu e trecută pe vreo listă de monumente și este și foarte prost întreținută. Nici nu am observat turiști străini pe acolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu