miercuri, 11 august 2010

Inception

Ok, azi fusei să văd filmul mai sus anunţat. "Inception". Termen, care, apropos, de-a lungul filmului fu tradus de românaşii noştrii într-un mod tare neinspirat prin "începutul". Mai aproape de temă ar fi fost "inocularea", "inseminarea", "plantarea".
În esenţă, bazându-se pe o tehnologie furată de la US Army, Dom Cobb (DiCaprio) - alde erou principal - invadează subconştientul oamenilor, în somn, prin intermediul viselor contrafăcute, furându-le diferite idei şi informaţii. Musiu Cobb este un mercenar folosit de corporaţii în spionajul economic. Asta până când un magnat are o idee mai bună. El nu vrea informaţii, el vrea inocularea în capul unui competitor a ideii dezmebrării imperiului economic proaspăt moştenit. De aici începe (cronologic, că filmul începe de altundeva) acţiunea. Pe care nu o s-o povestesc, pentru că filmul merită văzut. Îl recomand. Fără să fie o capodoperă, mi s-a părut a fi foarte bun. Atenţie, nu este un film subţirel, de vară. Are o acţiune foarte complexă, multistratificată şi necesită multă atenţie şi memorie. Nivelurile se succed şi se întrepătrund rapid şi nu există pauze sau fire paralele, care să explice ce tocmai s-a întâmplat acum 10 minute. Filmul e un fel de puzzele şi tu trebuie să fii capabil să potriveşti cioburile.
Un singur punct negativ. De vreo 15-20 ani, Hollywoodul tot foloseşte o serie de idei furate din cinematografia europeană. Până în anii '90, cam tot sfârşitul de film american era happy end, erou bun le-o trage la bad guys şi rămâne cu fata. După aia, între alte furăciuni din Lumea Veche a fost şi conceptul de sfârşit în coadă de peşte, neclar, lăsat la imaginaţia spectatorului. Doar că yankeii au tot folosit chestia asta, până au reuşit s-o transforme într-un clişeu.
Altfel, Inception, alături de Gangs of NY, The Aviator, The Departed, Blood Diamond, Revolutionary Road, Body of Lies, Shutter Island (toate filme de văzut neapărat), este încă o bornă pe drumul care a însemnat transformarea unui puştan plin de ifose şi fiţe, dar talentat ("tânără speranţă") într-un bărbat matur, un actor excelent, care a confirmat.
PS: Nostimă şi destul de originală metoda de a fura un sărut.:D

Niciun comentariu: