vineri, 1 iunie 2012

Stăpână, stăpână, renunţă la câine

De câţiva ani sunt (sau eram) vecin de scară cu un cuplu. Un el şi o ea, la vreo 30 de ani, oameni liniştiţi şi politicoşi. Locuiesc cu vreo 2 etaje mai sus. E, hai, maxim 3. Că mai sus de atât blocul meu nu se mai învecinează decât cu cerul şi e cam nasol să-ţi faci mutaţie acolo la vârsta asta, chiar şi dacă ţi s-ar promite canonizarea.
Dumnealor au un câine. O javră cu aspect dubios (nu că stăpânii sunt mai frumuşei, dar măcar folosesc toaleta nu roţile maşinilor parcate pe trotuar; în fine, aşa sper) şi cu o ascendenţă mai încurcată decât etnogeneza românească. Nu sunt eu mare cunoscător în ale canidelor domestice, dar aş putea să jur că potaia e un amestec de vreo 15 rase, între care sigur caniş, bichon, cocker şi ceva frânturi de siameză. În fine, 4-5 kilograme de blană (alb murdar), colţi şi coadă combinate cu o tonă de tupeu.
Când am spus că e câinele dumnealor, am generalizat. Micro-zăvodul este adus în ecuaţie de partea sensibilă a cuplului, dânsa achiziţionându-l pe vier pfoten, când încă era singurică (chestie pe care o ştiu de la el). Altfel, plimbatul prezumtivei perechi de mănuşi a căzut în sarcina lui. De, când iubeşti o femeie, o iubeşti cu toate la pachet. Cu bune, cu rele. Cu catastrofe, cu nenorociri.
Cert este că în fiecare dimineaţă, pe la 7 fără 10, când plec eu la serviciu, îl vedeam cum fumează în tăcere prin faţa blocului, cu ochii cârpiţi de somn. Apropos, working class mai serveşte muncă şi în weekend. Iar pe el tot după coada puricăriei ambulante îl întâlneam şi atunci. Pe arşită, pe ploaie, pe viscol. Şi, că veni vorba. Pe ploaie nici măcar nu am înţeles de ce îl mai scotea, că-l ţinea doar în geacă. Doamne-fereşte să-l lase pe jos, că i se 'noroiau planetarele. Şi, probabil, tot el ar fi trebuit să-l cureţe.
Acum, de vreo două săptămâni, o văd doar pe ea că-l plimbă. Mamifer patruped vs amor: 1-0. Aş recomanda mamiferului biped rămas în ecuaţie să-l înlocuiască pe chappi cu o mâţă. Sau, şi mai bine, cu o ediţie din radu anton roman. Dar nu m-ar asculta. E prea ocupată să alerge după cozi fără covrigi.

Niciun comentariu: