În nişte vremuri (pe care le credeam) de mult apuse, umbla un banc. Cică, un cetăţean trecea prin faţa unei secţii de miliţie şi a auzit pe cineva din curte strigând: "Cu verdele-n sus!" Curios, s-a uitat peste gard: nişte miliţieni plantau un copac.
Acum câteva zile, din motive temeinice şi neopţionale măsuram cu pasul o străduţă de prin Drumul Taberei, făcând, in peto, comentarii nu prea delicate despre cum 250.000 de ani de evoluţie nu fuseseră în stare să facă o anumită parte a biosferei să înţeleagă că "imediat" nu este o unitate de timp cuprinsă între 30 de minute şi 4 ani.
Puţin mai la vale era parcat camionul unei firme de mutări mobilă şi etc. Din poziţia mea (măgăoaia era trasă cam câş şi cu faţa spre mine) vedeam două perechi de picioare care descărcau şi alte două care intrau cu mobilă şi diverse cutii într-o scară de bloc.
La un moment dat, starea mea filosofală a fost întreruptă de un răcnet: "Nu aşa, boule! Cu partea aia în sus! În sus!" Curios, am făcut câţiva paşi să văd spectacolul, cu acea speranţă secretă, pe care o avem toţi, că aş putea avea entertainment pe spinarea unui semen. Scena arăta cam aşa: un bărbat îndesat, dar vânjos, cam la 55 de ani (să-i zicem "meşterul") şi un puştan la vreo 18-20 de ani, şi el vânjos, plus celebra freză de cocalar - în topor gelat ("ucenicul"). Între ei se găsea o cutie de carton paralelipipedică cu baza un pătrat de vreo 40 cm şi înălţimea de vreun metru jumate. Chiar sub capacul cutiei scria cu litere roşii pe o bandă albă "CU PARTEA ACEASTA DEASUPRA!" După cum era turtit capacul şi după gesticulaţia meşterului am înţeles că, pentru o vreme, universul bietei cutii se întorsese cu susul în jos.
"Ce ţi-am zis, mă, eu? Tâmpitule!" şi-a continuat meşterul lecţia de dirigenţie. "Ce scrie, mă, aici?", îl îndeamnă el pe ucenic să descifreze inscripţia, ajutându-l cu un dupac răsunător după ceafă. Tânărul se holbează şi se vedea de la 15 metri cum se străduieşte să silabilisească. I-a luat cam un minut să citească, dar, atunci, a ridicat o faţă strălucitoare pe care se reflecta epifania - Cuvântul scris îşi relevase tainele.
Din păcate, fericirea lui n-a fost lungă. Din bloc a ieşit stăpânul cutiei, cu o falcă dragând Groapa Marianelor şi cealaltă arând faţa nevăzută a Lunii. I-a beştelit cale de vreo 4 Tatăl nostru şi 2 Ave Maria (căci imprecaţiile domniei sale conţineau multe referinţe biblice), apoi a deschis cutia. În ea se găsea o lampă tip anii '20. Corp lung, cilindric, din bronz masiv decorat cu iederă, sprijinit pe trei picioare în formă de labă de leu, tot din bronz masiv. Partea superioară, cea care susţinea abajurul de pânză, închipuia trei balerine/zeiţe/zâne graţioase şi fragile, din bronz aurit, prinse în horă. Partea mai nasoală era că, după partida de stat în cap cu o tonă de bronz deasupra, săracele rămăseseră cu amintiri de neşters. Ba, după cum am observat, chiar de neîndreptat sau de nelipit.
Nu trebuie să luaţi bacul, copii. De miliţieni avem mereu nevoie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu