Siena

Siena a fost (şi este) al doilea oraş ca importanţă din Toscana, după Florenţa, la sud de care se află. Cam la vreo 70 km.

A fost fondată în sec. VI î. Hr. de către etrusci, o populaţie cu o civilizaţie foarte avansată, de la care romanii au împrumutat tot ce s-a putut din punct de vedere politic, cultural şi militar (între altele, luptele de gladiatori), înainte de a-i face vânt din istorie. Refondată în timpul lui Augustus, a rămas un centru minor şi izolat, departe de principalele drumuri comerciale. Până şi creştinismul nu a păstruns aici decât după 320 d. Hr. Începutul înfloririi oraşului are de-a face cu longobarzii, o populaţie germanică ce a cucerit o bună parte a Italiei în sec. VI d. Hr. Întrucât vechile drumuri romane, care traversau Lombardia, erau ţinta unor frecvente raiduri bizantine, apoi şi france, nemţoii dedaţi la pizza şi ragazze au redirecţionat traficul prin Siena. Din acest moment, oraşul se dezvoltă într-un important centru urban meşteşugăresc, comercial şi bancar.

La 1179, Siena era o comună independentă şi avea şi o constituţie scrisă. În paralel cu dezvoltarea economică, populaţia s-a gândit că liniştea e plictisitoare, face rău la colesterol, etc şi a dezvoltat o puternică şi foarte nesănătoasă, pe termen lung, competiţie cu vecinii florentini. Rivalitatea cu Florenţa a fost atât politică (în Siena dominau ghibelinii, în Florenţa - guelfii), cât şi militară. În bătălia de la Montaperti, din 1260, armata florentină a fost pur şi simplu desfiinţată, deşi era mult mai numeroasă. Şi azi "Aminteşte-ţi Montaperti!" este aruncat în chip de insultă şi provocare florentinilor. Marea ciumă din 1348 a lovit oraşul, dar sec. XV îl găseşte într-o nouă fază de înflorire. Banca Monte dei Paschi di Siena, fondată în 1472, este cea mai veche bancă încă în funcţiune din lume. Totuşi lupta politică internă şi implicarea Sienei în numeroase conflicte cu celelalte comune italiene sau chiar cu unele state europene, au condus treptat la decăderea sa. În 1555 o armată florentino-spaniolă a cucerit oraşul şi a pus capăt republicii sieneze. Cum regele Filip II al Spaniei (da, ăla celebru pentru umorul său) avea datorii imense către bancherii din oraşul Medicilor şi era, probabil, mai preocupat de prăjitul ereticilor de acasă, decât de guvernarea unui oraş de aiurea, a cedat Siena rivalilor săi de secole. Până la reunificarea Italiei (1859-1871), oraşul a făcut parte din Ducatul florentin al Toscanei.

Sediul băncii Monte dei Paschi di Siena

Conservatorul de muzică

În ziua, în care am ajuns noi, în oraş era un fel de festival. N-am reuşit să ne dăm seama ce simbol este zburătoarea, dar uliţele erau pline de steaguri şi banere cu gâşte.

Dacă eşti doar în trecere şi nu dispui de prea mult timp, două sunt locaţiile care trebuie obligatoriu văzute.
Mai întâi, Piazza del Campo - centrul oraşului medieval. Aici se găseşte sediul administrativ şi politic al oraşului, Palazzo Pubblico. Şi tot aici se ţin, de două ori în an - iulie şi august - celebrele Palio di Siena, nişte curse de cai speciale. Îmbrăcaţi în costume medievale şi arborând culorile cartierului din care provin, se întrec 10 competitori, care călăresc pe deşelate. Piaţa este acoperită cu pământ, ca să nu alunece bolizii de un cal-putere, dar şi aşa trebuie că este un traseu foarte dificil, câtă vreme este extrem de iregulată pe altitudine; între o margine şi alta a pieţei sunt cam 15-20 m diferenţă de nivel. Din câte am înţeles, singura regulă a întrecerii este că nu ai voie să loveşti caii adversarilor. Nu se precizează ce se întâmplă dacă ai vrea să baţi un rival, prieteneşte, pe umăr, cu baltagul.

Palazzo Pubblico

Celălalt obiectiv musai de văzut este Domul din Siena. A fost construit între 1215-1263, dar după un proiect ceva mai vechi, astfel că îmbină elemente arhitectonice şi decorative romanice şi gotice. După vreo 50 de ani, s-au gândit să-l extindă. Dar în aşa măsură, încât să devină cea mai mare catedrală de pe continent. Marea Ciumă şi dificultăţle financiare ulterioare au stopat proiectul. În acea fază erau gata doar noul transept uriaş, peretele de est al corpului principal şi o parte a viitoarei faţade. În aceste condiţii, pur şi simplu au transformat transeptul în corp principal (cu trei nave) al catedralei, "barându-l" cu un transept nou construit. Din acest motiv catedrala din Siena este singura din lume orientată nord-sud, nu est-vest. Faţada domului a fost terminată pe la 1380 şi îmbrăcată în marmură albă şi neagră (sub formă de dungi), culorile oraşului. Zidurile vechiului proiect nu au fost dărâmate în speranţa că, vreodată, monumentala construcţie va fi completată. N-a mai fost să fie. Costă 3 euro intrarea şi se pot face fotografii. Deşi mai mic şi mai puţin celebru decât cel din Florenţa, domul din Siena mi s-a părut mai frumos.

Porţile de bronz

Zidul de est şi ceea ce ar fi trebuit să fie faţada, parte a proiectului neterminat.

Baptisteriul. Mult mai mare decât cel din Florenţa. Încă o dovadă a ceea ce ar fi trebuit să fie catedrala ca dimensiuni. Iniţial am crezut că asta e intrarea în dom.

Sf. Ioan Botezătorul de Donatello

Amvonul este sculptat în marmură de Carrara de către Nicola Pisano, Giovanni Pisano, Arnolfo di Cambio.

Pardoseala este acoperită cu mozaicuri spectaculoase.

Alipită ulterior catedralei Biblioteca Piccolomini conţine o bogată colecţie de manuscrise medievale cu imnuri religioase, împodobite cu miniaturi splendide. Frescele de pe pereţi redau scene din viaţa lui Enea Silvio Piccolomini, viitor papă Pius II, cel mai cunoscut sienez. Fescele au fost realizate de Pinturicchio, se pare după un proiect al lui Rafael.


Basilica San Domenico este, cred, a doua ca mărime în Siena, după dom. A fost construită pe la jumătatea sec. XIII şi lărgită un secol mai târziu. Refăcută şi redecorată în perioada barocului (sec. XVI-XVII).