Într-o bună zi rea, mai exact fix acum o săptămână, pe minunata vreme de atunci, veneam şi eu spre casă. Mergeam grăbit prin cartier, ud şi zgribulit, cu o faţă tristă de om nevoiaş. Ba, de la un moment dat încolo, nevoile s-au arătat atât de presante, încât, cu mult regret, am decis că nici vorbă să reuşesc să le rezolv în timp util (timpul curgând, precum se ştie, destul de diferit în funcţie de sistemul de referinţă, iar al meu devenea tot mai limitat) şi în liniştea (oarecum) comfortabilă a căminului. Simţeam cum un minut devenea nu atât o provocare greu de depăşit, cât imposibilă de-a dreptul.
Prin urmare, m-am oprit brusc în faţa unui fel de local, am realizat un reuşit pivot pe călcâiul stâng - nici în liceu, când jucam zilnic basket (chiulind de la ore, normal, doar nu era să pierd din timpul meu liber) nu-mi ieşea atât de bine - şi m-am înfipt cu elan în bar.
- Unde este toaleta? am emis cu o voce de bancher în pragul falimentului.
Muhaiaua de barman mă măsoară calm de sus şi până jos (mă rog, până pe la piept, că după aia venea tejgheaua), risipind inconştient câteva din tot mai puţinele mele secunde. După ce îşi termină inspecţia, îmi mârâie din colţul gurii:
- Toaleta e doar pentru clienţi.
- Vreau o Timişoreana, îi demonstrez eu că reacţionez bine sub stres, pun o hârtie de 10 lei pe bar şi fac o piruetă la 180 de grade (ciudat cum unele urgenţe îţi intensifică talentele sportive - aproape nule în cazul meu) către mult dorita uşă, pe care o detectasem între timp.
- Luaţi şi cheia, mă face monsieur să mai pierd ceva timp. În fine, ies uşurat (la propriu şi la figurat) din locul ăla unde merge Băse fără SPP şi mă îndrept sictirit spre bar să-mi iau restul şi să plec. Dracu' avea chef de berea lui (da' l-am lăsat s-o desfacă). Pe când mă îndreptam către uşă, se adresează cu un soi de superioritate ironică spatelui meu:
- Trebuia să cereţi o apă - e mai ieftină şi puteaţi s-o luaţi pe drum.
Mda, lecţie însuşită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu