Prima basilică a fost construită în 828 pentru a găzdui moaştele Sf. Marcu, proaspăt "achizionate". Acea biserică a fost arsă în anul 976 de o mulţime furioasă, care a găsit că era cel mai sigur mod de a-l trimite pe lumea cealaltă pe dogele Pietro Candiano, adăpostit în altar. Nu se găsise nimeni să-i spună că Biserica oferă doar protecţie spirituală, nu şi ignifugă. Construcţia la o a doua basilică a început curând după focul de tabără şi, teoretic, a luat sfârşit în 1094. Practic, astăzi catedrala nu mai are prea multe din construcţia originală, în afară de zidurile părţii centrale şi două din cele 5 cupole (între care cupola centrală). Deşi de dimensiuni respectabile, construcţia nu era considerată catedrală (sediul patriarhiei era la San Pietro di Castello), ci pur şi simplu capela privată a dogilor. Iar dogii, având pe mână bogăţiile Veneţiei, s-au întrecut să împodobească, construiască, dărâme şi reconstruiască. Astfel încât, biserica a fost continuu modificată, pe ici-pe colo, în părţile mai mult sau mai puţin esenţiale. Capiteluri, coloane, frize, mozaicuri şi statui de marmură ori bronz au fost aduse de-a lungul timpului din Bizanţ şi din alte părţi ale Asiei Mici. Elementele, care fac construcţia să sară în ochi dintr-o mie şi îi conferă o înfăţişare unică - faţada şi cele 5 cupole - au fost refăcute în forma actuală după 1700.
Vizitarea bisericii este gratuită (din nou, în teorie). După ce stai juma de oră la coadă să intri, afli câteva lucruri (cel puţin) sâcâitoare. Mai întâi, nu poţi intra cu bagaje - da, rucsacul tip ghiozdan e bagaj. Deci, trebuie să mergi la o altă clădire, pe o stradelă lăturalnică, unde e garderoba. Inutil să spun că nu există indicatoare până acolo, iar guardul de la catedrală nu ştie decât italiană. Măcar, la întoarcere, nu mai trebuie să stai la coadă; intri pe o uşă separată. Apoi, afli că nu ai voie să faci poze (de fapt aparatul foto trebuie lăsat obligatoriu cu bagajul, lucru pe care nu-l face aproape nimeni). Cât despre gratuit, sigur că da. Nu plăteşti bilet de intrare. Dar, odată înăuntru, vrei să vezi expoziţia de la etaj cu caii originali (o să detaliez mai jos), mozaicuri din sec. 10-12, tapiserii şi alte minuni? - 5 euro. Poate şi expoziţia-tezaur cu obiecte bisericeşti din metale preţioase şi alte chestii, precum cupa împăratului bizantin Roman Lecapenos (sec. 10), toată sculptată într-o singură piatră semipreţioasă? - 3 euro. Aţi auzit de Pala d'Oro? Este o super operă de artă a meşteşugarilor bizantini. Făurită în 1102, a fost jefuită de veneţieni (împreună cu multe altele, doar nu credeţi că suspomenita cupă s-a stabilit de capul ei în lagună), când cu cea de-a patra cruciadă din 1204. Are 3,5 metri pe lungime şi 2,1 metri de-a latul. Este realizată din aur şi decorată cu fildeş, 300 de safire, 300 de smaralde, perle, rubine şi alte pietre şi semi-pietre, până la suma de 1927 nestemate. Înfăţişează scene biblice şi este bine ascunsă în altar. Vrei s-o vezi? - 2 euro. Adunăm şi vedem că gratuitatea de la San Marco îţi scoate din buzunar 10 euro. Însă face toţi banii.
Da, şi acum se mai lucrează la ea.
Caii din bronz aurit datează cam din sec. 2 d.Hr. Se crede că împodobeau un arc de trimf ridicat de bunelu' Traian. Constantin cel Mare i-a dus în oraşul numit, cu multă modestie, după el. Aici au împodobit faţada Hipodromului. În 1204 au căzut cu tronc veneţienilor, care i-au mutat pe faţada catedralei. În1797, Napoleon i-a luat cu el la Luvru, dar au fost returnaţi în 1815. Cei care se lăfăie acum pe faţadă sunt replici 1/1. Cei originali sunt păstraţi în galeria interioară a basilicii. De fapt, sunt la mai puţin de 4-5 metri de cei vizibili, chiar în spatele ferestrei din fundal.
Grupul statuar al tetrarhilor este sculptat în porfir (sec. 4). Îi reprezintă pe cei 4 împăraţi conform reformei politico-administrative a lui Diocletian - 2 Auguşti (Diocleţian şi Maximian) şi 2 Cezari (Galeriu şi Constantin Chlorus, tatăl lui Constantin cel Mare). Sfeterisit tot din Bizanţ. Se ştie asta pentru că s-a găsit la Istanbul, prin 1960, piciorul lipsă al lui Galeriu, completat aici din marmură albă.
Din fericire am avut cu mine un aparat foto mai anemic şi mai uşor de ascuns în buzunar, cu care am reuşit să "fur" câteva imagini din interior. Toată lumea făcea acelaşi lucru. Puteau şi ei să interzică doar accesul cu aparate profi.
Mozaic de sec. 16.
Pala d'Oro.
Palatul Dogilor a fost ridicat în stil gotic, începând cu anul1340. Lucrările au durat până în 1442. La mai puţin de 50 de ani de la data terminării construcţiei şi din nou pe la 1577, palatul a fost devastat de incendii, dar a fost refăcut de fiecare dată, respectând modelul gotic iniţial, în ciuda unor propuneri din epocă de a se folosi stilul renascentist italian. Până la 1797 a adăpostit cele mai importante instituţii ale Republicii Veneţiene. Nu era doar sediul dogelui şi al aparatului său funcţionăresc. Mai adăpostea Senatul, Marele şi Micul Consiliu, Tribunalul, Camera de Conturi şi alte oficii mai mici.
Pe cât se pare, cea mai veche parte a palatului este faţada îndreptată spre lagună (sec. 14). Cea dinspre Piazzeta San Marco este mai tânără cu 100 de ani, dar este ridicată în acelaşi stil şi cu aceleaşi materiale (placată cu aceeaşi marmură roz). La interior, toate plafoanele sunt susţinute de grinzi de lemn. Nicăieri nu se explică, însă, acest lucru. Aşa că persoanele cu naturelul mai simţitor vor tresări constant cu senzaţia de cutremur, ori de câte ori careva o să calce niţel mai apăsat. Sala Marelui Consiliu (unde este şi tronul dogelui) este probabil cea mai mare încăpere într-o clădire laică din acea epocă. Are 53 m pe lungime şi 25 m pe lăţime şi nu cred că mai există ceva comparabil. Sala Oglinzilor de la Versailles, e drept, e mai lungă cu vreo 20 de metri. Dar e îngustă pe jumătate şi e ridicată 200 de ani mai târziu. Trebuie să te întrebi măcar puţin cum au reuşit la 1350 să facă o încăpere de dimensiunile alea (a nu se uita, tavanul e sprijinit pe grinzi de lemn, nu din beton armat; iar deasupra sunt alte camere, deci, concomitent, e şi podea şi trebuie să suporte în plus greutatea zidurilor, a mobilei şi a persoanelor de sus), fără să se prăbuşească. Tot palatul (dar Sala Marelui Consiliu bate toate recordurile) este decorat cu splendide fresce realizate de o roabă de mari maeştri, între care se numără Veronese, Tizian, Tintoretto, Tiepolo, Pisanelo sau Giovanni Bellini.
Intrarea e cam scumpicică - 16 euro, dar eu aş fi dat şi 20. Ca şi la basilică, stai juma de ceas la coadă şi nu e voie să faci poze (cu excepţia curţii interioare şi a temniţei - şi te păzesc cu grijă să nu trişezi). Dar măcar poţi intra cu rucsacul. Există şi un audioghid (5 euro); să pui mâna pe o teslă amplă devine, după puţin timp, o idee mai atractivă. 90% conţine comentarii în stilul şi cu limbajul criticilor de artă, deci neinteligibil, despre toate picturile şi frescele din palat - uneori uită să prezinte şi autorul. Sau e atât de preocupat să-ţi descrie cum cade lumina şi cum a întors artistul penelul, cum a combinat roşul de siria cu nu'ş ce albastru, că omite să te anunţe cum se numeşte compoziţia sau pe ce perete se află. Nici vorbă despre istorie, dogi, instituţii, etc.
Aici basilica şi palatul sunt "sudate".
Curtea interioară. Aici stilul gotic se îmbină cu elemente ale Renaşterii.
Fântâna e de sec. 17.
Scara monumentală datează de la sfârşitul sec. 15. Este realizată din piatră albă de Istria şi marmură roşie de Verona...
... şi este flancată de două statui colosale reprezentându-i pe Marte şi pe Neptun, realizate în 1567 de Jacopo Sansovino, unul dintre cel mai mari sculptori şi arhitecţi ai sec. 16.
Laguna văzută de pe (sau, mai exact din) Puntea suspinelor. Pe aici îi duceau pe infractori din sala tribunalului în închisoare, celebra Piombi. Pe aici trec şi vizitatorii.
Văzută şi de afară. Puntea a fost construită în 1614.
Curtea interioară a închisorii. Nivelul de călcare e simţitor sub nivelul apei.
Şi pentru că e musai să vedeţi şi Sala Marelui Consiliu, o să pun ceva imagini, luate de pe net evident.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu