Calcata

Calcata e un sătuc situat la vreo 45-50 km nord de Roma. A fost construit pe un mic platou mărginit de pante abrupte deasupra văii râului Treja. Are o populaţie de sub 900 de oameni, din care un pic peste 70 sunt rezidenţi străini. Probabil este vorba atât de locuitorii din partea veche, cât şi cei din zona nouă, situată în afara platoului. Şi, da, aţi ghicit, din ăştia cei mai mulţi sunt români - 34, la recensământul din 2010.
Nu se ştie exact vechimea aşezării, dar poate fi datată cel puţin din sec. 13. Biserica datează din sec. 14, fiind restaurată pe la 1793. Şi, la cum arată, nici nu s-a mai lucrat ceva la ea de atunci. Sătucul şi-a dus viaţa lui liniştită într-o parte izolată a văii, rupt aproape în totalitate de restul Italiei. Singura emoţie mai puternică a trăit-o în 1527, când a fost "capturat" (că nu s-a dus vreo luptă) de o trupă de lăncieri germani, care tocmai ce participaseră la marele jaf asupra Romei.
În anii '30, guvernul italian a decis evacuarea centrului fortificat al localităţii, existând temerea că platoul, format din roci vulcanice, s-ar putea prăbuşi. Lucru care nu s-a întâmplat, însă. Prin urmare, începând cu anii '60, aici s-au mutat artişti şi promotori ai mişcării hippie, care au ocupat casele părăsite. În timp, guvernul a anulat decizia de evacuare, cei mai mulţi din noii rezidenţi s-au maturizat şi şi-au cumpărat casele în care se instalaseră ilegal, au curăţat locul şi au început restaurarea centrului vechi. În prezent, platoul fortificat al Calcatei este sediul unei comunităţi artistice înfloritoare, are vreo 3-4 mici galerii de artă, câteva cafenele şi restaurante cu ceva specialităţi locale şi este o locaţie turistică interesantă.
Apropos de specialităţi, fiind într-o cafenea - patiserie, ce vindea produse cu specific local, am cumpărat un fel de tartă cu piersici. Ocazie cu care am aflat că în dialectul local fructului cu pricina nu i se spune pesca (aşa cum e în italiană), ci persica.

Ca să ştie onor clientela ce-o aşteaptă înăuntru.