Mânăstirea Râmeţ

Se găseşte în jud. Alba, la vreo 18 km. de Teiuş, chiar la intrarea în cheile omonime din Munţii Trascăului şi este una dintre cele mai vechi mânăstiri ortodoxe din Transilvania, fiind ridicată în prima jumătate a sec. 13. Conform unei tradiţii orale, ar fi fost înălţată în anul 1214 de de doi călugări - Ghenadie şi Romulus. Când a fost restaurată bisericuţa cea veche (care poartă hramul Izvorul Tămăduirii), în anii '80, au fost descoperite 9 straturi de pictură interioară. Cel mai vechi data de pe la anul 1300, cel mai nou de la o refacere a lăcaşului din prima jumătate a sec. 19. Singurul datat cu precizie - după o inscripţie - este cel de-al treilea strat al picturii murale, realizată în 1377 de un Mihu de la Crişul Alb.
În decursul timpului, mânăstirea (de călugări, la vremea aceea) s-a aflat sub patronajul unor capete încoronate importante: de la Iancu de Hunedoara şi fiul său, Matei Corvin, la voievozi ai Ţării Româneşti, precum Radu cel Mare şi Mihai Viteazul (care o şi reface, după mai multă vreme de deteriorare). Totodată, a cunoscut în lunga ei istorie şi destule perioade mai puţin fericite. La 20 august 1762, a fost distrusă cu tunul de generalul imperial Bukow, ca parte a planului Curţii de la Viena de a forţa trecerea populaţiei româneşti la Biserica Greco-Catolică. Refăcută în anii următori, a suferit o a doua distrugere din partea armatelor imperiale, în 1785, sub cuvânt că fusese un centru al răscoalei conduse de Horea, Cloşca şi Crişan.
Aşezământul este refăcut în 1792, dar din 1826 devine biserică de mir, mânăstirea fiind desfiinţată. Abia pe la sfârşitul anilor '30 ai secolului 20, viaţa monahală a fost reluată.
În 1955, este transformată în mânăstire de maici, dar numai pentru o scurtă vreme. În 1959 sau 1960, regimul comunist desfiinţează din nou mânăstirea, pe care o transformă într-o cabană turistică. Maicile sunt transferate la Aiud, pentru a-şi folosi îndemânarea de ţesătoare la nou înfiinţata secţie de covoare din oraş. În 1968, însă, o parte a călugăriţelor, împreună cu ieromonahul Dometie, reuşesc să revină în veche locaţie, sub acoperirea unei secţii independente de covoare şi ţesături. Ulterior, prin 1982, maicile reuşesc să obţină şi autorizaţia de a redeschide bătrânul lăcaş de rugăciune. Pentru aceasta au fost nevoite să finanţeze construcţia unei cabane turistice în afara terenului mânăstirii, pe care au cedat-o apoi statului. Deasemenea, au reuşit să strângă suficienţi bani pentru a începe edificarea unei biserici mai mari. Construită în stil medieval moldovenesc, între 1982-1992, are hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Biserica cea veche a fost restaurată, în 1988, când a şi fost ridicată vreo 2 metri cu nişte macarale speciale şi reinstalată pe o nouă fundaţie.
Pe lângă acareturile necesare bunei funcţionări a mânăstirii şi a camerelor dedicate celor care vin aici în pelerinaj, există şi un mic muzeu deschis în clădirea, care a servit, cândva, ca şcoală pe lângă mânăstire. Are exponate interesante (obiecte de cult, icoane pe lemn şi sticlă, exponate etnografice din zonă), iar intrarea era anul trecut 1 leu.