Ca să ajungi aici, treci prin câteva încercări, care ar exaspera un turist occidental (la urma urmei, şi Italia se laudă că e ţară occidentală şi membru fondator al strămoaşei UE); unui român doar i-ar confirma că, vorba aia, şi la case mai mari...
Vra să zică, întrebi la recepţia hotelului cum poţi ajunge la Monreale. Eşti îndrumat politicos să iei un autobuz din Piaţa Independenţei, chiar din spatele Palatului Regal. Bon, pupat Piaţa Independenţei şi te duci la chioşcul de bilete:
- De aici pentru Monreale?
- Da. Vreţi la catedrală, nu?
- Sigur.
- Luaţi autobuzul 19, are staţie chiar lângă catedrală.
Perfect, iei bilete dus-întors (ce să te mai complici?). Aştepţi 10 minute, vine autobuzul. Te plimbă prin Palermo, ceva timp, apoi opreşte şi-l auzi pe şofer că gata, până aici te duce, poftiţi de coborâţi. În autobuz stupoare, mai ales printre turiştii străini (majoritari), care nu au înţeles o boabă din italiană. Ni se explică cum că autobuzul până aici ajunge. Noi trebuie să ne dăm jos şi să o luăm apostolorum până la ieşirea din oraş, aici aproape, unde este un "giro" (sens giratoriu), de unde ne va culege o maşină trimisă de primăria Monreale. Mergem noi frumos încolonaţi până aici aproape (cam 4-500 de metri), până la giro şi ne punem pe aşteptat. În câteva minute soseşte un taxi, şoferul ne anunţă că ne duce el pentru un euro de căciulă. Un grup de chinezi acceptă. Noi, ăilalţi, refuzăm demni - am dat bani pe nişte bilete, aşteptăm autobuzul promis. În scurt timp, mai vine un taxi, al cărui şofer ne anunţă că degeaba aşteptăm, nu vine niciun autobuz. Ne uităm lung unii la alţii, calculăm în gând - 2,5 km pe jos la deal prin căldură - şi acceptăm oferta. Pe drum ni se explică situaţia. Transportul în comun este (ca peste tot) subvenţionat de consiliul local. Primarul din Monreale avea pretenţia ca autobuzul 19 să fie subvenţionat doar de consiliul palermitan (doar e linie a oraşului), chiar dacă îi aducea lui turişti. Cei din Palermo, evident, au refuzat să mai plătească. În teorie, sigur că da, primăria din Monreale ar fi trebuit să bage un alt autobuz. Dar de ce s-o fi făcut? Nu e mai lucrativ să laşi taxiurile? 1 euro nu e o sumă dărâmătoare. Turistul ajunge repede şi în confort; şoferii - mici întreprinzători - îşi câştigă şi ei traiul; primarul (în mod sigur, doar e Sicilia) îşi primeşte şi el partea. Toată lumea fericită şi cu lacrimi pe obraz. Şi, apropos, da, chiar în coasta catedralei este un indicator de staţie de autobuz, pe care scrie "19". În fine!
După ocupaţia arabă, catedrala din Palermo a fost transformată în moschee, iar episcopul local a fost nevoit să se mute într-un sătuc de munte - viitorul Monreale - al cărui nume nu a rămas în izvoare. Odată cu venirea normanzilor, episcopul a revenit în oraş. Cu toate acestea, sătucul s-a dezvoltat repede, după ce regii normanzi au început să se retragă aici pentru odihnă şi vânătoare. Mai mult, regele Wilhelm II "cel Bun" ar fi avut un vis, în care Fecioara i-ar fi cerut să înalţe aici o biserică impunătoare. Ca urmare, o catedrală a fost ridicată între 1174-1182, având hramul Înălţarea Maicii Domnului. Regele, în acord cu papa Lucius III, a stabilit noua catedrală ca scaun arhiepiscopal pentru întreaga Sicilie. Deasemenea, o comunitate monastică benedictină a fost întemeiată în jurul catedralei. Tot ansamblul (catedrală, palat arhiepiscopal, mânăstire) era cândva înconjurat de un zid masiv cu 12 turnuri - azi nu mai există.
Din punct de vedere arhitectonic, biserica este un amestec armonios de stil romanic şi stil gotic pe fond greco-bizantin şi cu oarece influenţă arabă. La faţada vestică (cea cu clopotniţele) fusese construit un atrium. Distrus secolul următor, a fost înlocuit de un portic renascentist (sec. 16). La exterior catedrala este decorată cu marmură şi sticlă colorată (în general albastră) prin metoda încrustării. În interior are minunate mozaicuri bizantine (deşi, zic experţii, inferioare celor din capela palatină din Palermo, respectiv celor din catedrala din Cefalu) realizate la sfârşitul sec. 12, cu sticlă colorată şi pietre semipreţioase pe fond de aur. Partea inferioară a pereţilor şi pardoseala sunt decorate cu intarsii de marmură albă şi colorată, într-un stil ce denotă influenţă arabă. Lăcaşul a fost restaurat în sec. 19, după ce a fost afectat parţial de un incendiu în 1811.
Cloaşterul benedictin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu