Biserica fortificată din Hărman

Hărman este un sat la vreo 10 km est de Braşov. Posibil ca localitatea să fi fost fondată pe vremea când cavalerii teutoni stăpâneau Ţara Bârsei şi colonizau populaţie germanică din regiunea Saxoniei (a.k.a. saşii de azi). În tot cazul, Hărman este atestat pentru prima dată "abia" în anul 1240, adică la vreo 15 ani de când teutonii şi-au stricat ploile cu regalitatea maghiară şi fuseseră nevoiţi să evacueze zona. La vremea aia, numele din buletin nu era Hărman (nume derivat atât de evident din Herman) ci Honigberg, adică "Muntele Mierii" - chit că nimeni nu ştie azi de unde până unde asemenea denumire. Tradiţia albinăritului ar putea fi o explicaţie plauzibilă, chit că cel mai apropiat munte sau măcar deal mai mare e la juma de zi călare..
În 1240, Hărmanul (sau mai exact veniturile sale) este dăruit de regele maghiar Bela IV ordinului monahic al cistercienilor, care avea o mânăstire la Cârţa, lângă Sibiu. Probabil că pe atunci deja biserica actuală era într-o fază avansată de construcţie, meşterii locali urmând stilul romanic. Sfinţiile lor, venind din Occident şi fiind mai la curent cu noutăţile arhitectonice, au strâmbat din nas şi au decis ca restul construcţiei să urmeze noul stil gotic, foarte "hip" prin părţile mai civilizate ale Evropii. Oricum, planurile lor au trebuit amânate temporar. Anul următor, marea invazie mongolă a dat o raită pe acolo, arzând şi ucigând tot ce nu se putea prăda. Prin urmare, puţin probabil ca biserica să fi fost finalizată înainte de sfârşitul secolului.
Din sec. 15 datează turnul - clopotniţă, cel mai înalt din Ţara Bârsei (32 m) şi fresca ce acoperea atunci toată partea exterioră a bisericii. Azi mai este vizibilă pe luneta portalului principal situat pe latura de vest. Posibil ca pictura murală să fi fost dată jos prin sec. 16, în contextul Reformei, când saşii transilvăneni au părăsit Biserica Catolică, pentru a adera la cultul luteran (sau evanghelic). Alte fresce, realizate între 1460-1470, s-au păstrat într-o capelă existentă într-unul din turnurile de incintă. Picturile de aici nu au fost distruse, ci acoperite cu var şi readuse la lumină în 1920.
În 1421, un asediu otoman a distrus parţial lăcaşul. Pe la jumătatea sec. 16, localitatea a fost devastată de un puternic incendiu, ocazie cu care tavanul simplu al bisericii s-a prăbuşit. A fost refăcut în 1595 în stil gotic târziu. Adăugate la mai vechile faze, romanică şi gotică timpurie, refacerile din sec. 15-17 dau un aer heteroclit bisericii, dar nu neplăcut ochiului.
Sistemul de fortificaţii a fost ridicat în sec. 15, peste un mai vechi val de pământ cu palisadă. Tot mai frecventele incursiuni ale turcilor şi tătarilor, dar - de ce nu? - şi ale unor vecini creştini (de exemplu, Ţepeş a organizat o expediţie prin comitatul Braşovului, care nu s-a lăsat cu lacrimi de bucurie pentru inhabitanţi) a condus la nevoia unei protecţii sporite pentru o comunitate tot mai înfloritoare. Aşadar, au fost ridicate trei incinte defensive. Zidul exterior nu mai există în zilele noastre. S-au păstrat zidul din mijloc (parţial) şi zidul interior - înalt de 12 metri, lat de 2,5 metri şi prevăzut cu 7 turnuri de apărare. Exista şi un şanţ dispus între zidul exterior şi cel median (nici şanţul nu mai există). Clădirea cu gangul de la intrare este o adăugire de sec. 17, pentru o mai bună protejare a porţii într-o epocă în care tunurile schimbau regulile jocului. În tot cazul, deşi asediată în mai multe rânduri de turci, de Ştefan Tomşa, domnitorul Moldovei sau de generalul Gheorghe Basta, biserica - cetate nu a fost cucerită niciodată.
Biserica este activă, aparţinând şi acum comunităţii săseşti. Sigur, prea mulţi şaşi nu mai rămas pe acolo, dar cei plecaţi în Germania continuă să aibă grijă de monument. Vizitarea se poate face în orice zi, mai puţin duminică, până la ora 17, un bilet costând 5 lei. Uneori, se poate întâmpla ca poarta să fie închisă (din lipsă de clienţi). În mod normal, în astfel de cazuri, se lasă un număr de telefon la vedere. Curatorul bisericii nu stă prea departe şi apare în câteva minute la orice apel de la turişti.

Pe interiorul zidurilor au fost construite cămările de provizii ale locuitorilor (serveau şi drept adăpost în caz de asediu), dotate cu scări mobile.

Ceasul din turn datează din sec. 16.

Portalul principal.

Fresca înfăţişează o pasăre care îşi hrăneşte puii cu propria carne - simbolul sacrificiului de sine.

Altarul şi orga sunt realizate în stil baroc şi datează din sec. 18.

Cică băncile de lemn sunt chiar cele montate după incendiul din 1595, când s-a refăcut interiorul bisericii.

În biserică se găseşte o colecţie de covoare turceşti din sec. 16-17, multe din ele destul de deteriorate.

Vedere din turlă.

Zidurile aveau un drum de strajă de jur împrejur. Doar o parte se mai păstrează.

Frescele de sec. 15 - capela din turnul de apărare.