vineri, 13 decembrie 2019

Sighișoara (II)

Biserica mânăstirii este numită așa pentru că a fost centrul unei mânăstiri dominicane. Mânăstirea a fost întemeiată în 1289. Deoarece, în sec. 16, sașii au adoptat cultul luteran, mânăstirea a fost  desființată, iar proprietățile sale au fost secularizate (clădirile din jurul bisericii au fost demolate, în 1888). Biserica a devenit centrul unei parohii luterane. A fost construită între anii 1492-1515, în stil gotic târziu, peste ruinele bisericii inițiale. Interiorul a fost reproiectat în stil baroc transilvan prin sec. 17.









Orașul de sus păstrează în mare parte structura medievală, caracterizată de străzi strâmte și case vopsite în culori vesele. Multe dintre case sunt acum pensiuni și / sau ateliere de artizanat.



Palatul primăriei a fost construit între 1887-1888.

Turnul fierarilor, așa după cum îi zice numele, a fost construit de bresla fierarilor. Actualul turn a fost construit în 1631 în locul unde se aflase turnul bărbierilor.




Casa venețiană este numită așa după aspectul ferestrelor, tipic pentru construcțiile din lagună. A fost construită în sec. 16 de primarul Stephanus Mann. Legenda spune că acesta ar fi avut o aventură cu o frumoasă venețiană, căreia i s-a făcut dor de Veneția, iar magnatul a decis să-i cadorisească o casa cu înfățișare familiară. În realitate, se pare că aspectul actual nu merge mei devreme de sec. 19, când casa a fost refăcută în stil neogotic.



Turnul cizmarilor a fost construit în forma actuală în 1681. Fortificația inițială a fost ridicată în 1522 și, în mod normal, adăpostea mari cantități de pulbere de pușcă. Ca urmare, în timpul marelui incendiu din 1676 a nițel sărit în aer. La vremea lui, Turnul cizmarilor, a fost unul dintre cele mai bine înarmate turnuri ale cetății.

Monumentul lui Petofi Sandor.


Biserica Sf. Iosif este o biserică romano-catolică construită între 1894-1896 peste ruinele unei foste mânăstiri de călugărițe franciscane (Ordinul clariselor).





Turnul Cositorarilor a fost construit în sec. 14 și refăcut în sec. 15. Se numără între părțile cele mai vechi ale cetății.

Niciun comentariu: