Micene

Este un site arheologic, rămășițele celui mai important oraș grecesc de acum peste 3000 de ani. Se găsește în partea de nord a Peloponezului, ca la vreo 50 km sud de Istmul Corint. Micene este exemplul tipic de oraș din epoca primei mari civilizații grecești, care, de altfel, îi poartă numele.

Civilizația miceniană a înflorit în epoca bronzului (aproximativ între 1750 - 1050 î.Hr.) și era caracterizată de o organizare palațială - numeroase orașe construite în jurul unor palate impunătoare de unde conducea regele, numit wanax (ori wanaka). Fiecare astfel de oraș și teritoriul din jur formau un stat independent, dar cele mai puternice centre controlau un număr de alte formațiuni mai slabe. Societatea era una strict ierarhizată, cu o puternică birocrație și de natură mai degrabă războinică. Deși nu au atins nivelul sofisticat al civilizațiilor din insule (cicladică) și din Creta (minoică), nu mai vorbim de cele din Orientul Apropiat, totuși micenienii au cunoscut o puternică înflorire materială și culturală. Ei au lăsat în urmă prima scriere grecească, utilizând un sistem bazat pe silabe, nu pe litere - alfabetul grecesc apare mult mai târziu. Dat fiind natura birocratică a societății, au fost descoperite numeroase inscripții ce acopereau o vastă arie de interese, de la tratate și înțelegeri cu alți wanax, precum și informații despre taxe și tributuri, până la contracte de vânzare-cumpărare. De asemenea, s-au păstrat numeroase texte religioase.

Micene a fost întemeiată puțin înainte de 1700 Î.Hr. și a devenit destul de repede cel mai puternic dintre centrele urbane din întreaga lume miceniană; nu de degeaba în Iliada Homer  îl numește pe regele din Micene, Agamemnon, rege al regilor. Vra să zică, ceilalți regi micenieni, deși autonomi, îi datorau ascultare în anumite domenii. În 1350, când atinge apogeul dezvoltării sale, Micene acoperea o suprafață de circa 32 de hectare și număra o populație de peste 30.000 de oameni.

După 1200 î.Hr. civilizația miceniană intră în declin. În puțin mai mult de un secol va dispărea complet. Nu a fost un fenomen singular, în întregul bazin răsăritean al Mediteranei civilizații și state înfloritoare vor dispărea, pe fondul atacurilor așa-numitelor „popoare ale mării”, o amplă și fragilă coaliție de grupări etnice diferite, forțate să-și părăsească locurile de baștină din cauza unor schimbări climatice radicale - secetă (cel puțin asta e teoria dominantă azi). Are astfel loc un colaps cvasi-generalizat al epocii bronzului în întreaga regiune, singurul stat care, cu greu, rezistă și nu se prăbușește fiind Egiptul.

Cam toate centrele palațiale miceniene au fost distruse și părăsite în decurs de o generație. Micene însăși a fost părăsită cândva în sec. 11 î.Hr. Ulterior citadela este repopulată, dar orașul de jos rămâne în mare măsură pustiu. Viața va continua aici timp de secole, însă așezarea nu va depăși rangul unei puteri minore într-un Peloponez dominat de Sparta. Soldați din Micene sunt menționați luând parte la luptele împotriva perșilor, inclusiv în prima fază a bătăliei de la Thermopile. În 468 î.Hr. trupe trimise de Argos, o altă cetate din regiune, au alungat bruma de locuitori și au distrus fortificațiile. În sec. 4 î.Hr. orașul a fost recolonizat și a cunoscut o scurtă perioadă de creștere (a fost ridicat chiar și un teatru). Din motive necunoscute încercarea de a revitaliza vechea cetate a dat greș. În câteva decenii era din nou părăsită, iar în perioada romană rămăsese un simplu obiectiv turistic.

Primele cercetări arheologice au avut loc destul de repede după crearea statului grec modern, în anul 1841. Către sfârșitul sec. 19 va săpa aici și celebrul arheolog amator Heinrich Schliemann, cel care descoperise anterior locația Troiei.

*Apropos, da, mulți cercetători cred că războiul ăla a existat cu adevărat. Deși cu un picior în groapă ca civilizație, micenienii au avut atâta putere rămasă, încât să lanseze un atac pe coasta vestică a Asiei Mici. Altfel, eroii din opera lui Homer sunt probabil rodul imaginației lui. Sau nu. Bardul, deși a trăit la vreo 400 de ani după dispariția micenienilor, avea ceva cunoștințe despre societatea lor. Iar numele Ahile a fost descoperit pe o tăbliță miceniană. Sigur, în cazul respectiv era vorba de un păstor, nu de un războinic, dar asta dovedește existența numelui în epocă.*

Cercetări arheologice au avut loc permanent la Micene, dezvelindu-se întreaga citadelă, precum și o bună parte a orașului de la poale. În plus au fost descoperite o serie de morminte regale - unele în monumente funerare circulare de mari dimensiuni, altele sub forma unor tumuli imenși (zise de tip tholos). Ruinele și un muzeu cu cele mai interesante descoperiri pot fi vizitate contra sumei de 12 euro.

Intrarea principală.

Poarta leoaicelor a fost construită în jurul anului 1250 î.Hr., când au fost refăcute zidurile citadelei. Este singura sculptură miceniană monumentală descoperită până în prezent. Zidurile sunt realizate în stil „ciclopic”, adică din blocuri de piatră foarte mari.

Cercul de morminte regale A.

Ruinele palatului regal.

Intrarea în marea cisternă a citadelei.

Poarta secundară.

Masca lui Agamemnon a fost descoperită în Cercul de morminte A. Este o mască funerară dintr-un mormânt regal, dar, evident, nu are vreo legătură cu personajul din Iliada. Oricum a fost datată aproximativ în 1600 î.Hr., deci cu vreo 400 de ani înaintea războiului troian. Aceasta este doar o replică. Originalul este la Muzeul Național de Arheologie din Atena.

Mormântul lui Agamemnon este unul din mormintele regale cu tholos. Nici el nu are ceva de-a face cu celebrul rege. Se găsește la o distanță bunicică de cetate. Masca de mai sus nu a fost descoperită aici.

Domul mormântului a fost cel mai înalt și mai larg dom din lume, până ce romanii au construit Pantheonul în Roma, adică pentru mai mult de 1000 de ani.