Valletta (IV)

Fortul Sf. Elmo este principala fortificație a Vallettei, apărând ambele bazine portuare. În 1488, în vârful peninsulei, pe care se va construi cândva orașul actual, a fost construit un turn de pază dedicat sfântului omonim (Sf. Erasmus din Formia pre numele lui real, un episcop martirizat pe la începutul sec. 4).

În 1530 Malta a fost cedată cavalerilor ospitalieri, iar aceștia au recunoscut imediat importanța strategică a poziției. Ei au demolat umilul turn și l-au înlocuit cu un puternic fort, având două linii de ziduri, mai multe bastioane și șanțuri. Fortul a fost terminat tocmai la timp. În 1565 o puternică armată otomană a debarcat în Malta. Din cauza artileriei fortului, flota invadatoare nu a putut pătrunde în Portul Mare, deci corăbiile turcești nu au putut lua parte la asediul celor două orașe ale Ordinului din zona portului, Birgu și Senglea. Sf. Elmo a fost permanent aprovizionat peste apă de galerele malteze, garnizoana reușind să reziste timp de 28 de zile în ciuda bombardamentelor feroce și numeroaselor asalturi. Fortul a căzut la 23 iunie, majoritatea apărătorilor (cavaleri, localnici maltezi și mercenari spanioli) luptând până la ultimul, doar 9 din ei reușind să se salveze înot. Totuși, sacrificiul lor nu a fost zadarnic. Turcii au plătit un preț enorm - peste 6000 de soldați uciși (inclusiv mai mult de jumătate din ieniceri, trupele de elită), reducerea semnificativă a arsenalului de ghiulele și praf de pușcă, dar mai ales moartea lui Dragut, unul dintre cei mai talentați și temuți amirali otomani ai vremii și comandantul de facto al otomanilor în insulă.

După alungarea forțelor otomane, Fortul Sf. Elmo a fost refăcut, ca parte integrantă a noului oraș fondat de marele maestru de Valette (care îi va purta numele). Deși mult mai puternic decât predecesorul său, noul Sf. Elmo a fost permanent modificat și întărit, pentru a corespunde evoluției armelor și tehnicilor de asediu. În sec. 19, după ce englezii s-au stabilit în Malta, fortificația a suferit noi schimbări structurale și a fost dotată cu cazemate pentru artileria modernă. În al Doilea Război Mondial, mai multe raiduri aeriene au vizat fortul și este de remarcat că, deși au suferit distrugeri, zidurile și bastioanele vechi de peste 300 de ani au rezistat.

Fortul a continuat să servească drept bază militară și după război, ultimele unități britanice fiind retrase abia în 1972. După aceea a fost lăsat o lungă perioadă în părăsire și degradare. Lucrări de restaurare au avut loc între 2009-2015. Astăzi adăpostește Muzeul Național de Război.

Capela Sf. Ana a fost locul ultimei lupte dusă de apărătorii creștini în 1565.

Palatul marelui maestru a fost construit în sec. 16 și extins în următoarele două secole. După cum îi zice și numele, a servit drept reședință marilor maeștri ai Ordinului de Malta. Azi este sediul președinției malteze. O parte a palatului se poate vizita. Din păcate, în noiembrie 2021, când am fost noi, era în restaurare.

Biserica iezuită este una dintre cele mai vechi din oraș. A fost construită între 1593-1909, ca parte a unui complex iezuit mai mare, ce mai cuprindea o mânăstire și un colegiu universitar. În 1634 a fost puternic afectată de explozia unui depozit de praf de pușcă din apropiere și a fost reconstruită în stil baroc. În 1768 iezuiții au fost expulzați din Malta, iar colegiul lor a devenit predecesorul Universității malteze. Astăzi încă se mai țin în biserică ceremoniile de decernare a titlurilor de masterat și doctor.

Fortul Ricasoli a fost construit între 1670-1698 pe o limbă de pământ opusă Fortului Sf. Elmo. Împreună blocau efectiv intrarea vaselor în Portul Mare.