duminică, 20 octombrie 2024

Cetatea Tighina

Este o cetate pe cursul inferior al Nistrului, la vreo oră cu mașina de Chișinău. Aici râul avea un vad prin care trecea un drum comercial (sau tătarii, când lansau un raid de pradă în sudul Moldovei, ori în Țara Românească). Cândva, în a doua jumătate a sec. 15, Ștefan cel Mare a construit aici o fortificație din lemn și pământ. Cetatea a servit drept punct vamal pentru negustori, respectiv sistem de apărare împotriva invadatorilor.

Cetatea a fost refăcută de Petru Rareș în prima sa domnie - deci, după 1527. Voievodul își pierde tronul în 1538, în urma unei expediții militare întreprinsă de sultanul Soliman Magnificul. Cu această ocazie, sultanul anexează o parte din sudul Moldovei, inclusiv Tighina. Cetatea, reconstruită din piatră și redenumită de turci Bender, adică port fluvial, devine un important punct comercial și militar. În deceniile următoare o serie de domnitori moldoveni au atacat cetatea, dar fără s-o cucerească. Chiar și Mihai Viteazul a asediat-o în două rânduri, în zadar. Alte atacuri au fost organizate de polonezi și cazaci, tot fără succes. Sub ocupația otomană, cetatea a fost extinsă și întărită în mai multe rânduri. Ultima oară între 1705-1707, când pe șantier au lucrat sute de moldoveni sub conducerea directă a domnitorului Antioh Cantemir.

Refacerea cetății a survenit chiar la timp. O nouă mare putere asedia Imperiul Otoman dinspre est - Rusia Țaristă. În 1738 rușii atacă pentru prima oară Tighina, dar sunt respinși. În timpul războiului ruso-turc dintre 1768-1774, cetatea este iarăși pusă sub asediu. Rusnacii reușesc să o cucerească în 1770, dar la încheierea păcii sunt nevoiți să o restituie. În 1789 muscalii recuceresc fortăreața, dar, iarăși, prin noul tratat de pace trebuie s-o returneze șalvaragiilor. Rusia va ocupa definitiv Tighina în 1812, când, prin Pacea de la București, anexează întreaga Basarabie. Noii stăpâni refac și extind lucrările de fortificații. După un nou conflict în 1877-1878, România devine independentă, iar Bulgaria un principat autonom. Împărăția turcească este împinsă la sud de Munții Balcani, iar Cetatea Tighinei își pierde orice importanță militară. Deși nu este efectiv părăsită, garnizoana rareori depășește câteva zeci de soldați.

În perioada sovietică, mai ales după izbucnirea Războiului Rece, Tighina își recapătă importanța. Aici a fost organizat unul dintre cele mai mari depozite de armament al Armatei a 14-a (armata sovietică ce urma, în caz de război cu NATO, să ocupe Bosforul). După ce Republica Moldova devine independentă și în urma războiului civil cu separatiștii transnistreni, Tighina intră sub administrația Transnistriei, deși este situată pe malul nostru al Nistrului. Chiar și după 1991, armata de ocupație a (p)orcilor ruși a continuat să mențină o garnizoană aici. Situația s-a schimbat după 2010. Bătrâna fortificație a fost restaurată și transformată în muzeu.

Taxa de intrare poate fi plătită doar cash, în ruble transnistrene, în lei moldovenești, ori în ceva valută forte. 3 euro de căciulă, în cazul nostru.

Ca să nu ai iluzii în ce „țară” intri, primul lucru pe care-l vezi la „frontieră” este un blindat cu țeava spre tine (în aceeași ordine de idei, milițianul de la circulație avea automatul pe spinare). Porcul cu epoleți, care s-a ocupat de noi, vorbea doar rusește și ne-a cerut câte 100 de lei moldovenești (sau echivalentul în ruble locale) taxă de fiecare mașină. Nu se putea cu cardul și nu accepta valută. Deasemenea, e musai să ai pașaport la tine. Nu îți pun ștampilă în pașaport, îți dau o hârtiuță cam cât o cutie de chibrituri. Aia e „viza”. Nu care cumva să o pierzi, că ai dat de bucluc.

Restul „țării” (atât cât am văzut) mustește de propagandă locală ori rusească...


Complexul cetății este bine organizat și întreținut.

Există și explicații în română. După rusă și engleză.

Ăla din vârful coloanei este Alexandru Nevski, un cneaz rus care în viața lui nu a ajuns prin partea locului.









În interiorul cetății este organizat și un mic muzeu.







Niciun comentariu: