marți, 16 martie 2010

Nu sunt fan

O fi moda, o fi genetica, nu ştiu. Însă, pe cât se pare, toată lumea e fan ceva. Mai tot poporul are câte ceva, pe care îl preferă mult dincolo de orice altceva, pentru care ar face orice şi ar merge oriunde să-l obţină. Eu, nu.
De exemplu.
Tot românul se pricepe la fotbal, zice o vorbă mai veche. Sau, măcar, tot bărbatul român. Eu, nu, deşi sunt ambele. Ştiu în mare care-s echipele, cunosc vag starea clasamentului, pot plasa vreo câţiva jucători şi antrenori. Tot la nivelul vag, ţin cu Dinamo (da, da, bine, şi eu pe voi!). Dacă se dă fotbal la tv, dau şi eu pe alt program.
Toată lumea are o mâncare favorită. Eu am multe. Pot, oricând, renunţa la una în favoarea alteia. Îmi place "House", dar pot trece multe zile de când fac rost de ultimul episod şi până îl urmăresc. Îmi place foarte mult să citesc. Citesc în fiecare zi. Nu am nicio străbatere să mă opresc în mijlocul celui mai palpitant paragraf, dacă mi-am adus aminte că trebuie să fac altceva.
Îmi place muzica, dar o ascult doar ca fundal sonor, în timp ce am alte îndeletniciri. Rareori am stat să ascult o piesă pentru ea însăşi. Sau să urmăresc un videoclip. Ca gusturi, sunt "roacker". Dar nu port negru, nu am plete, lanţuri, tricouri cu trupe. Mă rog, recuzita unui fan adevărat. Nu cunosc decât în linii mari componenţa trupelor, istoricul, discografia. Rar ştiu cuvintele vreunei piese. În iunie, "the big four" vin în România. Şi o să merg neapărat la concert. Pentru că este în Bucureşti. Dacă era la Cluj, de exemplu, m-aş fi mulţumit să dau din umeri.
Şi, da, îmi place istoria. Anumite epoci sau subiecte în particular, dar ISTORIA în general. Cărţi, muzee, canale tv gen NG, Discovery, History. Şi, da, pot, dacă eu consider că este cazul, să amân satisfacerea chiar şi acestei mari pasiuni. Chit că s-a dovedit mult mai fidelă, stabilă şi meritorie, decât altele.
Şi lista ar putea continua, până s-ar strânge de un tratat în 5 volume.
Una peste alta, e complicat să fii fan. Sau scump. Sau incomod. Nu cred că există ceva, pentru care să fac eforturi extraordinare, pentru a-l avea. Mai degrabă sunt lucruri, pentru care aş face eforturi extraordinare, pentru a nu le îndura. Căci, dacă nu sunt chestii, pe care să le plac până la cer şi înapoi, sunt altele, pe care le detest cu înverşunare. Prostia şi incultura (alea native, altfel toţi mai călcăm pe bec), trădarea şi trădătorii, manelele, nedreptatea de orice fel, ciorba de burtă, nunţile (dar mă duc la cele ale prietenilor), cluburile de fitze şi fauna lor, etc. Da, şi ar mai fi doi nemernici a căror moarte, chiar dacă nu o doresc neapărat, nici nu m-ar aduce în pragul depresiei. Ba, dimpotrivă. Aşa, şi dacă suntem în post, ce? Ăl de Sus să mă mai scutească. De vreun an jumate, nu prea mai sunt eu mare fan nici de-al Lui.

Niciun comentariu: