Se întâmplă să folosim, din când în când (eu însumi în ultima postare chiar) termenul de "agarici", cu sensul de: om de nimic, lăudăros pe degeaba, nea-caisă, om care nu a confirmat, etc. Din păcate, mulţi nu realizează ce spun. Ruşine mie, că ştiu şi tot îl mai folosesc.
Pentru că...
Pilotul de vânătoare Horia Agarici a fost unul dintre primii eroi români din Al Doilea Război Mondial. În iunie 1941 era locotenent şi comanda escadrila 53 vânătoare de la Mamaia, dotată cu avioane Hawker Hurricane de producţie britanică. În ziua de 23 iunie, escadrila a plecat într-o misiune deasupra liniilor sovietice, însă Agarici a trebuit să se întoarcă din drum din cauza unor defecţiuni la rezervoarele de combustibil şi la sistemul de alimentare al motorului. La scurt timp, dinspre mare au apărut 6 bombardiere ruseşti, care aveau ca ţintă Constanţa. Cu avionul defect şi fără niciun alt aparat de sprijin, Agarici a decolat şi a reuşit să doboare două dintre bombardiere, să-l avarieze pe al treilea (doborât apoi de artilerie) şi să le pună pe fugă pe celelalte. În mod remarcabil, a reuşit asta având parbrizul parţial acoperit cu benzină. Fapta i-a adus supranumele de "Salvatorul Constanţei" şi un cântec devenit şlagăr la mare modă în 1941, pe versuri de Păstorel Teodoreanu şi muzică de Gherase Dendrino ("A plecat la vânătoare Agarici / A plecat să vâneze bolşevici..."). Legenda spune că a fost compus în cadrul unui chef monstru dat în cinstea tânărului locotenent de către primăria Constanţei, noaptea următoare atacului rusesc. În plan militar, reuşita sa i-a adus gradul de căpitan, precum şi o serie de decoraţii: Virtutea Aeronautică, Coroana României şi Crucea de Fier (ultima din partea aliatului german).
Toate acestea i-au adus şi multă faimă, dar şi un rol important în aparatul de propagandă militară, devenind un "exponat" de top. Apoi, brusc, deşi doborâse încă două avioane, este transferat la Uzinele I.A.R. de la Braşov şi scos total din "prime time". S-au făcut multe supoziţii asupra motivelor. Că ar fi fost invidia colegilor şi superiorilor, care-l considerau un pilot norocos, dar mediocru. Că nu prea avea "faţă" de erou. Clar, el era genul trist, melancolic, tăcut, retras şi poet. Chestii care nu prea cadrau cu imaginea de macho, pe care toate aviaţiile militare, din toate timpurile şi din toate ţările o vor pentru piloţii lor. De altfel, se pare că însuşi eroul nostru era destul de agasat de publicitatea, care i se făcea.
Ci ori de una, ori de alta (cum zice cronicarul) el şi-a petrecut următorii aproape trei ani făcând muncă de birou şi fiind pilot de încercare pentru avioanele I.A.R. 80/81 (unul dintre cele mai bune aparate de vânătoare ale momentului, şi el pe nedrept uitat azi). În acest timp, colegii săi de generaţie deveneau aşi cu zeci de victorii la activ. Unii zic că această afacere a dus la naşterea termenului de "agarici" cu sensul sale peiorativ.
Că nu era un pilot mediocru a dovedit în 1944, când a fost reinstituit ca pilot activ, pe fondul lipsei de piloţi datorată pierderilor de pe front. În scurtă vreme (zburând pe I.A.R. 80/81) a reuşit să mai doboare un avion sovietic, apoi un bombardier american B 24 Liberator. După care, a dispărut din nou din peisaj.
După război, regimul comunist nu putea să accepte un luptător de pe frontul anti-sovietic în serviciul activ. Aşa că, în 1955, decoraţiile i-au fost retrase, iar el a fost degradat la rangul de simplu soldat şi dat afară din aviaţie. De asemenea, regimul a făcut tot ce s-a putut pentru a-l discredita (ca pe mulţi alţii), mergând până la negarea victoriilor sale, trimiterea sa la munca de jos, refuzarea publicării poeziilor lui Agarici şi chiar lansarea de diverse zvonuri murdare. Alţii zic că de acum a început să fie folosit "agarici", ca o răzbunare a comuniştilor.
A fost reabilitat, cu returnarea gradului şi a decoraţiilor, peste 10 ani. Pilotul erou a murit în 1982 şi este, în prezent, înmormântat la Constanţa. Oraşul pe care l-a salvat şi unde a intrat în legendă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu