Eu am o mare problemă. Bine, recunosc am mai multe probleme, de toate tipurile şi culorile. În cazul de faţă vreau să mă refer la problema cu somnul. Din fabricaţie, am o problemă în ceea ce priveşte culcatul şi trezitul devreme. În mod normal, eu funcţionez la parametri maximi după amiază şi seara-noaptea. Rar reuşesc să adorm de la zece, indiferent cât mi-e de somn. În schimb, e musai să mă cert cu ceasul în fiecare zi, la şase dimineaţa. Calitatea mea de om matur, responsabil şi, mai ales, ouvrier, mă obligă. Asta înseamnă că dorm vreo şase ore pe noapte, dintr-un necesar de opt, poate nouă. Asta mai înseamnă că, de câte ori pot, îmi scot pârleala în week end. În serile alea îmi deconectez orice legătură cu lumea, iar dimineţile nu îmi activez niciun telefon, înainte de doi'şpe. "De câte ori pot", din păcate, înseamnă "nu prea des". Ca un habitant într-o cucerire a epocii de aur (a se citi "bloc") deţin în uzufruct un grup numeros de fiinţe destul de primitive, denumite vecini (homo habilis vecinus). Primitivi, dar extrem de diurni şi lucrativi, se trezesc înainte de orice găină şi, imediat, se lansează în tot felul de activităţi gospodăreşti, care mai de care mai zgomotoase. Pe cât se pare, practică intensiv două sporturi de masă: tăiatul gresiei cu flexul cât-mai-devreme, respectiv găuritul pereţilor cu rotopercutorul înainte-ca-limba-mică-să-ajungă-la-orele-din-două-cifre.
Ce este, în realitate, de iubit la Australia? Căldura e înăbuşitoare. Animalele sunt ciudate, majoritatea veninoase. Oamenii sunt nişte prăjini blonde şi pistruiate, cu un accent enervant. Şi nici ei nu mai formează majoritatea, s-au umplut de negri, indieni şi chinapareţi (da' de ăia urâţii, gen malaiezieni şi birmanezi). Mâncarea e proastă. Kylie şi Nicole trăiesc prin America. Dar... Acolo mai sunt şi locuri unde, dacă vrei să vizitezi un vecin, trebuie să îndeşi portbagajul cu benzină şi mâncare pe trei zile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu