La pomul lăudat...

Introducere.
În Militari, la Lujerului este un hypermarket Cora. Ceea ce pe mine mă coafează foarte bine, măndelul locuind câteva porţi mai la vale şi făcând dese vizite aici. Prin Militari se mai există şi un hypermarket Carrefour şi unul Auchan, mai bine situate ca ofertă şi ca preţuri decât Cora, dar mult mai prost situate ca geografie. Nu se face să pierd o groază de timp până acolo pentru nişte cumpărături obişnuite. De o vreme, spre bucuria subsemnatului, la Gorjului, deci aproape, s-a deschis un "mini-hypermarket" (dacă a mai pomenit careva aşa o struţo-cămilă) Carrefour.
Cuprins.
Azi, am dat o raită. La intrare, mă opreşte o tanti badigard: "Nu aveţi voie cu sacul înăuntru, trebuie să-l lăsaţi în dulap, aveţi şi cheiţă". Mă uit la ea dintr-o parte. Nu mi s-a mai cerut asta, niciodată, la niciun hypermarket. Îi fac pe plac. Mă înfig într-un coş, scot din buzunar o listă de juma' de pogon şi purced printre rafturi. Dezamăgire cruntă. Oferta, minoră; preţurile, majore. Până la urmă, iau vreo 3-4 produse, care erau într-adevăr mai ieftine decât la concurenţă, dar nu la o diferenţă semnificativă. Mai mult ca să nu ies cu mâna goală.
Varza de la casă nu ştie să folosească cititorul de carduri. Moşmondeşte boscorodind mărunt din buze şi uitându-se, din timp în timp, la mine. Ba da, am cash, chiar bani potriviţi, dar nu vreau să te ajut. Descurcă-te. Într-un târziu, îi iese. "Punguţă aveţi?" (Cum mama dracului să am, dacă mi-aţi oprit-o la intrare) Nu am. "Doriţi?" (Nu vă dau 20 de bani nici dacă...) Nu. În fine, semnez chitanţa şi îngrămădesc cumpărăturile ad labam. Îmi întinde bonul. Îl iau, din reflex, mototolindu-l în palmă. La ieşire, mă acostează un nene badigard. Să-i arăt bonul. Deşi postul lui e la nici trei metri de casă, iar eu am văzut clar că m-a văzut că am trecut pe acolo. Îi întind cocoloşul de hârtie. Îl desface conştiincios şi verifică fiecare produs.
Concluzie.
Muriţi, băăăă!