Dat fiind poziţia sa foarte uşor de apărat, precum şi situarea ei strategică între Normandia şi Bretania, insula a fost utilizată ca o locaţie fortificată încă din perioada galică. Romanii, după cucerirea Galiei, au continuat să menţină aici un post militarizat. După prăbuşirea Imperiului Roman de Apus, insula a făcut parte, o vreme, din aria unde civilizaţia galo-romană şi-a mai păstrat independenţa pentru câteva zeci de ani. În cele din urmă, însă, insula a fost cucerită de franci şi a devenit parte a regatului franc al Neustriei.
În sec. 8, pe lângă aşezarea preurbană deja existentă aici, s-a constituit şi o comunitate monastică. Conform legendei, episcopul de Avranches este cel care a pus piatra de temelie, după îndelungi insistenţe din partea arhanghelului Mihail. Mânăstirea a devenit repede un loc important de pelerinaj, fapt ce a crescut nivelul de bunăstare al locuitorilor laici. Bogăţia locului, la care se adăuga poziţionarea strategică, au trezit şi poftele vecinilor mai puternici. În 867, ducatul Bretaniei şi-a asumat stăpânirea asupra "muntelui". În 933, ducele normand Wilhelm "Sabie lungă" a cucerit insula, care rămâne posesiune a normandă, până la începutul sec. 13, când trece sub ascultarea directă a regilor Franţei.
Soliditatea zidurilor a fost demonstrată în mai multe ocazii. În 1204, ducele breton reuşeşte să cucerească orăşelul din partea de jos, incendiindu-l şi masacrând populaţia, dar nu reuşeşte să cucerească şi mânăstirea în sine. Apoi, în timpul Războiului de 100 de ani, englezii asediază în mai multe rânduri insula, dar fără succes.
Faima sa ca loc de pelerinaj şi, în consecinţă, bogăţia au continuat să cunoască o continuă dezvoltare până prin sec. 16. Răspândirea Reformei, însoţită de războaiele religioase, care au marcat Franţa pentru aproape un secol, au contribuit la decăderea tot mai accentuată a abaţiei. Când a izbucnit Revoluţia franceză, în mânăstire mai vieţuiau doar trei călugări. Regimul revoluţionar a închis lăcaşul şi l-a transformat în închisoare pentru adversarii politici (în special pentru feţele bisericeşti). Sub Napoleon, apoi în timpul Restauraţiei regilor Bourboni, insula şi-a păstrat statutul de închisoare. După 1836, figuri importante ale vieţii culturale franceze (precum Victor Hugo) au lansat o amplă campanie vizând transformarea insulei în monument istoric. Ca urmare a poziţiei opiniei publice, Napoleon III desfiinţează închisoarea în 1863.
În sec. 11, vechea abaţie a fost demolată şi reconstruită în stil romanic. Incendiul din 1204 a afectat parţial şi mânăstirea, astfel încât cea mai mare parte a sa a fost refăcută în stil gotic, deşi încă se mai păstrează şi unele componente ale vechii construcţii romanice. Înfăţişarea actuală a insulei datează de pe la începutul sec. 15, cu unele mici reamenajări (în vederea încurajării turismului) din sec. 19-20.
Accesul cu maşina se face până la o imensă şi foarte scumpă parcare publică, situată la vreo 3,5 kilometri de Mont Saint Michel. De acolo poţi s-o iei apostoleşte, dacă vrei adrenalină şi senzaţii tari - în majoritatea timpului, vântul bate suficient de tare să dea peste cap o turbină eoliană adultă. Sau poţi lua un autobuz electric. Biletul de vizitare a abaţiei costă 9 euro; plimbarea prin restul insulei este gratis. Mont Saint Michel este a doua locaţie turistică a Franţei (după Paris, biensure), fiind vizitat de peste 3 milioane de turişti anual.
Până ajungi la abaţie, te plimbi pe străduţele înguste ale aşezării laice. Care, apropos, e locuită şi azi.
Uneori tare înguste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu