Rouen (II)

Conform tradiţiei, Catedrala Notre Dame din Rouen a fost ridicată peste un mai vechi lăcaş de cult paleocreştin, în care predica Sf. Mellon, primul episcop al oraşului prin anul 260. Istoric vorbind, primul episcop de Rouen este menţionat în documente abia după ce Constantin cel Mare acordă libertatea de cult creştinilor în 313. Cât despre prima construcţie demnă de numele de catedrală nu se poate vorbi înainte de 395. Probabil Sf. Ouen (sau Audoin), un alt episcop local, este cel care a refăcut şi mărit locaşul de cult pe la 650. Edificiul a fost distrus în anul 841, cu ocazia unuia dintre raidurile vikinge, dar a fost refăcut. Ba chiar a fost refăcut suficient de repede ca Rollo să fie botezat aici în 915. Nepotul său, ducele Normandiei Richard I a mărit şi mai mult basilica în sec. 10. În 1030, arhiepiscopul Robert a refăcut o parte a catedralei în noul stil romanic. Deasemenea, a ridicat turnul Sf. Romain; până atunci nu exista niciunul dintre cele două turnuri-clopotniţă de azi.
În 1110, catedrala a fost lovită de trăznet (fapt ce se va repeta destul de des în viitor) şi parţial distrusă de incendiul ce a urmat. Prin urmare, s-a decis ridicarea unui nou lăcaş. Dar, de data aceasta, în stil gotic. Munca la noua catedrală a fost marcată de numeroase dezastre - în 1200 tot ce se ridicase a ars din nou; în 1284 a fost lovită, din nou, de trăznet; în 1302 Capela Fecioarei s-a prăbuşit; în 1353 a colapsat spira (turla) centrală, etc. Toatea acestea au făcut ca edificiul să nu fie gata până în sec. 16, trecând prin toate cele trei faze ale goticului şi un piculeţ prin Renaşterea franceză timpurie. Abia în 1509, a fost realizat cel de-al doilea turn-clopotniţă, "Turnul untului" - numit aşa pentru că a fost realizat cu banii strânşi de arhieiscopie din vânzarea de indulgenţe, care acordau dreptul de a consuma unt în perioadele de post.
În perioada războaielor religioase, catedrala a fost devastată de hughenoţi (1562). Protestanţii calvinii urmau până în pânzele albe porunca referitoare la chipul cioplit şi au distrus statui, morminte şi vitralii. Trăznetul a căzut iarăşi în 1625 şi 1642. Apoi un uragan a lovit-o şi mai mult în 1683. Din fericire, Riga Soare a acordat banii necesari refacerii şi reînfruseţării.
Revoluţia franceză (în speţă dictatura iacobină) a interzis cultul catolic. În schimb, catedrala a fost transformată în Templul Raţiunii (noua "religie" impusă de iacobini) şi, parţial, în sală de spectacole. Acest fapt a salvat-o, de fapt, de la distrugere. În materie de religie, iacobinii îi depăşeau lejer în imbecilitate până şi pe comuniştii de mai târziu.
După ce Robespierre şi gaşca au fost trimişi să semneze condica la cazanele cu smoală, lăcaşul a fost resfinţit. Ceea ce nu l-a scutit de alte probleme. În 1822, spira centrală, ridicată în Renaştere din lemn, a fost vizitată de un nou trăznet (pentru un oraş situat nu chiar la malul mării, Rouen este lovit de destul de multe furtuni) şi a ars în întregime. Ea a fost refăcută, dar din fontă. Materialul folosit a permis înălţarea spirei până la 151 de metri, transformând catedrala în cea mai înaltă clădire a epocii. Este chiar mai înaltă decât Tornul Eiffel.
Alte probleme au lovit-o în 19 aprilie 1944, sub forma a şapte bombe britanice. Au explodat doar 6 din fericire. Cea defectă căzuse chiar lângă cel mai important pilon de susţinere al spirei centrale. Chiar şi aşa, partea sudică a transeptului şi nava stângă s-au dus, împreună cu cea mare mare parte a vitraliilor originale (atâtea câte mai rămăseseră.). În iunie, un alt bombardament, de data asta american, a dus la incendierea turnului Sf. Romain. Focul a fost atât de puternic, încât clopotele din bronz s-au topit. Alte distrugeri au avut loc, în timpul luptelor de stradă date de trupele canadiene pentru eliberarea oraşului.
După război, catedrala a fost restaurată şi resfinţită în 1956. După toate posibilităţile, constructorii iniţiali au încălcat grav toate regulile feng shui-ului, în tot cazul vreun blestem trebuie că nu vrea să mai plece din oraş. În 1999, în timpul unei furtuni puternice, una din turlele laterale mai mici (dar nu chiar aşa de mică, avea 26 de tone) s-a prăbuşit prin acoperiş distrugând parţial zona corului (altarul principal, mai exact). Lucrările de refacere erau spre finalizare anul trecut în vară. Sfârşit (oare?).

Turnul Sf. Romain.

Turnul untului.

Catedrala în vara lui 1944.

Pieta de Etienne Desplanches, 1590.

Capela Sf. Caterina - singura de pe latura sudică ce nu a fost distrusă în bombardamentul din 19 aprilie 1944. Panouri de lemn pictate în sec. 17.

Mormântul lui Louis de Breze, nepotul regelui Carol VII (mort în 1531).

Mormântul lui Richard I Inimă de Leu, regele Angliei (cum spuneam, Normandia a făcut multă vreme parte din fiefurile regilor englezi în Franţa). De fapt, doar inima este aici. El este înmormântat la Fontevraud.

Mormântul lui Rollo.

Biserica Saint Maclou a fost construită, între 1437-1517, în stil gotic flamboiant. Întrucât durata de ridicare a bisericii acoperă perioada de trecere de la goticul târziu la Renaştere, unele caracteristici renascentiste au fost introduse în proiect. Ca şi restul lăcaşelor de cult din Franţa, a suferit distrugeri în perioada războaielor religioase dintre catolici şi hughenoţi şi în timpul Revoluţiei franceze (când i-au fost distruse mai toate sculpturile interioare). Iar locaţia ei în Rouen în special a expus-o şi problemelor meteo (furtuni, trăznete). Nu în ultimul rând, două bombe americane au lovit-o în mai 1944.