Abaţia Fontevraud

Este o fostă mânăstire de călugăriţe în departamentul Anjou, lângă Chinon. A fost fondată, pe la începutul sec. 12, de un călugăr predicator ambulant. Mânăstirea era centrul unui ordin monastic, care purta acelaşi nume. La vremea aia, Chinon era cel mai important centru politic şi militar al posesiunilor engleze din Franţa. Motiv pentru care dinastia Plantageneţilor s-a dovedit foarte mărinimoasă financiar cu abaţia. Dealtminteri, biserica adăposteşte mormintele a mai multor membri ai familiei: Henric II (cel mai important rege englez din sec. 12), soţia sa Eleanor de Aquitania (cea mai bogată şi cultivată femeie a epocii), fiul lor Richard I Inimă de Leu (rege al Angliei), fiica lor Ioana - regină a Siciliei, nepotul lor Raymond VII conte de Toulouse şi nora lor Isabela de Angouleme - soţia unui alt fiu al cuplului şi rege englez, Ioan cel fără de Ţară.
În 1204, regele francez duce un război victorios împotriva susnumitului fără de Ţară şi confiscă teritoriile deţinute de regii englezi pe partea lui de Canal. Cu care ocazie, abaţia a trecut sub îngrijirea casei regale franceze. Dacă îngrijire se poate numi ce au primit călugăriţele. În următoarele decenii, averea mobilă şi imobilă a comunităţii a fost diminuată cu mai mult de jumătate în defavoarea diverşilor sincofanţi regali. Rolul jucat de mânăstire ca necropolă regală pentru Plantageneţi au salvat lăcaşul de vizita arcaşilor Albionului în timpul Războiului de 100 de ani. Aceştia nu au fost la fel de gentili cu împrejurimile, pe care le-au prăduit cu entuziasm şi profesionalism. Fapt ce a dus la scăderea şi mai accentuată a veniturilor măicuţelor.
După 1450, situaţia abaţiei a început să se îmbunătăţească. Treptat, numărul moşiilor au început să crească şi au fost întemeiate mânăstiri şi schituri subordonate. Dar toate lucrurile bune vin, în cele din urmă, la obştescul final. Pentru tot ce a însemnat aşezământ religios în Franţa catastrofa numită "Marea Revoluţie Franceză" a adus distrugere. Fontevraud nu a fost nici ea scutită. În 1792, ordinul monahal a fost desfiinţat, iar abaţia închisă, jefuită şi vandalizată de soldaţii republicani. În 1804, Napoleon o transformă în închisoare. Pentru a se obţine un spaţiu de detenţie cât mai mare, sunt distruse o serie de capele şi sunt demolate mai multe cupole.
După 1840, mânăstirea a fost declarată monument istoric şi închisoarea a început să fie demantelată. Procesul a fost lent. Rând pe rând, cloşterul, trapeza, biserica sunt desprinse de închisoare. Abia în 1963 închisoarea a fost în totalitate desfiinţată. Din acest moment încep lucrări de restaurare, ce nu sunt încheiate pe deplin.
Taxa de vizitare (9,50 euro) este, în opinia mea, cam mare.

Interiorul este cam "decojit". Decoraţia a fost distrusă la revoluţia franceză.

Rest de frescă de sec. 16.

Şi de sec. 12.

Cam atât a rămas din portretul votiv al lui Raymond VII - frescă de sec. 13.

Mormântul Isabelei de Angouleme (plan apropiat) şi al lui Richard I Inimă de Leu.

Mormântul lui Henric II (plan apropiat) şi al lui Eleanor de Aquitania.

Cloaşterul.

Bucătăria a fost construită în stil romanic, deci undeva în sec. 12. După desfiinţarea mânăstirii, se uitase rolul construcţiei. Iniţial a fost considerată turn de apărare, apoi un posibil baptisteriu. În cele din urmă, un arheolog britanic a dezlegat misterul prin analogie cu edificii similare din Anglia.

Sala capitulară. A fost construită pe la jumătatea sec. 16. Tot atunci a fost decorată cu fresce pictate în stil manierist de un artist din Angers, Thomas Pot.